Home / A fost azi în lume / 2022 / A fost 20 decembrie în lume – Guvernul taliban a suspendat învățământul universitar pentru toate femeile, conducătorii Coreei de Nord au susținut că vor face „un pas militar hotărât și decisiv” împotriva Japoniei iar forțele navale ale Chinei și ale Rusiei au început exerciții militare comune

A fost 20 decembrie în lume – Guvernul taliban a suspendat învățământul universitar pentru toate femeile, conducătorii Coreei de Nord au susținut că vor face „un pas militar hotărât și decisiv” împotriva Japoniei iar forțele navale ale Chinei și ale Rusiei au început exerciții militare comune

Material realizat de Anna Iosif și Mădălina Robu.

Forțele navale ale Chinei și ale Rusiei au început exerciții militare comune, cu scopul de a solidifica cooperarea dintre cele două state, relatează Al Jazeera. Oficialii din China au anunțat că exercițiile militare dintre forțele navale chineze și rusești au început, în Marea Chinei de Est, și vor avea loc timp de o săptămână. Un comandament al Armatei de Eliberare a Poporului din China a declarat, printr-un scurt anunț, că „acest exercițiu comun are ca scop demonstrarea hotărârii și a capacității celor două state de a răspunde în comun amenințărilor la securitatea maritimă, precum și de a aprofunda în continuare parteneriatul din noua eră China-Rusia”. Anunțul exercițiilor militare comune a venit pe fondul relațiilor tensionate dintre China și Rusia, din cauza conflictului din Ucraina, pentru care statul rus a fost condamnat la nivel internațional.

 

Autoritățile din Pakistan au lansat o operațiune de eliberare a unor ofițeri sechestrați de grupul militar islamist Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP), conform Al Jazeera. Forțele de securitate pakistaneze au demarat o operațiune armată, într-o regiune din nord-vestul statului, pentru a elibera mai mulți oficiali luați ostatici în urmă cu două zile de grupul armat TTP. Grupul islamist a acaparat un centru de combatere a terorismului, luând ostatici mai mulți oficiali de securitate. Corespondentul Al Jazeera din Pakistan, Kamal Hyder, a declarat că membrii TTP au cerut o cale de trecere în siguranță către Afghanistan. Până în prezent, autoritățile pakistaneze nu au oferit informații cu privire la starea oficialilor sechestrați, declarând că detaliile vor fi dezvăluite după ce operațiunea va fi dusă la bun sfârșit. 

 

O curte de judecată germană a condamnat o fostă secretară a unui lagăr de concentrare nazist, pentru rolul său în crimele împotriva umanității, conform Politico. În urma cererii făcute de procurori, curtea de judecată germană a condamnat fosta secretară a unui lagăr de concentrare, Irmgard Furchner, pentru complicitatea ei în contextul crimelor împotriva umanității din timpul Holocaustului. Aceasta a fost condamnată la doi ani cu suspendare pentru rolul său în moartea prizonierilor din lagărul Stutthof, cel mai probabil fiind ultima condamnare legată de Holocaust ce va avea loc. În lagărul de concentrare de la Stutthof au fost închiși mai bine de 100.000 de oameni, majoritatea evrei, iar mai bine de 65.000 au fost uciși. 

 

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a vizitat liniile de front din orașul Bakhmut, informează BBC.  Liderul ucrainean a făcut o vizită neanunțată pe liniile de front din Bakhmut, unde forțele ucrainene se confruntă de luni de zile cu atacurile rusești. Președintele s-a întâlnit cu trupele ucrainene și a oferit decorații, arătându-și susținerea continuă pentru forțele statului. Orașul Bakhmut a reprezentat o țintă importantă pentru atacurile rusești din ultimele luni, fiind distrus în mare parte de acestea. Bakhmut a fost adăugat la lista celorlaltor orașe eliberate de forțele ucrainene, precum Herson sau Izyum, pe care liderul ucrainean le-a vizitat. 

 

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat Serviciului Federal de Securitate să întărească supravegherea granițelor statului, relatează Reuters. Liderul rus a ordonat Serviciului Federal de Securitate să sporească supravegherea granițelor  statului, pentru a preveni riscurile externe sau venite din partea trădătorilor interni. Într-un discurs de ziua națională a Serviciilor de Securitate din Rusia, liderul a declarat că „apariția de noi amenințări” crește necesitatea intensificării serviciilor de frontieră și totodată, orice posibilă amenințare trebuie oprită  rapid și eficient, folosind orice mijloace aflate la dispoziție, inclusiv unități mobile de acțiune și forțe speciale”.

 

Guvernul taliban a suspendat învățământul universitar pentru toate femeile, relatează CNN. Această decizie reprezintă cel mai recent pas în reprimarea drepturilor și libertăților femeilor afgane. Într-o scrisoare publicată de Ministerul Educației, s-a confirmat că decizia a fost luată într-o ședință de cabinet și că ordinul va intra în vigoare în cel mai scurt timp. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, Ned Price, a declarat în timpul unei conferințe că decizia recentă a talibanilor „va avea consecințe semnificative, îi va înstrăina și mai mult de comunitatea internațională și le va îngrădi legitimitatea pe care și-o doresc”. Talibanii au tratat femeile ca cetățeni de clasa a doua, supunându-le violenței, căsătoriilor forțate și unei prezențe aproape invizibile în țară. Acestea nu mai pot lucra în majoritatea sectoarelor, au nevoie de un însoțitor de sex masculin pentru călătoriile pe distanțe lungi și au primit ordin să-și acopere fața în public. De asemenea, s-au impus limite educației fetelor, interzicând femeilor să acceseze anumite locuri de muncă, deoarece le-au deposedat de drepturile pentru care au luptat în ultimele două decenii. În noiembrie, femeilor afgane le-a fost interzisă intrarea în parcurile de distracție din Kabul, ca urmare a restricțiilor anunțate de guvern privind accesul femeilor în parcurile publice.

