Material realizat de Cristian Baciu și Carmen Toader
Australia a primit primul grup de migranți politici, în timp ce creșterea nivelului mării continuă să amenințe națiunea Tuvalu care se scufundă treptat, raportează Euronews. Situată în Pacificul de Sud, Tuvalu este una dintre țările cele mai expuse riscului schimbărilor climatice, sub amenințarea creșterii nivelului mării. Oamenii de știință prezic că 95% din țară, care cuprinde 9 insule și atoli de corali, va fi sub apă la maree înaltă până în anul 2100. Doi dintre atolii de corali aproape au dispărut deja sub apă. Mai mult de o treime din populația de 11.000 de locuitori a statului Tuvalu a aplicat pentru vize în cadrul unui program fără precedent, în baza unui acord încheiat cu Australia acum doi ani. Programul de Mobilitate Falepili, care a intrat în vigoare pe 28 august anul trecut, a fost creat ca să susțină „mobilitatea cu demnitate” pentru tuvaluani, permițându-le să trăiască, să muncească și să studieze în Australia. Numărul de vize este limitat la 280 pe an, pentru a preveni emigrarea în masă a oamenilor calificați, ale căror competențe sunt încă necesare în Tuvalu.
Legiuitorii din SUA au amenințat cu acțiune legală împotriva procurorului general, Pam Bondi, în legătură cu materiale încă nepublicate despre dosarul Epstein, raportează BBC. Publicarea documentelor de către Departamentul de Justiție a fost foarte anticipată, dar, în final, doar o parte a materialului a fost făcută publică. Thomas Massie, membru al Congresului din partea Partidului Republican și important militant pe această temă, a declarat că va încerca inițierea unor proceduri pentru sfidarea instanței împotriva procurorului general. O lege care a impus publicarea completă a dosarului Epstein a fost semnată de președintele SUA, Donald Trump, în noiembrie, datorită presiunii susținătorilor săi și a membrilor partidului său. Vineri a fost termenul limită pentru publicarea materialului. Deși o parte din material a fost publicată, au fost făcute numeroase cenzurări, iar alte informații au fost reținute, ceea ce a stârnit furia militanților pe această temă și a supraviețuitorilor abuzurilor lui Epstein. Un alt reprezentant din partea Democraților, Ro Khanna, a explicat cum ar putea funcționa procedurile pentru sfidarea instanței: “Construim o coaliție bipartizană și Pam Bondi va fi amendată pentru fiecare zi în care nu publică aceste documente”. Departamentul de Justiție a anunțat că mai multe materiale vor fi publicate în săptămânile următoare.
Socialiștii spanioli au pierdut votanți în alegerile regionale din Extremadura, în timp ce extrema dreaptă câștigă teren, raportează The Guardian. Vox și-a dublat mandatele în Extremadura, în timp ce Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), marcat de scandaluri de corupție și hărțuire sexuală, a pierdut 10 din cele 28 de mandate din parlamentul regional al Extremadurei. Fieful stângii spaniole a fost preluat de conservatori (PP) în 2023, care au guvernat într-o coaliție instabilă cu Vox. Lidera PP din Extremadura, María Guardiola, a cerut alegeri anticipate, după ce Vox a refuzat să susțină bugetul propus de partidul ei. În urma alegerilor, speranțele conservatorilor de a obține o majoritate absolută au fost spulberate, rămânând dependenți de Vox pentru a forma un guvern. Candidatul socialiștilor în Extremadura, Miguel Ángel Gallardo, se confruntă în prezent cu un proces pentru acuzații de trafic de influență și abuz în serviciu, pe baza unor presupuse fapte prin care ar fi facilitat crearea unei sinecuri pentru fratele prim-ministrului, David Sánchez. Alți membri importanți ai PSOE implicați în procese penale sunt mâna dreaptă a prim-ministrului, Santos Cerdán și fostul ministru al transporturilor, José Luis Ábalos.
Statele Unite au urmărit un al treilea petrolier în ape internaționale, în apropierea Venezuelei, raportează Euronews. Evenimentul a marcat a doua operațiune de acest fel din acest weekend și a treia în mai puțin de două săptămâni. Un oficial american, care a vorbit sub anonimat, a declarat că vasul făcea parte dintr-o flotă menită să evadeze sancțiunile. Acesta a adăugat că vasul naviga sub un steag fals și era supus unui ordin de sechestrare judiciară. Vasul rămâne neidentificat în acest moment, iar un alt oficial a susținut că nu a fost încă abordat. În urma ultimei sechestrări, președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, a declarat că acțiunea nu va rămâne “nepedepsită”, și că va depune plângeri la Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite. Consilierul american pentru securitate internă și apropiat al lui Trump, Stephen Miller, a susținut că petrolul Venezuelei aparține Washingtonului și că SUA a „creat industria petrolieră” datorită rolului său în dezvoltarea sectorului. În 1976, Venezuela a naționalizat industria petrolieră și a creat o companie de stat pentru a gestiona resursele care țin de aceasta.
Oficialii Danemarcei au cerut Statelor Unite să-i respecte suveranitatea teritorială după numirea unui emisar special în Groenlanda, raportează Euronews. Guvernatorul Louisianei, Jeff Landry, a fost numit noul trimis al administrației prezidențiale, cu scopul de a aduce Groenlanda sub controlul SUA. Trump a declarat că Landry „înțelege cât de esențială este Groenlanda pentru siguranța națională a țării noastre.” Ministrul de Externe danez, Lars Løkke Rasmussen, a declarat că va convoca ambasadorul american în Danemarca, Kenneth Howery, pentru o întâlnire la minister. Trump a susținut în repetate rânduri că SUA ar trebui să aibă jurisdicție asupra vastei insule din Atlanticul de Nord, bogată în resurse minerale, în timpul tranziției prezidențiale și în primele luni ale celui de al doilea mandat. Acesta nu a exclus folosirea forței militare pentru a asuma controlul asupra teritoriului strategic.
