
Material realizat de Carmen Toader
- Andris Kulbergs, premierul leton, cere Uniunii Europene 7 miliarde de euro pentru a compensa costurile militare și economice suportate în urma sprijinului acordat Ucrainei
- Armata somaleză a anunțat că a respins luptătorii opoziției din Baidoa, după ore de confruntări intense
- Donald Trump, președintele american, a amenințat guvernul din Oman că va bombarda țara dacă „se bagă în calea” negocierilor administrației americane cu Iranul,
Curtea Supremă a Rusiei a confirmat luni excluderea partidului Yabloko, singura formațiune politică rusă deschis anti-război, de pe buletinele de vot pentru alegerile parlamentare din septembrie, conform Euronews. În aceeași zi, un tribunal din Pskov l-a condamnat pe Lev Șlosberg, vicepreședintele partidului, la 11 ani și o lună într-o colonie penitenciară pentru declarații în favoarea încetării focului în Ucraina. Curtea a menținut decizia de eliminare a listei electorale a partidului, iar mai mulți susținători Yabloko adunați în fața instanței au fost reținuți. Cazul împotriva partidului fusese inițiat de formațiunea ultranaționalistă Rodina, care a invocat presupuse încălcări ale legii în campania electorală. Reprezentanții Amnesty International au condamnat sentința, considerând-o o măsură de reprimare a libertății de exprimare. Partidul Yabloko, fondat în 1993, este cel mai vechi partid liberal de opoziție din Rusia care funcționează în prezent, iar analiștii susțin că autoritățile au tolerat anterior existența sa pentru a păstra o aparență de pluralism politic.
Andris Kulbergs, premierul leton, cere Uniunii Europene 7 miliarde de euro pentru a compensa costurile militare și economice suportate în urma sprijinului acordat Ucrainei, potrivit POLITICO. Banii ar urma să provină din viitorul buget european pentru perioada 2028–2034, printr-un nou fond pentru competitivitate, și s-ar adăuga altor fonduri destinate Letoniei. Andris Kulbergs susține că țara sa suportă o parte disproporționată din costurile de securitate ale Europei, în condițiile în care creșterea cheltuielilor pentru apărare au afectat economia. Premierul dorește, în același timp, politici mai dure față de Rusia, inclusiv interzicerea vizelor pentru cetățenii ruși și utilizarea activelor rusești înghețate în Europa pentru sprijinirea Ucrainei. Pe plan intern, însă, există presiuni pentru o eventuală relaxare a politicii față de Moscova, ceea ce ar putea influența viitoarea coaliție guvernamentală după alegeri.
Armata somaleză a anunțat că a respins luptătorii opoziției din Baidoa, după ore de confruntări intense, potrivit Al Jazeera. Luptele au izbucnit luni dimineață, când forțele loiale fostului președinte, Abdiaziz Hassan Mohamed Laftagareen, au atacat pozițiile trupelor federale. Ministrul Apărării susține că forțele federale au ucis 30 de atacatori și că ofensiva a implicat vehicule încărcate cu explozibili, acuzând totodată forțele lui Laftagareen că au luptat alături de gruparea al-Shabaab. Tabăra fostului lider a susținut însă că a preluat controlul asupra centrului orașului. Confruntările sunt cele mai intense de la preluarea orașului de către armata somaleză în martie și au provocat victime. Conflictul face parte dintr-o criză politică mai amplă, declanșată după ce Laftagareen a rupt relațiile cu guvernul în urma unor modificări constituționale controversate care au prelungit mandatul președintelui Hassan Sheikh Mohamud.
Guvernul din Coreea de Sud și-a exprimat speranța că relația dintre Donald Trump și Kim Jong Un va contribui la reluarea dialogului dintre SUA și Coreea de Nord, potrivit AP. Donald Trump a justificat decizia prin relația sa bună cu liderul nord-coreean și a criticat exercițiile ca fiind costisitoare și ostile pentru liderii de la Phenian, în timp ce oficialii din Coreea de Nord consideră aceste antrenamente pregătiri pentru o invazie. Exercițiile, desfășurate timp de 11 zile, au început totuși conform planului, însă nu era clar în ce măsură urmau să fie reduse. Autoritățile sud-coreene speră ca apropierea dintre guvernul american și cel nord-coreean să ducă la un „dialog semnificativ” privind pacea și stabilitatea în Peninsula Coreeană, iar președintele Lee Jae Myung a susținut inclusiv discuții pentru încheierea oficială a Războiului din Coreea. Experții avertizează, însă, că reducerea exercițiilor ar putea slăbi pregătirea militară și capacitatea de descurajare a alianței SUA-Coreea de Sud.
Donald Trump, președintele american, a amenințat guvernul din Oman că va bombarda țara dacă „se bagă în calea” negocierilor administrației americane cu Iranul, potrivit BBC. Declarația vine în timp ce reprezentanții Omanului încearcă să negocieze cu liderii de la Teheran privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, blocată în mare parte de aproape șase luni. Oficialii din Iran au susținut că s-a ajuns la o înțelegere privind traseul navelor, urmând ca detaliile să fie finalizate ulterior. Donald Trump a afirmat că diplomații de la Washington au un canal direct de comunicare cu Gărzile Revoluționare Iraniene, însă oficialii acestora au negat afirmațiile președintelui. Cu toate acestea, tensiunile rămân ridicate, iar viitorul negocierilor dintre guvernul de la Washington și Teheran este incert.