Home / A fost azi în lume / 2017 / A fost 15 februarie în lume – Parlamentul European a aprobat acordul de comerț liber cu Canada, India a creat istorie prin lansarea cu succes a 104 sateliți în cadrul unei singure misiuni, depășind recordul anterior de 37 sateliți lansați de Rusia, iar Biserica anglicană a intrat în criză din cauza votului împotriva căsătoriei persoanelor de același sex

A fost 15 februarie în lume – Parlamentul European a aprobat acordul de comerț liber cu Canada, India a creat istorie prin lansarea cu succes a 104 sateliți în cadrul unei singure misiuni, depășind recordul anterior de 37 sateliți lansați de Rusia, iar Biserica anglicană a intrat în criză din cauza votului împotriva căsătoriei persoanelor de același sex

Material realizat de Marina Ghiță

  1. Parlamentul European a aprobat acordul de comerț liber cu Canada, informează BBC. Parlamentarii europeni au adoptat Acordul Economic și Comercial Cuprinzător (Ceta) cu 408 voturi pentru, 254 împotrivă și 33 de abțineri. Anumite părți ale acordului, cum ar fi reducerea tarifelor, vor intra în vigoare la opt ani de la începerea negocierilor. De asemenea, o serie de aspecte controversate ale acordului, cum ar fi sistemul judiciar al investitorilor, vor necesita ratificarea de către statele membre ale UE, proces care ar putea dura mai mulți ani. Acest acord elimină 99% dintre taxele non-agricole, fapt care va stimula creșterea economică și crearea de locuri de muncă în ambele părți ale Atlanticului, au declarat susținătorii acordului.
  2. India a creat istorie prin lansarea cu succes a 104 sateliți în cadrul unei singure misiuni, depășind recordul anterior de 37 sateliți lansați de Rusia în anul 2014, informează BBC. Lansarea a avut loc la centrul spațial Sriharikota, situat în sudul Indiei. ”Acesta este un moment foarte important pentru fiecare dintre noi. Astăzi am creat istorie,” a declarat directorul de proiect B Jayakumar. Prim-ministrul Narendra Modi a fost printre primii care i-au felicitat pe oamenii de știință. ”Acest lucru remarcabil este un moment de mândrie pentru comunitatea noastră spațială și științifică și pentru întreaga națiune. India salută acțiunea oamenilor noștri de știință.” Dintre cele 104 de sateliți, 96 provin din Statele Unite, în timp ce ceilalți 8 sateliți provin din Israel, Kazahstan, Emiratele Arabe Unite, Elveția și Olanda.
  3. Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că nu există ”nici o alternativă” în ceea ce privește soluționarea conflictului israeliano-palestinian, după ce un oficial al Casei Albe a declarat că pacea nu trebuie neapărat să implice Palestina, informează Al Jazeera. ”Nu există nici o soluție alternativă pentru situația dintre palestinieni și israeliți, altele decât soluția de a crea două state și ar trebui să facem tot ceea ce se poate face pentru a realiza acest lucru,” a declarat Guterres în timpul unei vizite la Cairo. Această soluție și pacea dintre Israel și Palestina reprezintă principalele obiective ale diplomației americane, fapt pentru care oficialii palestinieni au avertizat SUA cu privire la consecințele abandonării planului de a întemeia două state. ”În cazul în care administrația Trump respinge această politică va distruge șansele de pace și va submina interesele americane,” a declarat Hanan Ashrawi, membru senior al Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Secretarul general al OEP, Saeb Erekat, a declarat că organizația rămâne angajată în această politică și se va opune oricărui sistem care îi va discrimina pe palestinieni. ”Israelul refuză crearea unui stat democratic si secular unde evreii, musulmanii și creștinii pot fi egali, iar cei din guvernul israelit doresc să distrugă soluția celor două state,” a declarat acesta în cadrul unei conferințe de presă.
  4. Franța a declarat că nu va accepta nicio interferență din partea Rusiei sau oricărui alt stat în cadrul alegerilor prezidențiale și, dacă va fi necesar, va recurge la represalii, informează Reuters. ”Nu vom accepta nici o interferență în cadrul procesului nostru electoral, nici din partea Rusiei, nici din partea altui stat. Aceasta este o chestiune a democrației, independenței și suveranității noastre naționale,” a declarat Jean-Marc Ayrault, ministrul afacerilor externe al Franței. Acesta a afirmat că Franța va stabili o serie de limite clare, ”inclusiv represalii, atunci când acest lucru este necesar, deoarece nici un stat nu poate influența alegerea francezilor și nici nu poate alege viitorul președinte al republicii.”
