Press ESC to close

A fost 24 februarie în lume: Autoritățile ruse au deschis un dosar penal împotriva fondatorului Pavel Durov, creatorul platformei Telegram, Ursula von der Leyen, a refuzat să confirme anul 2027 ca dată certă pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, Forțele de ordine înarmate s-au mobilizat masiv în universitățile din Iran pentru a reprima protestele studențești

Material realizat de Cristian Baciu și Ioana-Adriana Bădescu

 

Un conglomerat din Hong Kong a declarat că autoritățile au preluat controlul asupra porturilor de la Canalul Panama, relatează Al Jazeera. Autoritățile din Panama au preluat controlul administrativ și operațional asupra porturilor Balboa și Cristóbal, situate la capetele Canalului Panama, de la conglomeratul din Hong Kong CK Hutchison, în urma unei decizii a Curții Supreme care a declarat neconstituțională concesiunea companiei. Potrivit unui decret oficial, Autoritatea Maritimă din Panama a fost autorizată să ocupe infrastructura din motive de „interes social urgent”, inclusiv echipamentele și sistemele informatice. Reprezentanții companiei au calificat acțiunea drept ilegală și au acuzat o campanie a statului împotriva subsidiarei Panama Ports. Disputa are loc pe fondul tensiunilor geopolitice dintre China, Statele Unite și Panama, amplificate după declarațiile președintelui american Donald Trump privind controlul canalului. Oficialii panamezi au respins criticile venite din partea autorităților chineze, subliniind independența sistemului judiciar și respectarea statului de drept.

Autoritățile ruse au deschis un dosar penal împotriva fondatorului Pavel Durov, creatorul platformei Telegram, conform The Guardian. Autoritățile ruse au deschis un dosar penal împotriva fondatorului Pavel Durov, acuzându-l de complicitate la activități teroriste în legătură cu utilizarea platformei Telegram. Investigația, inițiată pe baza unor materiale furnizate de serviciile de securitate, susține că aplicația a fost exploatată de servicii de informații occidentale și ucrainene și a fost implicată în diverse acțiuni violente. Durov, care locuiește în străinătate, a respins acuzațiile și a declarat că demersul este o încercare de limitare a libertății de exprimare și a vieții private. În paralel, autoritățile de la Moscova au limitat utilizarea aplicației, alături de eforturi de a orienta utilizatorii către o alternativă controlată de stat, aceasta fiind parte a strategiei de construire a unui „internet suveran”. Oficialii ruși au sugerat că platforma va putea continua dacă va respecta legislația națională, inclusiv cerințe privind accesul la date și moderarea conținutului.

Forțele de ordine înarmate s-au mobilizat masiv în universitățile din Iran pentru a reprima protestele studențești, potrivit The Guardian. Forțele de securitate iraniene, inclusiv membrii ai milițiilor Basij, au fost mobilizate masiv în universități pentru a reprima protestele studențești îndreptate împotriva liderului suprem Ali Khamenei. Au fost raportate confruntări violente în mai multe campusuri, inclusiv în Teheran și Mashhad, iar unele instituții au blocat accesul studenților identificați anterior la proteste și au suspendat cursurile fizice, multe universități trecând deja la predarea online. Autoritățile judiciare au cerut identificarea și sancționarea participanților. Protestele au loc pe fondul tensiunilor regionale și al negocierilor indirecte privind programul nuclear iranian, în paralel cu avertismentele lansate de oficialii americani privind posibile consecințe în lipsa unui acord.

Președintele sud-african i-a mulțumit președintelui rus, Vladimir Putin, pentru eliberarea unor cetățeni sud-africani implicați în războiul dintre Rusia și Ucraina, relatează BBC. Președintele sud-african Cyril Ramaphosa i-a mulțumit liderului rus Vladimir Putin pentru sprijinul acordat în repatrierea a 17 cetățeni sud-africani care au fost manipulați să participe la războiul din Ucraina de partea forțelor ruse. Potrivit autorităților de la Pretoria, bărbații au crezut că vor merge în Rusia pentru instruire în domeniul securității, însă au ajuns pe front după ce au semnat contracte redactate în limba rusă. Patru dintre ei s-au întors deja în țară, iar majoritatea celorlalți vor reveni în curând, în timp ce doi au rămas în Rusia, unul dintre ei fiind spitalizat. Autoritățile sud-africane investighează modul de recrutare, deoarece activitatea de mercenar este ilegală fără autorizare guvernamentală. În anchetă apare și numele unei foste parlamentare care a respins acuzațiile. Oficialii sud-africani au precizat că ambasada din Moscova continuă să monitorizeze situația până la finalizarea repatrierii.

