Home / A fost azi în lume / 2023 / A fost 25 august în lume – Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că marile platforme online trebuie să aplice noua lege privind serviciile digitale, un raport publicat de ONU a atras atenția asupra situației critice din Mali, iar ministrul japonez de externe a cerut guvernului de la Beijing să ridice restricțiile asupra importului de produse din pește
Sursă foto: Rai News

A fost 25 august în lume – Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că marile platforme online trebuie să aplice noua lege privind serviciile digitale, un raport publicat de ONU a atras atenția asupra situației critice din Mali, iar ministrul japonez de externe a cerut guvernului de la Beijing să ridice restricțiile asupra importului de produse din pește

Material realizat de Beatrice Vieru

Președintele chinez, Xi Jinping, a participat alături de omologul său, premierul indian, Narendra Modi, la summitul BRICS din Africa de Sud, în vederea a consolidării relațiilor bilaterale, informează Deutsche Welle. Cei doi au purtat mai multe discuții diplomatice referitor la granița din regiunea Himalaya dintre China și India, care a generat mai multe tensiuni de-a lungul anilor, atingând un punct critic în 2020 când o ciocnire violentă în zonă a dus la pierderea unui număr semnificativ de soldați. „Modi a subliniat că menținerea păcii și liniștii în zonele de graniță, precum și observarea și respectarea Liniei de Control Actual (LAC) sunt esențiale pentru normalizarea relației India-China”, a declarat secretarul de Externe al Indiei, Vinay Kwatra. Experții politici susțin că întâlnirile și discuțiile deschise dintre Modi și Xi reprezintă un pas semnificativ spre destinderea și normalizarea relațiilor dintre cele două superputeri asiatice.

Autoritățile ruse au recuperat 10 cadavre și cutiile negre ale aeronavei la bordul căreia se afla șeful companiei Wagner, Yevgeny Prigozhin, în momentul accidentului, relatează BBC. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskova, a negat orice implicare a statului în prăbușirea avionului și în moartea lui Prigozhin, contrazicând afirmațiile conform cărora autoritățile ar fi ordonat uciderea liderului Wagner. Cu toate acestea, analiștii au exprimat scepticism cu privire la aceste negări, remarcând tensiunile anterioare dintre Prigozhin și președintele Rusiei, Vladimir Putin. În timp ce detaliile exacte ale prăbușirii rămân încă sub anchetă, multe ipoteze au început să apară în presa internațională, inclusiv posibilitatea unei explozii la bordul aeronavei. Potrivit comisiei de investigație a Rusiei, a fost demarată o anchetă penală cu privire la cauza accidentului în temeiul articolului 263 din Codul penal al Rusiei, care reglementează siguranța traficului și operarea transportului aerian.

Președintele francez, Emmanuel Macron, a susținut un discurs la ceremonia de comemorare a fostului șef al șantierului de la Catedrala Notre-Dame, Jean-Louis Georgelin, menționează Le Monde. În discursul său de cincisprezece minute, Macron a adus un omagiu generalului Georgelin, remarcând modul în care acesta și-a asumat responsabilitatea de a conduce eforturile de reconstrucție a Catedralei Notre-Dame. „Generale, pe 8 decembrie 2024, ușile de la Notre Dame se vor deschide. (…) Ne vom gândi la tine (…) , la figura ta dispărută printre acești stâlpi, la mândria pe care ai fi simțit-o în fața acestui succes care a asigurat locul numelui tău în lungul lanț al vremurilor. (…) Mă voi gândi la tine”, a declarat președintele Franței. Generalul Jean-Louis Georgelin, cu o carieră militară ilustră, a fost numit șef de stat major al armatelor franceze în 2006 și a gestionat operațiuni internaționale în zone precum Coasta de Fildeș, Afganistan, Balcani și Liban. În 2019, Macron l-a desemnat să supervizeze reconstrucția catedralei Notre-Dame de Paris după incendiul devastator. Înmormântarea generalului Georgelin va avea loc pe 31 august în satul său natal, Aspet, din Haute-Garonne. 

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că marile platforme online trebuie să aplice noua lege privind serviciile digitale, informează Rai News. Actul legislativ prevede dezactivarea sistemelor automate de recomandare bazate pe profiluri de utilizatori, pentru a evita crearea bulelor de filtrare și promovarea conținutului extrem. De asemenea, utilizatorii vor putea raporta mai ușor conținut care încalcă regulile platformelor. Prioritatea va fi acordată protecției copiilor și combaterii dezinformării. Comisarul european pentru servicii, Thierry Breton, a subliniat că această lege este acum în vigoare pentru marile platforme online și motoarele de căutare, reprezentând un pas semnificativ în stabilirea propriilor reguli pentru UE. Noua lege, cunoscută sub numele de Digital Service Act, urmărește să protejeze utilizatorii europeni prin impunerea unor standarde ridicate de confidențialitate, transparență și eliminare a conținutului dăunător sau ilegal.