  5. Potrivit unui studiu, cei mai mulți britanici expatriați în Uniunea Europeană sunt îngrijorași de faptul că Brexit-ul le va limita drepturile în țara de reședință, informează Reuters. Aproximativ 83% dintre respondenți au declarat că sunt ”foarte îngrijorați” în ceea ce privește faptul că ieșirea Marii Britanii din UE ar putea avea un impact semnificativ asupra lor. Sondajul care a fost realizat pe un eșantion de 5.000 britanici ce trăiesc în țările UE sau în Islanda, Norvegia și Elveția, a fost efectuat de către filiala europeană a formațiunii liberal-democrate britanice, formațiune ce a militat pentru ca Marea Britanie să rămână în UE. Respondenții au declarat că doresc să-și păstreze drepturile pe care le-au dobândit ca urmare a aderării Marii Britanii la UE.
  6. Un atentator sinucigaș a atacat o dubă care transporta mai mulți judecători în orașul pakistanez Peshawar, omorând șoferul și un trecător, a declarat poliția, informează Reuters. De altfel, un alt atentator sinucigaș s-a aruncat în aer în fața unui birou guvernamental al agenției Mohmand, provocând moartea a cinci persoane. Primul atac nu a fost revendicat, însă responsabilitatea pentru cel de-al doilea atac a fost revendicată de Jamaat-ur-Ahrar, o facțiune a talibanilor pakistanezi.
  7. Noul secretar general al ONU, António Guterres, a descris lumea ca fiind ”în mare măsură haotică” și a spus că o Uniune Europeană unită este necesară pentru a preveni escaladarea conflictelor, informează The Guardian. Guterres a avertizat că, în câțiva ani, vom lua parte la un moment deosebit de periculos în istorie, făcând o paralelă cu perioada premergătoare primului război mondial. Doar un angajament reînnoit pentru cooperarea multilaterală ar putea combate apariția unui asemenea moment, a declarat acesta. ”Nu trăim nici într-o bipolară, nici unipolară, nici o lume multipolară. Trăim într-o lume în mare măsură haotică în multe aspecte,” a declarat Guterres în cadrul unui interviu. ”Impunitatea și imprevizibilitatea tind să prevaleze și nu numai că există conflicte din ce în ce în ce mai interconectate, dar sunt interconectate cu această amenințare… terorismul de la nivel mondial.”
  8. Noul secretar american al apărării, James Mattis, a declarat membrilor NATO că Washingtonul își va ”modera angajamentul” pentru alianță, dacă nu cresc cheltuielile pentru apărare, informează BBC. ”America își va îndeplini responsabilitățile, dar dacă națiunile voastre nu vor să vadă că angajamentul american față de această alianță moderat, fiecare dintre dumneavoastră trebuie să dea dovadă de sprijin pentru apărarea noastră comună,” a declarat  Afirmațiile acestuia repetă cererea președintelui Donald Trump prin care membrii trebuie să-și crească cheltuielile pentru a îndeplini obiectivul de 2% pentru apărare. Doar SUA, Marea Britanie, Estonia, Grecia și Polonia îndeplinesc în prezent această limită. De altfel, Mattis a firmat că  NATO reprezintă  ”piatra de temelie” a cooperării  trans-atlantice. De asemenea, acesta a manifestat un sprijin puternic pentru alianță, aclamând capacitatea sa de a răspunde cu promptitudine la provocările de securitate.
  9. Ordinea de zi a discuțiilor de pace siriene care se vor organiza la Geneva, săptămâna viitoare va fi în conformitate cu o rezoluție a Consiliului de Securitate a ONU menită să pună capăt conflictului, iar acest lucru nu va fi modificat, a declarat reprezentantul ONU din Siria, Staffan de Mistura, informează Reuters. De Mistura a declarat în cadrul unei conferințe de la Roma, că rezoluția ONU 2254 se bazează pe trei puncte principale: elaborarea programului de guvernare, o nouă constituție și organizarea de alegeri sub supravegherea ONU. ”Aceasta este ordinea de zi și nu o vom schimba, altfel vom deschide cutia Pandorei,” a declarat acesta reporterilor. Rezoluția a fost adoptată în unanimitate în decembrie 2015.
  10. Biserica anglicană a intrat în criză din cauza votului împotriva căsătoriei persoanelor de același sex, relatează The Guardian. Biserica a votat împotriva relațiilor persoanelor de același sex în măsură de 100 la 93. Sinodul Bisericii anglicane s-a întrunit la Londra pentru a vota la inițiativa arhiepiscopului de Canterbury, Justin Welby, dacă să renunțe la ideile tradiționale potrivit cărora căsnicia este comuniunea dintre un bărbat și o femeie. Votul împotriva reformei a fost un vot împotriva autorității arhiepiscopului.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 12 aprilie în lume – Ministra norvegiană a Sănătății și Serviciilor Sociale, Ingvild Kjerkol, a demisionat după ce teza sa de masterat a fost retrasă pentru plagiat, Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind presupusa interferență rusă în viitoarele alegeri europarlamentare și Parlamentul bulgar a confirmat un guvern interimar pentru a conduce țara până la alegerile din iunie.

Material realizat de Mihai Turcu. Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind …