Home / A fost azi în lume / A fost 26 ianuarie în lume – Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, va avea o vizită oficială în Israel și Cisiordania pe fondul escaladării violențelor, Liderii canadieni au numit primul reprezentant special pentru combaterea islamofobiei, iar Ofițerii de poliție din Haiti au început o revoltă în semn de protest față de o serie de ucideri realizate de către bandele din țară
Sursă foto: ANews

A fost 26 ianuarie în lume – Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, va avea o vizită oficială în Israel și Cisiordania pe fondul escaladării violențelor, Liderii canadieni au numit primul reprezentant special pentru combaterea islamofobiei, iar Ofițerii de poliție din Haiti au început o revoltă în semn de protest față de o serie de ucideri realizate de către bandele din țară

Material realizat de Mădălina Robu și Gabriela Bujenița 

Reprezentanții Ministerului francez al Afacerilor Externe au declarat că vor retrage forțele militare din Burkina Faso în termen de o lună, relatează CNN. În urma unei cereri oficiale din partea guvernului burkinez, misiunea militară franceză se va încheia la o lună de la primirea cererii scrise. În 2018, guvernul francez și cel din Burkina Faso au încheiat un acord prin care a fost permisă prezența trupelor franceze pe teritoriul statului african. Trupele franceze au fost prezente în vestul Africii încă din 2013 pentru a lupta împotriva grupărilor jihadiste din Sahel. Oficialii forțelor armate franceze au refuzat să comenteze asupra componenței misiunii din Burkina Faso și au susținut că nu au nimic de declarat cu privire la modul în care retragerea va afecta operațiunile franceze în regiunea Sahel. În același context, ambasadorul francez în Burkina Faso a fost rechemat în țara de origine. Protestele oponenților prezenței armatei franceze au crescut în Burkina, acestea fiind parțial legate de percepția conform căreia trimișii statului francez nu au făcut suficient pentru a aborda problema insurgenței islamiste care s-a răspândit în ultimii ani din țara vecină, Mali.

Forțele israeliene au ucis mai mulți palestinieni în timpul unui raid în Cisiordania și tabăra de refugiați din Jenin, informează CNN. Conform declarațiilor forțele de securitate israeliene, scopul operațiunii din Jenin a fost prinderea unei „echipe teroriste aparținând Jihadului Islamic”. Reprezentanții forțelor israeliene nu au raportat răniți printre oamenii lor, dar au anunțat că au cunoștință de „afirmații privind victime adiționale în timpul schimbului de focuri” și că se află în mijlocul investigațiilor. Potrivit organizației palestiniene Semiluna Roșie, forțele israeliene au împiedicat inițial medicii să intre în tabăra din Jenin, făcând dificilă tratarea persoanelor rănite, dintre care patru erau în stare critică. Prim-ministrul palestinian, Muhammad Shtayyeh, a cerut Națiunilor Unite și organizațiilor internaționale pentru drepturile omului să „intervină urgent pentru a oferi protecție și a opri vărsarea de sânge a copiilor, tinerilor și femeilor”. Potrivit oficialilor, Israelul își sporește poziția defensivă împotriva atacurilor militanților palestinieni în urma raidului. Conform analizei CNN a statisticilor oficiale, anul anterior a fost anul cu cele mai multe morți înregistrate atât pentru palestinienii din Cisiordania, cât și pentru israelieni în aproape două decenii.  

Forțele militare rusești au lansat un val de rachete asupra Ucrainei, la o zi după ce liderii Germaniei și Statelor Unite ale Americii s-au angajat să ofere tancuri în lupta Kievului împotriva invaziei, conform BBC. Unsprezece persoane au murit și alte 11 au fost rănite după ce 35 de clădiri au fost lovite în mai multe regiuni. Cele mai mari daune aduse clădirilor rezidențiale au fost în regiunea Kiev. Evenimentul a avut loc după ce reprezentanții Rusiei au declarat că au perceput noua ofertă de sprijin militar drept o implicare „directă” a Occidentului în conflict. Liderul armatei ucrainene a declarat că guvernul de la  Moscova a lansat un total de 55 de rachete. De asemenea, oficialii forțelor aeriene ucrainene au declarat că au doborât un grup de drone de atac iraniene, lansate de forțele ruse din Marea Azov, în sudul țării. Conform rapoartelor, un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost ucis, iar alți doi au fost răniți în momentul în care clădirile nerezidențiale din sudul capitalei au fost lovite. Ofensiva a reprezentat o continuare a tacticii Rusiei de a viza infrastructura Ucrainei. Până în acest moment, multiple centrale electrice au fost distruse, iar milioane de oameni au rămas fără curent electric. 