Un raport publicat de ONU a atras atenția asupra situației critice din Mali, unde este aplicată violența în mod sistematic pentru a răspândi teroarea în rândul populației, conform France 24. Întregul raport subliniază că situația în Mali a devenit critică și că este necesară o atenție specială asupra forțelor armate ale țării și a partenerilor lor străini de securitate, presupuși a fi mercenari ai grupului Wagner. Cu presiunea crescândă asupra guvernului din Mali, Consiliul de Securitate al ONU a decis să încheie misiunea de menținere a păcii în țară. Această decizie este însă însoțită de preocupări cu privire la siguranța civililor, protecția drepturilor omului și furnizarea de ajutor umanitar în contextul retragerii forțelor ONU. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că retragerea acestor forțe va avea un impact semnificativ asupra capacității organizației de a furniza asistență umanitară și de a proteja drepturile omului în Mali. Totodată, experții trag un semnal de alarmă legat de conflict, specificând că toate acestea indică o posibilă organizare sistematică în rândul forțelor armate.

Aproximativ 12 persoane și-au pierdut viața, în timp ce alte 80 au fost rănite, în urma unui tragic incident petrecut la ceremonia de deschidere a Jocurilor Insulelor din Oceanul Indian, relatează BBC. Premierul Christian Ntsay a confirmat bilanțul tragic și a declarat că „era multă lume la intrare”. Potrivit autorităților, stadionul, cu o capacitate de aproape 41.000 de locuri, ar fi fost plin de spectatori în timpul ceremoniei de deschidere. Tragedia de pe stadionul Mahamasina aduce aminte de incidente similare din trecut, precum învălmăşeala din 2018 de dinaintea unui meci de fotbal dintre Madagascar și Senegal, în urma căreia o persoană a decedat și alte aproape 40 au fost rănite. De asemenea, în anii precedenți, stadionul a fost martorul altor incidente tragice, inclusiv explozii de grenadă ce au dus la pierderi de vieți omenești. Înființate în 1977, Jocurile Insulelor din Oceanul Indian este un eveniment multisport care se desfășoară la fiecare patru ani.

Directorul Muzeului Britanic, Hartwig Fischer, și-a prezentat demisia în urma unor grave incidente de furt de artefacte prețioase din colecția instituției culturale, menționează Deutsche Welle. Fischer, originar din Germania și primul director non-britanic al muzeului în peste două secole, a preluat responsabilitatea pentru aceste evenimente tragice. Fostul director al Muzeului Britanic, a recunoscut că deficiențele în procedurile de securitate au permis ca furturile să aibă loc și că muzeul nu a reacționat corespunzător la avertismentele primite în 2021, ceea ce a dus la situația actuală. Totodată, comitetul muzeului, condus de fostul ministru britanic de finanțe George Osborne, a acceptat demisia lui Fischer. „Suntem hotărâți să corectăm greșelile și să luăm măsurile necesare”, a specificat Osborne. Muzeul Britanic, una dintre cele mai renumite instituții culturale din lume, a fost subiectul unor critici din cauza provenienței unor artefacte din perioada Imperiului Britanic. Exponate valoroase, cum ar fi Marmura Partenonului din Grecia și Bronzurile Benin din Nigeria, fiind adesea în centrul acestor dezbateri.

Ministrul japonez de Externe, Kenji Yamada, a cerut guvernului de la Beijing să ridice restricțiile asupra importului de produse din pește, relatează Rai News. Conform companiei Tepco, care gestionează operațiunea, nivelul de radioactivitate în probele de apă de mare este mult sub limita de siguranță, înregistrând mai puțin de 1.500 de becquerel pe litru, în comparație cu limita de 60.000 de becquerel pe litru considerată sigură. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a dat aprobarea pentru eliberarea apei tratate, iar experții săi monitorizând procesul pentru a se asigura că se respectă standardele de siguranță internaționale. Cu toate acestea, țările vecine au protestat împotriva deciziei Japoniei de a elibera apa tratată în ocean, iar China a blocat importurile de pește din Japonia. În cadrul Grupului G20, liderii Japoniei au depus o plângere oficială împotriva Chinei în legătură cu interdicția asupra importurilor de fructe de mare japoneze. Mai mulți experți afirmă că disputa dintre Japonia și China continuă să crească în intensitate pe fondul preocupărilor privind siguranța alimentară și sănătatea umană.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 13 noiembrie în lume – Marine Le Pen a fost acuzată de deturnare de fonduri ale Parlamentului European, Donald Trump și Joe Biden s-au întâlnit la Casa Albă iar Liderii principalelor partide din Germania au stabilit organizarea alegerilor federale anticipate pe 23 februarie 2025

Material realizat de Mihai Turcu. Curtea Supremă a Indiei a decis că demolările de proprietăți …