Home / A fost azi în lume / A fost 22 mai în lume – Liderii din Irlanda, Spania și Norvegia au anunțat că vor recunoaște Palestina ca stat, Oficialii chinezi au început exerciții militare în jurul Taiwanului iar Avocații din Congo au declarat că au noi dovezi privind lanțul de aprovizionare cu minerale al Apple
Sursa foto: REUTERS/Baz Ratner

A fost 22 mai în lume – Liderii din Irlanda, Spania și Norvegia au anunțat că vor recunoaște Palestina ca stat, Oficialii chinezi au început exerciții militare în jurul Taiwanului iar Avocații din Congo au declarat că au noi dovezi privind lanțul de aprovizionare cu minerale al Apple

Material realizat de Alesia Diana Nica și Daria Toma.

Liderii din Irlanda, Spania și Norvegia au anunțat că vor recunoaște Palestina ca stat, relatează Al Jazeera. Prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Store, a declarat că recunoașterea statului palestinian va avea loc începând cu 28 mai, iar soluția celor două state este și în interesul Israelului. Prim-miniștrii Spaniei și Irlandei au făcut anunțuri asemănătoare. Oficialii Ministerului israelian de externe au postat un mesaj video adresat oficialilor irlandezi în care au avertizat că recunoașterea statului Palestina riscă transformarea sa în pion în mâinile celor din Iran și Hamas. Politicianul Mustafa Barghouti și secretarul general al comitetului executiv al Organizației pentru Eliberarea Palestinei, Hussein al-Sheikh, au salutat această decizie. Mustafa Barghouti a declarat că această decizie a reprezentat o lovitură atît pentru Netanyahu,  cât și pentru guvernul său extremist. 

 

Au fost realizate victorii în lupta împotriva corupției din Ucraina, conform BBC. Lupta împotriva corupției endemice în Ucraina a început încă din primele zile ale independenței sale în 1991. O posibilă soluție ar fi fost arestarea lui Vsevolod Knyazev, ca un semnal. Andriy Synyuk a declarat că aproape toate pozițiile din Ucraina au fost afectate de agențiile anticorupție. Dmytro Kalmykov, șeful departamentului de politică anticorupție la Agenția Națională pentru Prevenirea Corupției, o agenție guvernamentală, a admis s-au făcut progrese semnificative în unele domenii, dar în altele încă trebuie să se facă. Jurnalist anticorupție ucrainean Yuri Nikolov a afirmat că oamenii legii și-au intensificat activitatea.

 

Oficialii chinezi au început exerciții militare în jurul Taiwanului, relatează Al Jazeera. Exercițiile militare au fost realizate în strâmtoarea Taiwan, în nordul, sudul și estul Taiwanului, precum și în alte zone. Această acțiune a fost considerată „o pedeapsă puternică” și un avertisment sever împotriva interferenței și provocării forțelor externe, după ce președintele Taiwanului, William Lai Ching-te, și-a depus jurământul în funcție și a cerut Beijingului să înceteze „intimidaările” sale asupra insulei, despre care oficialii chinezi o pretind că aparține Chinei.

 

Luptele de stradă s-au intensificat în nordul Jabalia din Gaza și Rafah, relatează Al Jazeera. Trupele israeliene au avansat în ambele zone. Oficialii israelieni au reacționat cu indignare după ce Spania, Irlanda și Norvegia au anunțat recunoașterea statului Palestina,  angajându-se să continue atacul asupra Gaza și să construiască noi așezări ilegale în Cisiordania ocupată. Armata israeliană a mai declarat că Brigada sa Nahal s-a alăturat unei divizii de trupe din jurul orașului Rafah, deoarece intenționează să atace „ținte teroriste” în adâncul orașului și a adăugat că ar încerca să prevină „răul populației civile, pe cât posibil”.

 

Șeful poliției UCLA a fost demis din funcție în urma atacului mafiei asupra protestatarilor pro-Palestina, potrivit Al Jazeera. Ofițerii legii și oficialii universității s-au confruntat cu critici pentru gestionarea unui atac asupra protestatarilor pașnici pro-Palestina din campusul UCLA. Pe 30 aprilie, mulțimea a luat cu asalt tabăra cu stâlpi și bâte, iar polițiștii au încercat ore întregi să restabilească calmul. În urma acestui eveniment, șeful poliției de la Universitatea din California, a fost revocat din postul său. Vicecancelarul universității, Mary Osako, a declarat că bărbatul a fost „realocat temporar”, în așteptarea unei examinări a proceselor de securitate.