 

Cetățenii americani reținuți de talibani în Afganistan au fost eliberați, informează CNN. Unul dintre aceștia este regizorul Ivor Shearer, care a fost arestat împreună cu producătorul său afgan, Faizullah Faizbakhsh, în luna august a acestui an, în timp ce filma la Kabul. Filmarea a avut loc în proximitatea unui atac cu o dronă americană care l-a ucis pe liderul Al Qaeda Ayman al-Zawahiri. Numele celui de-al doilea cetățean american nu a fost făcut public, la cererea familiei. Nu s-a cunoscut imediat ce a determinat eliberarea celor doi americani și dacă a fost încheiat un acord cu talibanii pentru a asigura acest demers. Shearer se afla în Afganistan cu o viză de o lună, potrivit Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor, dar a primit o autorizație de muncă pe un an din partea Ministerului Muncii și Afacerilor Sociale, care i-a permis să rămână în țară până în septembrie. Acesta a fost convocat și chestionat de mai multe ori cu privire la munca sa anterioară de către Ministerul Afacerilor Externe înainte de arestarea sa. În octombrie, reprezentanții SUA au purtat primele discuții în persoană în Qatar cu talibanii de când Zawahiri a fost ucis. În septembrie, purtătorii de cuvânt ai Casei Albe au descris cooperarea cu talibanii în combaterea terorismului ca fiind „o lucrare în derulare”. 

 

Conducătorii Coreei de Nord au susținut că vor face „un pas militar hotărât și decisiv” împotriva Japoniei, conform ABC News. Totodată, aceștia au criticat adoptarea de către conducătorii din Tokyo a unei strategii de securitate națională ca o încercare de a transforma țara într-o putere militară agresivă. Declarația liderilor nord-coreeni a survenit la patru zile după ce reprezentanții japonezi au anunțat o strategie de securitate ce include o creștere a capacității de contraatac împotriva țintelor inamice și dublarea cheltuielilor militare pentru a câștiga o poziție mai ofensivă împotriva amenințărilor din China și Coreea de Nord. Purtătorii de cuvânt ai Ministerului de Externe din Coreea de Nord au declarat că efortul conducătorilor Japoniei de a dobândi capacitatea de contraatac nu are legătură cu autoapărarea, ci este o încercare clară de a dobândi „capacitate de atac preventiv menită să lanseze lovituri asupra teritoriilor altor țări”. Conform aceleiași declarații, liderii Statelor Unite sunt acuzați că sprijină și instigă ambițiile militare japoneze și că subminează pacea regională. De asemenea, se menționează că astfel de mișcări din partea reprezentanților din SUA forțează liderii nord-coreeni să-și finalizeze planurile de a dezvolta noi arme strategice pentru a contracara încercările inamice de a invada teritoriul statului. 

 

Mai multe persoane au decedat, iar locuitorii unui oraș din California au suferit daune semnificative în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,4 grade ce a afectat coasta, relatează ABC News. Două persoane, prima în vârstă de 72 de ani, iar a doua de 83 de ani, au decedat în comitatul Humboldt, „ca urmare a urgențelor medicale ce au avut loc în timpul și/sau imediat după cutremur”, conform oficialilor. Cel puțin 12 persoane au fost rănite în urma cutremurului, a declarat șeriful din Humboldt, William Honsal, adăugând că numărul este de așteptat să crească. Aproximativ 15 locuințe au primit marcajul de culoare roșie, ceea ce înseamnă că au suferit avarii semnificative, fiind considerate nesigure, în timp ce 18 locuințe au fost marcate cu galben, semn al unor pagube moderate. Ruta de stat 211 a fost închisă la Fernbridge după ce drumurile și un pod au suferit posibile daune seismice, potrivit Departamentului de Transport din California. Conform Centrului Național de Avertizare pentru Tsunami din SUA, care a raportat cutremurul cu magnitudinea preliminară de 6,1, nu s-a preconizat formarea unui tsunami. 

 

Personalul pentru asistență medicală din Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord a intrat în grevă, informează The Guardian. Manifestația a fost generată de disputa în curs cu oficialii guvernului privind salariul și îngrijorările legate de siguranța pacienților. La demonstrații au luat parte până la 100.000 de membri ai Colegiului Regal de Asistență Medicală. S-a afirmat că salariile mici sunt cauza lipsei cronice de personal, care pune pacienții în pericol și conduce la suprasolicitarea angajaților. Greva a condus la anularea a mii de programări în ambulatoriu și operații neurgente. Asistentele medicale din Scoția urmau să intre, de asemenea, în grevă, dar aceasta a fost anulată după ce li s-a propus o ofertă de salariu. Propunerea a fost prezentată membrilor din Scoția în noiembrie, iar un rezultat este așteptat săptămâna aceasta, după încheierea scrutinului. Liderii de sindicat au declarat că viitoarele greve din interiorul spitalelor ar putea deveni mai severe. Cu toate acestea, anumite servicii vor fi protejate în timpul grevelor, inclusiv chimioterapia, dializa, terapia intensivă, unitățile de dependență ridicată, terapia intensivă neonatală și pediatrică.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 1 mai în lume – Zeci de protestatari au fost arestați în Georgia în timpul unor demonstrații pro-europene, Autoritățile britanice au început procesul de deportare a migranților spre Rwanda, Diplomații din Coreea de Sud discută despre aderarea la un pact în domeniul tehnologiei de apărare

Material realizat de Robert Olteanu Zeci de protestatari au fost arestați în Georgia în timpul …