Un înalt oficial al Națiunilor Unite a avertizat că reprezentanții Iranului dispun în acest moment de suficient uraniu pentru a construi „mai multe” arme nucleare, relatează Euronews. Eforturile diplomatice menite să limiteze din nou programul atomic al Iranului par mai neînsemnate ca niciodată, din moment ce liderii de la Teheran contribuie cu armament de partea Rusiei în războiul cu Ucraina. Avertismentul lui Rafael Mariano Grossi de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică a survenit ca răspuns adresat întrebărilor europarlamentarilor pe această temă. De luni de zile experții au sugerat că Iranul are suficient uraniu pentru a construi cel puțin o armă nucleară, deși liderii de la Teheran au insistat că programul nuclear există în scopuri pașnice. După ce a declarat că „trebuie să fim extrem de atenți” cu privire la descrierea programului Iranului, Grossi a vorbit despre amploarea stocului de uraniu al Teheranului. Deocamdată, Grossi a declarat că nu a existat „aproape nicio activitate diplomatică” în încercarea de a restabili acordul nuclear cu Iranul. 

Ofițerii de poliție din Haiti au început o revoltă, blocând drumurile capitalei, în semn de protest față de o serie de ucideri realizate de către bandele din țară, informează ABC News. Peste o sută de protestatari au tras cu armele de foc în aer, au spart porțile aeroportului din capitală, precum și locuința prim-ministrului. Potrivit Poliției Naționale din Haiti, bandele au ucis cel puțin 10 ofițeri în ultima săptămână. Valul de ucideri ale ofițerilor de poliție este cel mai recent exemplu de escaladare a violenței în națiunea care a fost cuprinsă de războaiele între bande și problemele politice de după asasinarea președintelui Jovenel Moise în 2021. Prim-ministrul Ariel Henry a cerut Națiunilor Unite să conducă o intervenție militară, dar nicio țară nu a fost dispusă să intervină până în acest moment. Decesele i-au înfuriat pe membrii Fantom 509, un grup armat de actuali și foști ofițeri de poliție care a cerut în mod violent condiții mai bune pentru ofițeri. Mulți au solicitat represiuni mai dure împotriva bandelor și au cerut încetarea administrației lui Henry, pe care cetățenii o consideră ilegitimă.

Secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, va avea o vizită oficială în Israel și Cisiordania, pe fondul escaladării violențelor în regiune din ultima perioadă, informează Al Jazeera. „Atât cu liderii israelieni, cât și cu cei palestinieni, secretarul va sublinia necesitatea urgentă ca părțile să ia măsuri pentru a reduce tensiunile și pentru a pune capăt violențelor ce au condus la moartea multor oameni nevinovați”, a declarat Departamentul de Stat al SUA într-un comunicat de presă. De asemenea, Antony Blinken va sublinia importanța menținerii ,,status quo-ului istoric” al locurilor sfinte din Ierusalim. Aceasta va fi prima vizită a secretarului de stat american în Israel de la preluarea mandatului guvernului de extremă dreaptă al prim-ministrului Benjamin Netanyahu. Tensiunile dintre israelieni și palestinieni au crescut la începutul acestei luni, după ce ministrul securității naționale israeliene, Itamar Ben-Gvir, a vizitat complexul Moscheei Al-Aqsa, într-o mișcare condamnată de liderii palestinieni ca fiind o „provocare”.

