Home / A fost azi în lume / 2017 / A fost 17 mai în lume – Consiliul de Securitate al ONU discută în premieră despre criza din Venezuela, noul președinte al Franței și-a prezentat Guvernul, OMS avertizează împotriva poluării aerului din Marea Britanie, iar rețeaua Sina Weibo a depășit Twitter ca număr de utilizatori
Protestele împotriva președintelui Nicolas Maduro continuă în Venezuela, în timp ce Organizația Națiunilor Unite a discutat pentru prima dată în cadrul Consiliului de Securitate situația din statul sud-american, pe fondul ciocnirilor violente dintre protestatari și forțele de ordine, care s-au soldat și cu moartea mai multor persoane. Foto: CARLOS GARCIA RAWLING / Reuters

A fost 17 mai în lume – Consiliul de Securitate al ONU discută în premieră despre criza din Venezuela, noul președinte al Franței și-a prezentat Guvernul, OMS avertizează împotriva poluării aerului din Marea Britanie, iar rețeaua Sina Weibo a depășit Twitter ca număr de utilizatori

Material realizat de Marina Ghiță și Adrian Călugăru

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a  afirmat în urma discuțiilor purtate la Washington cu președintele american Donald  Trump, că el nu va accepta o alianță între SUA și  forța de luptă kurdă din Siria, informează BBC. „Nu există nici un loc pentru organizațiile teroriste în viitorul zonei noastre“, a  declarat Erdogan. Acesta s-a referit  la miliția siriană kurdă YPG, în urma unei decizii a SUA  de a înarma acest grup. În ciuda acestui fapt, cei doi lideri s-au angajat în consolidarea relațiilor bilaterale. „Am avut o relație de durată și vom  continua în acest mod“, a declarat Trump.  Acesta „a reiterat angajamentul Statelor Unite pentru securitatea aliatului NATO,Turcia și necesitatea de a lucra împreună pentru a lupta împotriva terorismului“.

Președintele sud-coreean Moon Jae-in a declarat  că există o „mare probabilitate“ de conflict cu Coreea de Nord, care continuă programele nucleare și de rachete necesare pentru a contracara agresiunea SUA, informează Reuters. Moon a facut aceste comentarii la o oră după ce Coreea de Sud a declarat că dorește să redeschidă un canal de cooperare  cu Coreea de Nord, urmărind astfel o politică pe două căi, care implică o serie de sancțiuni și discuții. „Realitatea este că există o mare posibilitate a unui conflict militar la NLL (Linia Limitei de Nord) și linia de demarcație militară“, a declarat Moon, referindu-se la granițele maritime și terestre dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud. „Combinarea focoaselor nucleare cu tehnologia de rachete balistice, care se află în mâinile unui lider volatil ca Kim Jong Un,  reprezintă rețeta pentru dezastru“, a declarat amiralul Harry Harris Fundației Sasakawa pentru Pace, referindu-se la liderul Coreei de Nord.

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite  a abordat, pentru prima dată, problema crizei  din Venezuela, informează Reuters. Sute de mii de oameni au protestat din cauza penuriei de alimente, crizei medicale și inflației în creștere. Cel puțin 42 de persoane au murit  în timpul protestului. Protestatarii au cerut organizarea de alegeri, libertatea activiștilor care au fost închiși, ajutor extern pentru a compensa o criză economică și autonomie pentru legislativul controlat de opoziție. „În Venezuela, suntem pe punctul unei crizei umanitare“, a declarat ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley. „De dragul poporului venezuelean, precum și pentru a asigura securitatea zonei, trebuie să lucrăm împreună pentru a-l determina pe Maduro se înceteze această violență și opresiune și să restabilească democrația poporului“, a declarat  ambasadorul britanic la ONU, Matthew Rycroft.

Noul președinte francez, Emmanuel Macron și-a prezentat guvernul alcătuit din membri ai  partidelor de stânga, dreapta și centru,printre care și ministrul finanțelor din guvernul desemnat de Nicolas Sarkozy, informează The Guardian. În funcția de prim-ministru, Macron l-a desemnat pe Edouard Philippe, lider republican. De asemenea, printre membri guvernului se numără Jean-Yves Le Drian, socialist și fost ministru al apărării în guvernul desemnat de François Hollande, care a fost numit de către Macron în funcția de ministru de externe. De altfel,  Sylvie Goulard a fost desemnată în funcția de ministru al apărării, iar Nicolas Hulot în funcția de ministru al mediului.

Poluarea aerului din Marea Britanie este mai accentuată decăt în aproximativ jumătate din Europa de Vest, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, informează The Independent. Dr. Penny Woods, director executiv al British Lung Foundation, a declarat: „ Decesele din Marea Britanie pot fi atribuite în mare parte poluării aerului și au rate mai mari decât în țări precum Franța și Spania. Aceasta a declarat că este  „profund tragic“ că milioane de vieți s-au  încheiat prematur la nivel mondial, deoarece „aerul pe care îl respirăm este murdar si poluat“. „Cu toate acestea, avem tehnologia și resursele necesare pentru a rezolva această problemă. Este timpul să folosim ceea ce trebuie pentru a rezolva această problemă în regim de urgență și să curățăm aerul murdar, otrăvitor ” a declarat Dr. Woods.