 


Curtea Constituțională a Republicii Cehe a respins o petiție a unui
cetățean indian prin care a încercat să evite extrădarea în Statele Unite, potrivit Reuters. Bărbatul de cetățenie indiană, Nikhil Gupta, este suspectat de implicare într-un complot eșuat de asasinare a unui separatist sikh pe teritoriul american. Acesta a fost acuzat de procuroriii federali americani că a colaborat cu un oficial al Guvernului indian la un complot de ucidere a unui locuitor al orașului New York care pleda pentru un stat suveran în nordul Indiei. Gupta a fost arestat de autoritățile cehe în iunie anul trecut, când a călătorit din India la Praga. Decizia finală cu privire la extrădarea lui Nikhil Gupta va fi luată de Ministrul Justiției, Pavel Blazek. Instanța a precizat într-un comunicat că nu a constatat nici o circumstanță pentru care extrădarea declarată admisibilă să ducă la încărcarea oricăruia dintre drepturile și libertățile fundamentale garantate constituțional.

 

Avocații din Congo au declarat că au noi dovezi privind proveniența lanțului de aprovizionare cu minerale ale Apple, susține Reuters. Reprezentanții guvernului Republicii Democrate Congo susțin că au obținut noi dovezi de la avertizori, ceea ce a stârnit îngrijorarea că Apple ar putea să se aprovizioneze cu minerale din zonele de conflict din estul Congo, ulterior scoase ilegal prin Rwanda, Uganda și Burundi. În trecut, firma declarase că nu cumpără, procură sau aprovizionează direct minerale primare. Un raport din 2023 de la Apple arată că nu au fost găsite dovezi pentru a confirma finanțarea sau chiar folosirea de către grupări armate din RDC sau o țară învecinată a rafinăriilor 3TG.  Avocatul Peter Sahlas a comunicat pentru Reuters că toate contractele lucrătorilor la verificarea lanțului de aprovizionare au fost reziliate după acuzațiile aduse. După intensificare conflictelor, rebelii M23 susținuți de Rwanda au preluat controlul asupra Rubaya, un oraș minier cheie pentru tehnologie.

 

Tinerii din Taiwan au început protestele împotriva parlamentarilor care favorizează legăturile mai strânse cu China, anunță CNN. Mii de protestatari au înconjurat instituția legislativă din Taiwan până noaptea târziu, nemulțumiți de eforturile partidelor de opoziție de a supune noul lider al insulei și administrația sa unui control mai strict din partea unui parlament care favorizează legăturile bune cu China. Demonstratarii resping încercarea KMT și TPP de a accelera un proiect de lege care ar acorda Parlamentului puterea de a impune un control mai mare asupra ramurii executive a guvernului. Conform legislației propuse, oficialii guvernamentali ar putea fi condamnați la închisoare pentru o nouă infracțiune vag formulată, dacă ar fi găsite declarații false făcute de aceștia. Discuțiile privind tema sunt așteptate să fie reluate vineri, după amânarea din cauza protestelor din fața Yuan-ului legislativ.

 

Parlamentul german a fost acuzat că a favorizat operatorul de stat DB Cargo, oferind un sprijin de 1,7 miliarde de euro pentru transportul feroviar de marfă, conform Euractiv. Concurenții privați au reacționat împotriva unei scheme aprobate de Comisia Europeană pentru a sprijini trenurile de marfă mai scurte cu beneficiarul principal  DB Cargo, care deține o cotă de 85-90% în segmentul transportului cu un singur vagon. Asociația comercială NEE a susținut că investiția stabilește priorități greșite deoarece guvernul german a decis reducerea subvenției pentru utilizarea rețelei feroviare. Sprijinul anual pentru transportul feroviar a fost redus de la 377 de milioane de euro la doar 230 de milioane de euro în acest an. Noua subvenție derulată pe o perioadă de cinci ani urmărește să sprijine operatorii de trenuri mici, care luptă atingă viabilitatea economică, fiind un mod de transportat marfă mai ecologic ca cel rutier, potrivit vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene.

 

Reprezentanții ai 12 țări europene au semnat ,,Tratatul Spațial 0 deșeuri” conform Euractiv. Agenția Spațială Europeană (ESA) a primit semnăturile în numele a 12 țări pentru Carta sa ,,0 debris” care se ocupă cu deșeurile spațiale care orbitează Pământul, pe fondul creșterii îngrijorării că planeta va fi din ce în ce mai poluată. Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Germania, Lituania, Bolivia, Portugalia, România, Slovacia, Suedia și Regatul Unit au semnat acordul pentru un spațiu neutru din punct de vedere al deșeurilor, în timpul summitului UE cu ESA. Acestea au datoria ca atunci când lansează un satelit să-l aducă înapoi sau să-i schimbe traiectoria începând din 2030.  ESA a declarat că acordul este un mod de a impulsiona Europa ca lider al Spațiului curat. Noul acord a fost semnat pentru prima dată de miniștrii UE responsabil cu spațiul în noiembrie, la Sevilla. 

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 18 decembrie în lume – Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost prezent la Bruxelles pentru discuții privind garanțiile de securitate, Președinta Georgiei, Salomé Zourabichvili, a solicitat sprijin urgent din partea Uniunii Europene, Curtea Supremă din Ghana a respins două cereri legale de blocare a unui proiect de lege privind comunitatea LGBTQ+

Material realizat de Mihai Turcu și Luca Coșa Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost prezent …