Sursă foto: POLITICO
Sursă foto: POLITICO

A fost 24 iunie în lume – Comisia de transport a Parlamentului European (PE) a aprobat un amendament care garantează pasagerilor dreptul de a călători gratuit cu un bagaj de mână de până la 7 kg, 57 de soldați columbieni au fost eliberați după ce au fost ținuți prizonieri de localnici în munții din regiunea Cauca, de grupul rebel EMC iar, Premierul francez François Bayrou se confruntă cu o moțiune de cenzură, după eșecul negocierilor privind reforma pensiilor

Material realizat de Paula Gănuci

Premierul francez François Bayrou se confruntă cu o moțiune de cenzură, după eșecul negocierilor privind reforma pensiilor, anunță Politico. Guvernul condus de Bayrou, menit să ajusteze legea din 2023 care a crescut vârsta minimă de pensionare, s-a încheiat fără un acord. Ca urmare, Partidul Socialist a anunțat că va susține moțiunea, cerând posibilitatea de a propune modificări legislative. Bayrou a refuzat, intervenind  pentru a salva procesul. Votul va avea loc în următoarele zile și ar putea duce la căderea guvernului dacă extrema dreaptă, condusă de Marine Le Pen, și aliații săi se alătură stângii. Jean-Luc Melenchon a confirmat că partidul său, de asemenea, va susține moțiunea. Decizia partidului Le Pen nu a fost anunțată încă, dar avertizează că adevăratul test va fi prezentarea bugetului din toamnă. 

Patru lideri ai opoziției georgiene au fost condamnați la închisoare și interdicții de a ocupa funcții publice, pentru că au refuzat să depună mărturie în fața unei comisii parlamentare, declară Politico. Condamnările lui Mamuka Khazaradze, Badri Japaridze, Zurab Japaridze și Giorgi Vashadze pentru 7-8 luni de închisoare cu executare, au fost criticate de oficialii UE, prin declarațiile diplomatului Kaja Kallas, care le-a considerat „neproporționale” și parte a unei „mașini de represiune.” Comisia parlamentară, creată de partidul de guvernământ Georgian Dream, a vizat presupuse infracțiuni ale fostei guvernări, deși niciunul dintre cei condamnați nu deținuse funcții în acea perioadă. Opoziția a contestat legitimitatea actualului parlament, acuzând fraudarea alegerilor. Premierul Irakli Kobakhidze a avertizat că toți cei care refuză să răspundă citațiilor vor ajunge în închisoare. Oficialii UE au decis să analizeze posibile sancțiuni împotriva judecătorilor implicați. 

Comisia de transport a Parlamentului European (PE) a aprobat un amendament care garantează pasagerilor dreptul de a călători gratuit cu un bagaj de mână de până la 7 kg, alături de un obiect personal mic, indică Politico. Măsura a fost susținută de mai multe grupuri politice și inspirată dintr-o decizie a Curții de Justiție din 2014, va intra în vigoare doar dacă va fi confirmată de Consiliul UE. Amendamentul a vizat uniformizarea regulilor privind bagajele, dar a fost criticat de companiile aeriene low-cost, care au avertizat că vor fi nevoite să crească prețurile și se tem de întârzieri la îmbarcare. În ciuda opoziției industriei, susținătorii inițiativei consideră că aceasta răspunde unei așteptări fundamentale a consumatorilor. 

Ursula von der Leyen, susține în continuare Directiva privind Green Claims, în ciuda declarațiilor contradictorii ale unui purtător de cuvânt al Comisiei, care sugerau retragerea propunerii, confirmă Politico. Directiva ar trebui să urmărească combaterea dezinformării privind sustenabilitatea produselor, însă discuțiile s-au blocat din cauza divergențelor privind includerea companiilor mici (sub 10 angajați). Anunțul privind posibila retragere a stârnit un val de critici din partea europarlamentarilor de centru și stânga, care acuză Comisia că cedează presiunilor PPE. Situația s-a agravat după ce Italia și-a retras sprijinul, blocând astfel majoritatea necesară pentru adoptarea directivei. Comisia a afirmat că nu și-a retras propunerea și că decizia privind continuarea procesului legislativ revine statelor membre. Subiectul va fi discutat miercuri de ambasadorii UE. 

57 de soldați columbieni au fost eliberați după ce au fost ținuți prizonieri de localnici în munții din regiunea Cauca, de grupul rebel EMC, a anunțat ministrul Apărării, Pedro Sánchez, confirmă BBC. Soldații au fost capturați după arestarea unui presupus rebel EMC, iar localnicii ar fi acționat la ordinul acestuia. Operațiunea militară „Justiția” s-a desfășurat fără a se trage vreun foc. Incidentul a început când peste 100 de localnici au înconjurat soldații care încercau să evacueze suspecții, iar o a doua unitate a fost capturată de un grup și mai numeros. Spre deosebire de cazurile anterioare, răpitorii au refuzat negocierile, ceea ce a dus la trimiterea de trupe suplimentare, care au arestat 20 de persoane. Peste 90% dintre locuitorii zonei trăiesc din cultivarea plantei de coca, iar prezența soldaților a fost percepută ca o amenințare în contextul activităților ilegale ale grupurilor armate. 

Vezi și

A fost 1 decembrie în lume –

Material realizat de Paula Gănuci și Mario Constantin     Reprezentanții industrie europene pentru consum …