Liderii canadieni au numit primul reprezentant special pentru combaterea islamofobiei, informează Al Jazeera. În încercarea de a combate ura și discriminarea față de comunitatea musulmană, premierul canadian, Justin Trudeau, a anunțat că activista pentru drepturile omului, Amira Elghawaby, va prelua acest post pentru a sprijini eforturile administrației de a pune capăt islamofobiei și pentru a oferi sfaturi privind politicile guvernamentale. „Diversitatea este cu adevărat unul dintre cele mai mari puncte forte ale Canadei, dar pentru mulți musulmani, islamofobia este prea familiară. Trebuie să schimbăm asta. Nimeni în țara noastră nu ar trebui să experimenteze ură din cauza credinței sale”, a declarat Justin Trudeau într-un comunicat de presă. Consiliului Național al Musulmanilor Canadieni a salutat numirea Amirei Elghawaby în această funcție.

Cinci foști ofițeri de poliție din orașul Memphis au fost acuzați de uciderea unui șofer afro-american oprit în trafic, informează Reuters. În data de 7 ianuarie 2023, ofițerii de poliție au încercat să-l aresteze pe Tyre Nichols, un afro-american în vârstă de 29 de ani, pentru o încălcare a regulilor de circulație. În timpul verificărilor a avut loc o confruntare violentă între cei cinci ofițeri și Tyre Nicholas. În cele din urmă acesta a fost arestat dar din cauza rănilor suferite avea dificultăți respiratorii și a fost spitalizat. Trei zile mai târziu a decedat. Ofițerii au fost acuzați de omor calificat, agresiune și răpire. Cu vârste cuprinse între 24 și 32 de ani, cei cinci au activat în forțele de ordine între doi și cinci ani. În urma unei investigații interne s-a constatat că au încălcat mai multe reguli, inclusiv utilizarea excesivă a forței, neintervenție și neacordarea de ajutor.

Mai mulți protestatari chinezi, reținuți după manifestațiile din noiembrie, încă se află în detenție, informează Reuters. Activiștii pentru drepturile omului de la Human Rights Watch au publicat un raport în care menționează că mai mulți protestatari care au fost reținuți în noiembrie, au rămas în detenție, printre care și editorul Cao Zhixin, contabilul Li Yuanjing, profesorul Zhai Dengrui și jurnalistul Li Siqi. Cei patru sunt acuzați de „ceartă și provocare de probleme” și riscă până la cinci ani de închisoare. La sfârșitul lunii noiembrie, au izbucnit proteste în numeroase orașe din China, cerând autorităților încetarea celor aproape trei ani de aplicare a politicilor ,,zero COVID”. Mulți protestatari au ridicat foi albe de hârtie, acesta devenind un simbol al nemulțumirii lor față de regulile stricte impuse de autorități.

Prim-ministrul scoțian, Nicola Sturgeon, a declarat că o femeie transgender condamnată pentru viol nu-și va ispăși pedeapsa într-o închisoare pentru femei, informează Al Jazeera. Isla Bryson, în vârstă de 31 de ani, cunoscută anterior drept Adam Graham, a fost condamnată pentru violarea unei femei în 2016 și a unei alte femei în 2019. Bryson, care a pretins în timpul procesului că a decis să facă tranziția de gen la vârsta de 29 de ani, ar fi trebuit să fie reținută la închisoarea pentru femei Cornton Vale din Stirling. Această decizie a stârnit nemulțumiri în rândul oamenilor pentru că ar pune în pericol celelalte femei din închisoare. Cazul a pus în dificultate guvernul lui Nicola Sturgeon, Bryson fiind găsită vinovată de viol la doar câteva săptămâni după ce parlamentul scoțian, în care partidul premierului deține o majoritate, a adoptat o lege care simplifică schimbarea genului în acte. Guvernul britanic a anunțat însă că va bloca acest proiect legislativ, invocând pentru prima dată dreptul de veto asupra unei legi scoțiene.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 2 iulie în lume – Armata israeliană a atacat regiunea Khan Younis de pe teritoriul Palestinian, Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a cerut încetarea focului în Ucraina, Peste o sută de persoane au decedat în urma dezorganizării de la un eveniment religios din India

Material realizat de Diana Dumitrescu   Peste o sută de persoane au decedat în urma …