Material realizat de Nicoleta Dumitru și Mario Constantin
Reprezentanții Comisiei Europeane intenționează să suspende parțial participarea Israelului la programul său principal de cercetare și inovare, Horizon Europe, în valoare de 95 miliarde de euro, potrivit Politico. Măsura vizează în special accesul Israelului la European Innovation Council (EIC), un fond de 10,1 miliarde de euro destinat startup-urilor tehnologice cu aplicații potențial duale, precum inteligența artificială, drone sau securitate cibernetică. Decizia vine în urma unei revizuiri a acordului de asociere UE-Israel, care a concluzionat în iunie că Israelul a încălcat obligațiile privind drepturile omului. Miniștrii de externe ai UE vor discuta eventualele consecințe în august. Deși Israelul a instituit pauze umanitare zilnice în Gaza și a îndeplinit parțial unele angajamente privind ajutorul umanitar, comisarii au declarat că situația din regiune rămâne gravă.
Cel puțin două persoane au fost ucise și alte trei rănite în urma unui atac armat care a avut loc luni dimineață, în fața cazinoului Grand Sierra Resort din Reno, Nevada, relatează Euronews. Atacul a fost raportat în jurul orei 7:30, în zona valetului hotelului, una dintre cele mai mari clădiri din oraș, situată aproape de Aeroportul Internațional Reno-Tahoe. Potrivit poliției din Reno, suspectul a deschis focul asupra mai multor persoane înainte de a fi confruntat de forțele de ordine. În timpul intervenției, a avut loc un schimb de gloanțe, iar suspectul a fost rănit și transportat la spital. Starea acestuia nu a fost comunicată. Nici starea victimelor internate la spitalul Renown Regional Medical Center nu este clară în acest moment. Poliția a izolat zona și a cerut cetățenilor să evite perimetrul, în timp ce numeroase ambulanțe și echipaje de urgență au fost mobilizate la fața locului.
Cancelarul german, Friedrich Merz, a declarat că guvernul său își rezervă dreptul de a susține sancționarea Israelului la nivelul Uniunii Europene, inclusiv printr-o posibilă suspendare a Acordului de Asociere UE-Israel, notează Politico. Până acum, Merz s-a opus unei astfel de măsuri, dar intensificarea presiunii interne și internaționale l-a determinat să reevalueze poziția Germaniei. Comentariile sale vin în contextul unei crize umanitare grave în Gaza, pe fondul conflictului militar în desfășurare. Merz a anunțat, de asemenea, că Germania va participa la un pod aerian umanitar pentru a livra alimente și medicamente în Gaza, în colaborare cu Iordania, Franța și Regatul Unit. El a menționat că această acțiune este o contribuție mică, dar necesară. În ceea ce privește o posibilă suspendare a livrărilor de arme către Israel, Merz a evitat un răspuns clar.
Reprezentanții Guvernului din Portugalia a anunțat luni un plan de investiții în valoare de 137 milioane de euro pentru modernizarea rețelei electrice naționale, ca răspuns la pana de curent majoră din 28 aprilie 2025, care a afectat atât Portugalia, cât și Spania, relateaza Euronews. Ministrul Mediului și Energiei, Maria Graça Carvalho, a declarat că măsurile vor consolida reziliența țării și vor pregăti mai bine sistemul energetic pentru viitoare situații de urgență. Printre măsuri se numără creșterea numărului de centrale electrice cu “black start”, capabile să funcționeze independent de rețeaua principală, de la două la patru unități. De asemenea, se va investi 25 de milioane de euro în dotarea spitalelor și infrastructurilor esențiale cu panouri solare și baterii. Pana de curent din aprilie a fost provocată de un val de tensiune necontrolat în sudul Spaniei, care a declanșat o reacție în lanț ce a prăbușit sistemele electrice ale ambelor țări. Doar teritoriile insulare au fost scutite de efecte. Alimentarea cu energie a fost restabilită complet abia a doua zi.
Ploile torențiale din ultimele zile au provocat inundații catastrofale în nordul Beijingului și în provinciile învecinate, soldate cu cel puțin 30 de morți, conform CNN. Cele mai afectate zone sunt districtele muntoase Miyun și Yanqing din nordul capitalei, unde s-au înregistrat 28, respectiv 2 decese. În provincia Hebei, o alunecare de teren a ucis patru persoane, iar alte opt sunt date dispărute. Ploile abundente au dus la prăbușirea infrastructurii: zeci de drumuri au fost distruse, alimentarea cu electricitate a fost întreruptă în 136 de sate, iar peste 80.000 de persoane au fost evacuate, dintre care aproximativ 17.000 doar în Miyun. Imagini video de pe rețelele sociale arată străzi transformate în râuri, mașini luate de ape și rețele electrice distruse. Autoritățile au emis alertă roșie de inundații și ploi, cel mai înalt nivel în sistemul chinez de avertizare, închizând școli, obiective turistice și unități de cazare rurale.
