Home / A fost azi în lume / 2017 / A fost 25 mai în lume – O nouă înfrângere pentru ordinul de interdicție emis de Trump împotriva cetățenilor din 6 state musulmane; ginerele președintelui SUA, în atenția anchetei FBI privind implicarea Rusiei în alegeri, iar tensiunile din Coasta de Fildeș alimentează îngrijorările față de un posibil război civil
Foto: SIA KAMBOU/AFP/Getty Images

A fost 25 mai în lume – O nouă înfrângere pentru ordinul de interdicție emis de Trump împotriva cetățenilor din 6 state musulmane; ginerele președintelui SUA, în atenția anchetei FBI privind implicarea Rusiei în alegeri, iar tensiunile din Coasta de Fildeș alimentează îngrijorările față de un posibil război civil

O instanță de apel a justiției Statelor Unite ale Americii a refuzat să reinstaureze o interdicție de călătorie asupra cetățenilor din șase state majoritar musulmane, declarând-o drept discriminatorie și declanșând astfel calea spre o înfățișare a cazului la Curtea Supremă de Justiție din SUA, informează Reuters. Decizia anunțată de liderul instanței, judecătorul Roger Gregory, reprezintă o nouă lovitură de imagine aplicată administrației Trump, care a redactat ordinul și a încercat deja să-l impună de două ori de la preluarea mandatului în luna ianuarie. Judecătorul a criticat dur termenii sub care a fost redactată interdicția, afirmând că aceasta invocă vag argumente privind securitatea națională, ”însă este în schimb plină de termeni care trimit spre intoleranță religioasă, animozitate și discriminare”.

O navă militară a armatei Statelor Unite ale Americii a efectuat ”exerciții de manevră” atunci când a navigat în interiorul celor 12 mile nautice de o insulă artificială construită de China în Marea Chinei de Sud, într-un gest simbolic prin care a transmis astfel Beijingului că acesta nu are dreptul de a clama că apele din jurul insulei reprezintă apele teritoriale chineze, informează Reuters. Operațiunea desfășurată joi în apropierea recifului Mischief, între un grup de insule mici, recifuri și bancuri de nisip, a reprezentat cel mai îndrăzneț gest al SUA de a provoca strategia Chinei de a ridica insule artificiale într-o regiune de o importanță strategică din punctul de vedere al rutelor maritime. Distrugătorul USS Dewey a condus un exercițiu de ”om peste bord” în interiorul celor 12 mile nautice ale apelor recifului, manevra reprezentând un gest prin care armata americană a dat un semnal că se comportă ca și cum s-ar afla în apele internaționale și că astfel reciful Mischief nu este îndreptățit să aibă ape teritoriale aparținând unei țări, în ciuda construcției unei insule artificiale deasupra acestuia, au precizat surse militare americane.

Pentagonul a recunoscut că raidurile aeriene pe care le-a efectuat în luna martie în timpul unui atac asupra unor ținte din orașul Mosul, din Irak, au provocat moartea a 105 civili, unul dintre cele mai sângeroase bilanțuri la adresa populației civile din Irak de la invazia armatei americane în 2003 pentru înlăturarea lui Saddam Hussein, anunță The Guardian. Bilanțul total al victimelor ar putea ajunge la 141 de persoane, după ce o investigație demarată după raidul din 17 martie a dat disăprute 36 de persoane. Majoritatea victimelor bombardamentului se adăposteau într-o clădire în momentul izbucnirii unui schimb de focuri între forțele militare irakiene și militanții Statului Islamic. Avioanele armatei americane au bombardat clădirea de pe acoperișul căreia militanții ISIS trăgeau asupra forțelor guvernamentale. Bombardamentul a provocat prăbușirea clădirii în care se aflau și cei peste 100 de civili care și-au pierdut viața.

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, le-a transmis liderilor statelor membre aliate din cadrul NATO să-și plătească fiecare partea de cheltuieli din cadrul bugetului alianței, cu ocazia unei reuniuni organizată la Bruxelles pentru a inaugura totodată noul sediu al organizației militare trans-atlantice, informează BBC. Trump și-a menținut linia declarativă anterioară cu privire la obligațiile financiare ale statelor membre, afirmând că ”sume imense de bani” sunt datorate de acestea. Totuși, contribuțiile statelor NATO sunt voluntare, iar ținta de 2% din PIB pentru cheltuielile militare este doar orientativă. Membrii alianței au agreat ulterior că vor emite un raport financiar anual cu privire la cheltuielile militare de apărare dedicate NATO. În cadrul reuniunii, Trump a ținut să condamne încă o dată terorismul și a cerut ținerea unui moment de reculegere în numele victimelor atentatului de la Manchester, de luni seara, în urma căruia 22 de persoane și-au pierdut viața. Anterior, președintele american a avut o serie de întrevederi cu mai mulți lideri din statele Uniunii Europene, acesta ținând să-și arate îngrijorarea cu privire la efectele ieșirii Marii Britanii din UE, în special repercursiunile asupra economiei americane, potrivit The Guardian. Deși anterior a lăudat Londra pentru decizia de a părăsi UE, Trump și-a manifestat preocuparea cu privire la faptul că unii americani și-ar putea pierde locurile de muncă din cauza Brexitului.