Autoritățile indiene au redus impozitul pe dividende pentru investitorii francezi, potrivit BBC. Oficialii indieni și francezi au revizuit un tratat fiscal vechi de peste trei decenii și au redus impozitul pe dividende pentru investitorii francezi cu participări de cel puțin 10% în companii indiene, de la 10% la 5%, în timp ce pentru acționarii cu participări mai mici de 10% impozitul va crește la 15%. Modificările au extins dreptul autorităților indiene de a impozita câștigurile de capital din vânzarea de acțiuni și au eliminat clauza națiunii celei mai favorizate, aliniind tratatul la standardele internaționale și politica fiscală actuală a Indiei. Ajustările sunt menite să protejeze baza fiscală a țării și să stimuleze investițiile franceze, vizând mari companii precum Sanofi, Renault și L’Oréal, în special după vizita președintelui francez Emmanuel Macron, care a consolidat parteneriatul strategic dintre cele două state.

Oficialii de la Casa Albă a avertizat cartelurile de droguri din Mexic că Statele Unite vor răspunde dur în cazul în care cetățeni americani vor fi vizați de violențe Tensiunile au escaladat în urma decesului liderului Cartelului Jalisco Noua Generație (CJNG), Nemesio Oseguera Cervantes, cunoscut sub numele de „El Mencho”. Moartea acestuia a declanșat o luptă sângeroasă pentru succesiune în interiorul CJNG și atacuri din partea grupărilor rivale, precum Cartelul Sinaloa. Consilierul pentru securitate națională al SUA a declarat că orice agresiune împotriva personalului diplomatic, a turiștilor sau a rezidenților americani din zonele de conflict va fi tratată ca o amenințare directă la adresa securității naționale, lăsând deschisă posibilitatea unor operațiuni speciale.

Sora lui Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a fost promovată în Comitetul Central al Partidului, relatează Al Jazeera. Reales în funcția de secretar general al partidului, Kim Jong Un a promis să „solidifice și să dezvolte economia” în următorii cinci ani. Discursul său s-a concentrat pe ridicarea standardelor de viață ale populației, o temă recurentă în încercarea regimului de a menține stabilitatea internă. În același timp, acesta a consolidat poziția familiei sale în structura de conducere a țării prin numirea sorii sale mai mici ca director al Comitetului Central al Partidului. Anterior, aceasta deținea funcția de director adjunct. 

Guvernul francez a restricționat accesul ambasadorului SUA la Paris, Charles Kushner, relatează Al Jazeera. Decizia a fost luată în contextul refuzului ambasadorului american de a se prezenta la o convocare oficială la Ministerul de Externe. Ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, a declarat că, din cauza acestei „neînțelegeri a așteptărilor de bază” ale misiunii diplomatice, Kushner nu va mai avea acces direct la miniștrii francezi până când nu se va prezenta pentru a oferi explicațiile cerute. Guvernul francez a dorit explicații oficiale după ce Ambasada SUA a redistribuit mesaje ale administrației Trump care comentau moartea activistului de extremă dreapta Quentin Deranque, din Lyon. Parisul a considerat aceste comentarii drept o „ingerință” inacceptabilă în dezbaterea politică internă.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a refuzat să confirme anul 2027 ca dată certă pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, relatează Euractiv. Deși a lăudat progresul „remarcabil” al Ucrainei în implementarea reformelor necesare chiar și pe timp de război, Von der Leyen a subliniat că procesul de aderare rămâne unul bazat pe merite individuale și nu pe termene limită arbitrare. Președintele Zelenski a insistat pentru o dată concretă, argumentând că acest lucru ar oferi Ucrainei o poziție mai puternică în negocierile de pace și ar preveni eventuale blocaje viitoare din partea unor state membre sau a Rusiei. Chiar dacă nu a oferit o dată calendaristică, Von der Leyen a asigurat Kievul de sprijinul continuu al UE pentru a menține ritmul schimbărilor și pentru a atinge obiectivul aderării cât mai curând posibil.

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a susținut că guvernele Regatului Unit și al Franței ar plănui să trimită arme nucleare Ucrainei, dar nu a oferit dovezi, relatează Euronews. Kremlinul a afirmat că oficialii din Regatul Unit și Franța ar lucra la un plan secret pentru a dota Ucraina cu arme nucleare, astfel încât aceasta să poată negocia dintr-o poziție de forță și să obțină „termeni mai favorabili” în viitoarele negocieri de pace, însă nu a oferit nicio dovadă concretă. Analiștii au declarat pentru Euronews că oficialii de la Moscova ar încerca să submineze sprijinul occidental pentru Ucraina prin intimidarea opiniei publice cu eventualitatea unui conflict nuclear.

 

@Katen on Instagram
This error message is only visible to WordPress admins

Error: No feed with the ID 1 found.

Please go to the Instagram Feed settings page to create a feed.