Un general de rang înalt al forțelor armate ruse a murit la Moscova, în urma unei explozii provocate de o bombă amplasată într-un autoturism, relatează Euronews. Șeful Direcției de Instrucție Operațională din cadrul Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, general-locotenentul Fanil Sarvarov, a fost rănit grav în explozia produsă într-o parcare din sudul capitalei și a decedat ulterior la spital. Comitetul de Investigații al Federației Ruse a deschis un dosar penal pentru omor și a anunțat că ancheta a vizat mai multe piste, inclusiv o posibilă implicare a serviciilor de informații ucrainene, potrivit declarațiilor purtătoarei de cuvânt, Svetlana Petrenko. Oficialii de la Kiev nu au comentat acuzațiile. Fanil Sarvarov a participat la războaiele din Cecenia și Siria, precum și la invazia rusă din Ucraina, iar incidentul s-a înscris într-o serie de atacuri similare produse la Moscova după 2022.
Între Thailanda și Cambodgia au izbucnit noi confruntări armate, chiar înaintea reuniunii miniștrilor de externe ai ASEAN la Kuala Lumpur, potrivit Al Jazeera. Luptele au pus în pericol relansarea armistițiului negociat în iulie de Malaezia, cu sprijinul Statelor Unite, în contextul unui conflict reluat la 8 decembrie, soldat cu cel puțin 40 de morți și aproape un milion de persoane strămutate. Ministerul Apărării din Cambodgia a acuzat armata thailandeză de bombardamente aeriene cu avioane F-16 și folosirea gazului toxic în provincia Banteay Meanchay, acuzații neconfirmate de partea adversă. Autoritățile thailandeze au raportat schimburi de focuri cu forțele cambodgiene în provincia Sa Kaeo. La reuniunea ASEAN, condusă de ministrul de externe malaezian, Mohamad Hasan, oficialii au analizat date din satelit furnizate de Statele Unite și au propus măsuri de detensionare a conflictului, pe fondul apelurilor venite din partea administrației americane și chineze pentru încetarea ostilităților.
Guvernul israelian a aprobat închiderea postului Army Radio, una dintre cele mai vechi instituții media ale țării, conform CNN. Decizia, inițiată de ministrul apărării, Israel Katz, a fost adoptată unanim, în pofida opoziției exprimate de procurorul general, Gali Baharav-Miara, care a avertizat că măsura a încălcat legea. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a susținut hotărârea, afirmând că existența unui post de radio aflat sub autoritatea armatei nu este compatibilă cu principiile unei democrații. Organizații media și sindicate ale jurnaliștilor au anunțat că vor contesta decizia la Curtea Supremă, invocând riscuri grave în ceea ce privește libertatea presei. Presa internațională a relatat că închiderea Galei Tzahal reprezintă un demers mai amplu al executivului de consolidare a controlului asupra mass-mediei, în context electoral, inclusiv prin reforme de reglementare care ar fi extins puterile guvernului de a sancționa instituțiile de presă.
Diplomații turci au efectuat o vizită oficială în Siria privind integrarea forțelor kurde în noua armată siriană, potrivit Associated Press. Ministrul de externe Hakan Fidan, ministrul apărării Yasar Guler și șeful serviciilor de informații Ibrahim Kalin s-au întâlnit cu președintele interimar al Siriei, Ahmad al-Sharaa, pentru a discuta despre fuziunea Forțelor Democrate Siriene cu structurile militare de stat, lupta împotriva grupării Stat Islamic și securitatea regională. Vizita a avut loc pe fondul unor confruntări armate în cartierele Sheikh Maqsoud și Achrafieh din Alep, unde autoritățile siriene și liderii SDF s-au acuzat reciproc de declanșarea focului. Oficialii sirieni au declarat că implementarea acordului din martie a fost întârziată din cauza pasivității SDF, în timp ce Turcia s-a opus integrării acestora ca unitate distinctă, invocând legături cu Partidul Muncitoresc din Kurdistan. În paralel, partea turcă a criticat prezența militară a Israelului în sudul Siriei.
Guvernele Indiei și Noii Zeelande au încheiat un acord de liber schimb menit să crească schimburile comerciale între cele două state, potrivit Al Jazeera. Conform acordului, India va beneficia de acces fără taxe vamale la toate exporturile către Noua Zeelandă, iar Noua Zeelandă va primi reduceri pentru aproximativ 70% din liniile tarifare indiene, acoperind circa 95% din exporturile sale către aceasta. Noua Zeelandă a vizat creșterea exporturilor de lactate, fructe, lână și vin, iar principalele sectoare indiene avantajate vor fi industria textilă, a ingineriei, încălțămintei și a produselor piscicole. Acordul prevede și investiții de 20 de miliarde de dolari din partea Noii Zeelande în economia Indiei, facilitând accesul profesioniștilor indieni pe piața muncii din Noua Zeelandă. Anumite voci politice și-au exprimat îngrijorările legate de imigrație și protecția anumitor produse agricole, astfel că lactatele și anumite tipuri de carne și legume au fost excluse.
Politicall.ro Educare prin informare
