Home / A fost azi în lume / 2024 / A fost 29 aprilie în lume – Prim-ministrul Scoției și-a dat demisia, Președinta Comisiei Europene a indicat că este dispusă să colaboreze cu membrii grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, Premierul Spaniei a anunțat că nu va demisiona
Sursă foto: Sky News

A fost 29 aprilie în lume – Prim-ministrul Scoției și-a dat demisia, Președinta Comisiei Europene a indicat că este dispusă să colaboreze cu membrii grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, Premierul Spaniei a anunțat că nu va demisiona

Material realizat de Mihai-Marco Percă

Șapte parlamentari ai opoziției din Georgia au fost excluși din cadrul unei sesiuni de dezbatere a controversatei legi a agenților străini, conform Radio Free Europe. Decizia excluderii lor a fost luată de către Anri Okhanashvili, președinte al Comisiei Juridice și membru al partidului Visul Georgian. Acesta a invocat „încălcări“ ale procedurilor parlamentare. Proiectul legislativ a stârnit proteste în Tbilisi. Oficialii partidului Visul Georgian au încercat să introducă acest proiect legislativ în 2023, dar au fost nevoiți să îl retragă în urma manifestațiilor cetățenilor. Parlamentarii acestui partid au reintrodus propunerea de act legislativ, care a fost aprobată în primă lectură pe 17 aprilie. Președinta Salome Zurabishvili a declarat că va respinge legea dacă va fi aprobată în lectura finală, însă partidul de guvernământ are o susținere suficient de mare în parlament pentru a trece peste vetoul șefei statului.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a indicat că este dispusă să colaboreze cu membrii grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, potrivit Politico. Această familie politică este clasată ideologic mai la dreapta decât cea a Partidului Popular European, din care face parte lidera executivului european. Ursula von der Leyen, care își dorește un nou mandat, a făcut declarația în cadrul dezbaterii candidaților pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Ea a respins colaborarea cu grupul de extremă dreapta Identitate și Democrație.

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a anunțat că nu va demisiona, informează Euronews. Decizia a fost luată după anunțul privind deschiderea unei proceduri judiciare preliminare împotriva soției sale, Begona Gomez, pentru acuzații de corupție. Potrivit acuzațiilor din partea membrilor unei platforme de dreapta, aceasta și-ar fi folosit poziția pentru a influența cursul mai multor afaceri. Procurorul general din Madrid a declarat că investigația ar trebui să fie clasată din cauza lipsei de probe. Premierul Pedro Sanchez a dat vina pe platforme de știri online aliniate politic cu formațiunile de opoziție Partidul Popular și Vox.

Prim-ministrul Scoției, Humza Yousaf, și-a dat demisia după prăbușirea coaliției de guvernare, relatează CNN. Guvernul de coaliție al lui Yousaf s-a destrămat în mod neașteptat săptămâna trecută, când a rupt un acord de coaliție cu parlamentarii Partidului Verde în urma unei dispute privind politica de mediu. Humza Yousaf a preluat conducerea Partidului Național Scoțian în martie 2023 sperând să conducă o campanie de succes pentru un nou referendum privind independența Scoției. Membrii acestei formațiuni politice au condus guvernul autonom al Scoției din 2007 și au forțat un referendum pentru independență în 2014, când majoritatea votanților scoțieni s-au pronunțat pentru rămânerea în cadrul Marii Britanii. Decidenții politici scoțieni au solicitat un nou referendum, insistând că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, căreia scoțienii i s-au opus, a schimbat contextul. Solicitarea a fost respinsă de către autoritățile de la Londra.

Despre PoliticALL

Vezi și

Au fost 21 și 22 decembrie în lume – Noul guvern al Islandei a declarat că intenționează să supună aderarea la Uniunea Europeană unui referendum până în 2027, Noul guvern al Islandei a declarat că intenționează să supună aderarea la Uniunea Europeană unui referendum până în 2027, Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o întâlnire cu premierul slovac Robert Fico

Material realizat de Irina Dudu și Miruna Constantinescu   Șoferul care a intrat cu mașina …