Casa Albă a anunțat o relaxare a sancțiunilor impuse Iranului, în ciuda criticilor aduse de președintele Donald Trump înțelegerii diplomatice privind dosarul nuclear al Teheranului, informează BBC. Relaxarea sancțiunilor face parte dintr-o înțelegere negociată de fosta administrație americană condusă de Barack Obama și alte cinci mari puteri cu regimul iranian al președintelui Hassan Rouhani, pe care noul lider de la Casa Albă, Donald Trump, a caracterizat-o ca fiind ”cea mai proastă înțelegere posibilă”. Cu toate acestea, Trezoreria SUA a emis recent noi sancțiuni împotriva unor oficiali iranieni și a unui afacerist chinez cu legături în programul balistic iranian.

Serviciile de spionaj americane consideră că militanții ISIS își grupează toți experții în arme chimice din Irak și Siria într-o ”celulă de armament chimic”, potrivit unui oficial american, informează CNN. Celula este formată din specialiști în arme chimice din Irak și Siria, care nu au mai lucrat împreună până acum și își desfășoară activitatea într-o zonă controlată de ISIS în valea râului Eufrat, la granița dintre cele două țări, între orașul sirian Mayadin și cel irakian, Qaim. Sursa citată susține că agențiile de spionaj au fost alertate de o activitate intensă în regiune, fiind crezut că în zonă s-ar afla câteva mii de militanți ISIS și nu este exclus ca inclusiv liderul grupării, Abu Bakr al-Baghdadi, să se afle în același perimetru.

Administrațiile Statelor Unite ale Americii și Uniunii Europene au decis să nu introducă o interdicție privind prezența laptopurilor în bagajele de mână ale curselor aeriene care vin din Europa, scrie BBC. Cu toate acestea, în urma unei reuniuni care s-a întins pe durata a patru ore, la Bruxelles, s-a convenit că în scurt timp ar putea fi introduce noi măsuri de securitate pentru pasageri. Reuniunea oficialilor americani și europeni a avut loc pe fondul introducerii unei restricții privind prezența laptopurilor în bagajele de mână ale pasagerilor care provin din mai multe țări din Orientul Mijlociu în SUA. Discuțiile au fost caracterizate drept ”vitale” de către ambele părți, iar oficialii americani au subliniat că reprezintă începutul unor noi relații SUA-UE privind securitatea.

Chelsea Manning, soldatul care a făcut posibilă scurgerea de informații secrete a unor documente de stat, condamnat inițial la 35 de ani de închisoare, a fost eliberat după ce fostul președinte american Barack Obama i-a comutat pedeapsa în ultimele zile ale mandatului, informează The Guardian. Manning a petrecut 2545 de zile în detenție, după ce a fost arestată în mai 2010 în urma transmiterii a sute de mii de documente și imagini video descărcate din bazele de date ale agențiilor de spionaj americane către WikiLeaks. Fostul soldat a început în timpul detenției tranziția sexuală, cerând să fie recunoscut sub numele de Chelsea Manning. La câteva ore după eliberare, aceasta transmis o declarație, în care și-a exprimat satisfacția pentru a fi eliberată: ”După o așteptare stresantă de patru luni, a venit în sfârșit și ziua așteptată. Privesc cu încredere spre atât de multe lucruri! Orice urmează în continuare este cu atât mai important decât tot ce s-a întâmplat până acum”.

Numărul de utilizatori ai rețelei de socializare de micro-bloggning chineză Sina Weibo l-a depășit pe cel al utilizatorilor de Twitter, cel mai cunoscut serviciu de acest gen la nivel internațional, informează BBC. Potrivit rezultatelor comunicate de compania chineză după primul trimestru al acestui an, comunitatea rețelei a crescut la 340 de milioane de utilizatori activi lunar, cu 30% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Circa 154 de milioane de oameni folosesc Weibo în fiecare zi, iar 91% dintre aceștia o fac de pe telefonul mobil. De cealaltă parte, numărul de utilizatori lunari ai Twitter, care este blocat în China, este de circa 328 de milioane. Totodată, în urma creșterii popularității Weibo în rândul publicului chinez, compania chineză a lansat și propria sa aplicație de live streaming, Yizhibo, cunoscută publicului drept ”Yi”.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 12 noiembrie în lume- La COP29, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că petrolul și gazele naturale sunt „un dar de la Dumnezeu” și a criticat „știrile false occidentale” despre emisiile țării, Guvernul slovac a propus o modificare a legislației referitoare la limbile oficiale ale statului, care ar restricționa utilizarea limbilor minorităților, inclusiv a limbii maghiare, în spațiile publice, Prim-ministrul Noii Zeelande, Christopher Luxon, a adresat în Parlament scuze oficiale, victimelor abuzurilor din instituțiile de protecție, după o anchetă care a dezvăluit unul dintre cele mai mari scandaluri de abuz din țară

La COP29, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că petrolul și gazele naturale sunt „un …