Președintele Statelor Unite ale Americii (SUA), Donald Trump a anunțat reducerea termenului de 50 de zile acordat lui Vladimir Putin pentru a ajunge la un acord de pace în Ucraina, relatează Euronews. Într-o conferință de presă desfășurată în Scoția, Trump a anunțat că intervalul de 50 de zile oferit lui Putin s-a redus la doar 10 sau 12 zile și a avertizat că în lipsa progreselor va impune tarife de 100% asupra exporturilor rusești și a spus că se simte „dezamăgit” de liderul de la Kremlin. El a adăugat că a discutat cu Volodimir Zelenski, care s-ar fi declarat mulțumit de noile măsuri. Trump a afirmat că dorește o pace negociată, doar că „nu poți avea încredere în Putin” și că Statelor Unite ale Americii (SUA) vor acționa rapid dacă Rusia nu cooperează în acest termen limită redus.
Patru persoane, inclusiv un ofițer de poliție, au fost ucise într-un atac armat comis de un bărbat înarmat într-un zgârie-nori din Manhattan, New York, scrie BBC. Suspectul, Shane Tamura (27 de ani), venit din Las Vegas, a deschis focul luni seară înainte de a se sinucide. Atacul a început în holul clădirii de pe Park Avenue, continuând la etajul 33, și a implicat o armă de asalt, mai multe persoane fiind lovite de gloanțe. Printre victime se află ofițerul Didarul Islam, tată a doi copii și cu al treilea pe drum, care lucra ca agent de securitate. Autoritățile spun că suspectul suferea de probleme mintale, iar în mașina lui, parcată în fața clădirii, s-au găsit muniție și un revolver. Incidentul a provocat panică în zonă și a blocat transportul public, clădirea – care găzduiește firme ca NFL, Blackstone și KPMG – fiind evacuată de forțele de ordine în câteva ore.
Cory Bowman, fratele vitreg al vicepreședintelui JD Vance și candidat la primăria orașului Cincinnati, a criticat dur administrația locală după ce o bătaie brutală din centrul orașului a devenit virală pe rețelele sociale, informează Fox News. Incidentul – în care mai mulți tineri au agresat fizic un bărbat fără ca poliția să intervină imediat – a fost descris de Bowman drept „un semnal de alarmă” cu privire la starea siguranței publice. El a acuzat actuala conducere că permite degradarea orașului și că forțele de ordine sunt „legate de mâini” de politici progresiste care descurajează aplicarea legii. Bowman a subliniat că cetățenii nu mai au încredere în eficiența apelului la serviciul 911, iar sistemul judiciar – de la judecători la procurori – întreține un ciclu periculos de impunitate pentru infractori. Acest caz, susține el, reflectă o criză mai largă care afectează comunitățile urbane conduse de democrați, și este un punct central al campaniei sale pentru alegerile locale din noiembrie.
Reprezentanții Guvernului German a aprobat proiectul de buget pentru 2026, care prevede un nivel record de investiții publice – 126,7 miliarde de euro – și o creștere semnificativă a împrumuturilor, până la 174,3 miliarde de euro, publică Reuters. Conform documentului obținut de agenție, această abordare fiscală expansivă marchează o schimbare majoră față de politica tradițională a Berlinului, fiind motivată de dorința de a stimula o economie aflată în stagnare prelungită și de a accelera tranziția verde. Planul include fonduri masive destinate infrastructurii și apărării, fiind susținut de excepții temporare de la „frâna datoriei”, o regulă constituțională ce limitează împrumuturile. Bugetul este completat de un cadru financiar pe termen mediu până în 2029, care prevede cheltuieli totale de 520,5 miliarde de euro pentru anul următor și ajustări anuale ulterioare. Măsurile, deși controversate, reflectă o strategie ambițioasă a coaliției de guvernare pentru a răspunde provocărilor geopolitice și climatice, într-un context economic dificil.
Compania aeriană de stat rusă Aeroflot a fost grav afectată de un atac cibernetic de amploare, care a dus la anularea a peste 100 de zboruri și la perturbarea severă a operațiunilor pe aeroportul Șeremetievo din Moscova, precizează Associated Press. Grupările de hackeri pro-ucrainene Silent Crow și Belarus Cyber-Partisans au revendicat responsabilitatea pentru atac, susținând că au avut acces la sistemele informatice ale Aeroflot timp de aproape un an și că au compromis sau distrus aproximativ 7.000 de servere. Aceștia au declarat că au obținut date sensibile despre clienți și angajați, amenințând cu publicarea lor. În urma incidentului, autoritățile ruse au confirmat oficial atacul și au deschis o anchetă penală, în timp ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris situația ca fiind „extrem de alarmantă”. De asemenea, și companiile aeriene subsidiare Rossiya și Pobeda au fost afectate, iar pierderile estimate s-ar putea ridica la zeci de milioane de dolari.
Politicall.ro Educare prin informare