Membrii OPEC, dar și statele non-membre producătoare de petrol din grupul condus de Rusia, au decis extinderea reducerilor cu privire la producția de țiței pentru următoarele nouă luni până în luna martie a anului 2018, continuând astfel o inițiativă de a reduce efectele scăderii drastice a prețului și implicit a câștigurilor în ultimii trei ani, informează Reuters. Prețurile petrolului au scăzut cu circa 4% pe fondul unei așteptări a piețelor internaționale care au sperat că statele producătoare vor ajunge la o înțelegere de ultim moment pentru a accentua scăderea producției sau pentru a extinde reducerea acesteia până la jumătatea anului viitor. O înțelegere anterioară de reducere a producției de țiței luată de OPEC a permis revenirea prețului unui baril de petrol la peste 50$. Creșterea prețului a provocat însă o extindere a producției petrolului din șisturi de către SUA, care nu a luat parte la înțelegerea privind reducerea producției, fapt care a moderat trendul ascendent al cotației în tranzacții.

Biroul Federal de Investigații (FBI) și-a îndreptat atenția asupra lui Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump, în cadrul investigației cu privire la implicarea Rusiei în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2016, informează Business Insider. Kushner, care este soțul Ivankăi Trump, considerată fiica preferată a liderului de la Casa Albă, este actualmente senior consilier al administrației prezidențiale. Potrivit investigațiilor federale, se crede că acesta ar deține ”informații semnificative” cu privire la anchetă. Autoritățile analizează ”o serie de întâlniri” pe care ginerele lui Trump le-a avut cu agenți ai autorităților ruse în luna decembrie. O întrevedere anterioară a lui Kushner cu ambasadorul rus în SUA, Serghei Kislyak și cu un bancher din Moscova le-a atras atenția investigatorilor cu privire la nivelul relațiilor dintre acesta și oficialii ruși. Actualmente, Jared Kushner nu a fost pus sub acuzare și nici nu este investigat pentru încălcarea vreunei legi, au precizat publicațiile Washington Post și NBC News.

Tensiunile provocate de o revoltă a unor grupuri de soldați din Coasta de Fildeș par să ascundă germenii unui conflict cu potențial sângeros și devastator pentru unul dintre cele mai prospere state din Africa, relatează Reuters. Într-un material publicat în exclusivitate, sursa citată precizează că grupurile militare care s-au revoltat împotriva guvernului au primit un ajutor din partea unui personaj misterios care ar putea ieși la lumină în viitorul apropiat, în funcție de desfășurarea evenimentelor. Astfel, revolta inițială a soldaților părea sortită eșecului, în condițiile în care împotriva rebelilor au fost trimise trupe de elită, iar aceștia se confruntau cu o criză de muniție. Aceștia au primit însă un telefon și au fost direcționați către domiciliul unui consilier al președintelui parlamentului. Crezând că au de-a face cu o capcană, aceștia au mers neîncrezători, însă la fața locului au găsit zeci de cutii pline cu mitraliere, puști, lansatoare de grenade și muniție. Odată înarmați, aceștia au putut să reziste trupelor trimise de președintele Ouattara, care s-au întors în capitala Abidjan, provocând îngrijorare față de declanșarea unui nou război civil. Actualmente, situația a revenit la calm, după ce soldaților revoltați li s-au promis creșteri salariale, însă atmosfera din Coasta de Fildeș rămâne una tensionată, pe fondul unui conflict desfășurat în 2010-2011, între actualul președinte și predecesorul său, Laurent Gbagbo, despre care se crede că deține încă suficientă influență asupra unor regiuni din țară.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

A fost 14 noiembrie în lume – Compania Meta a fost amendată cu 798 de milioane de euro pentru încălcarea regulilor antitrust ale UE, iarRafael Grossi, a vizitat Teheranul pentru a negocia un nou acord nuclear

Material realizat de Cristian Matei Parlamentul din Noua Zeelandă a fost suspendat după ce mai …