Home / A fost azi în lume / 2024 / A fost 14 noiembrie în lume – Compania Meta a fost amendată cu 798 de milioane de euro pentru încălcarea regulilor antitrust ale UE, iarRafael Grossi, a vizitat Teheranul pentru a negocia un nou acord nuclear
Sursa foto: Profimedia Images

A fost 14 noiembrie în lume – Compania Meta a fost amendată cu 798 de milioane de euro pentru încălcarea regulilor antitrust ale UE, iarRafael Grossi, a vizitat Teheranul pentru a negocia un nou acord nuclear

Material realizat de Cristian Matei

Parlamentul din Noua Zeelandă a fost suspendat după ce mai mulți parlamentari maori au întrerupt o sesiune printr-un dans ceremonial haka, protestând împotriva unui proiect de lege controversat, relatează Deutsche Welle. Proiectul încearcă să redefinească acordul fondator dintre poporul indigen Maori și Coroana Britanică, extinzând drepturile speciale promise maorilor în Tratatul de la Waitangi din 1840 tuturor neozeelandezilor. Mulți maori consideră că această lege subminează drepturile indigene. Protestatarii au organizat un marș de nouă zile către Wellington, unde se așteaptă o manifestație masivă. Legea a trecut de prima lectură, dar este improbabil să devină lege, având în vedere opoziția din partea unor partide din coaliția de guvernare.

Numărul cazurilor de rujeolă a crescut cu peste 200% în regiunea europeană, conform unui raport comun al OMS și CDC, informează Euronews. În 2023, în regiune au fost înregistrate peste 306.000 de cazuri, față de aproximativ 99.700 în 2022. La nivel global, au existat 10,3 milioane de cazuri, cu 20% mai multe față de 2022. Rujeola este o boală foarte contagioasă, dar poate fi prevenită cu două doze de vaccin. Raportul arată că doar 83% dintre copii au primit prima doză în 2023, iar mai puțin de trei sferturi au primit a doua doză. România a raportat cele mai multe cazuri din UE, cu peste 14.000 în perioada analizată.

Compania Meta a fost amendată cu 798 de milioane de euro pentru încălcarea regulilor antitrust ale UE,  conform Al-Jazeera. Comisia Europeană a acuzat compania de practici abuzive legate de Facebook Marketplace, un serviciu de anunțuri care este automat legat de Facebook, oferindu-i astfel un avantaj competitiv. Conform Comisiei, toți utilizatorii Facebook au acces automat la Marketplace, fie că doresc sau nu. De asemenea, Meta ar fi impus condiții neloiale altor furnizori de servicii de anunțuri care fac reclamă pe Facebook și Instagram. Meta neagă aceste acuzații, dar a anunțat că va respecta cerințele Comisiei și va face apel. Această amendă este printre cele mai mari 10 sancțiuni antitrust aplicate vreodată.

Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA), Rafael Grossi, a vizitat Teheranul pentru a negocia un nou acord nuclear, informează Deutsche Welle. Grossi a subliniat că “rezultate concrete și vizibile” sunt esențiale pentru a evita un conflict. El a discutat cu oficialii iranieni, inclusiv cu ministrul de externe, Abbas Araqchi, care a afirmat că Iranul este dispus să negocieze pe baza intereselor sale naționale, dar nu sub presiune. Tensiunile legate de programul nuclear al Iranului persistă de zeci de ani, Occidentul fiind îngrijorat că Iranul ar putea dezvolta arme nucleare. În 2015, acordul JCPOA a promis ridicarea sancțiunilor în schimbul opririi îmbogățirii uraniului, dar retragerea SUA din 2018 a determinat Iranul să reia activitățile nucleare.

Președintele, Alexander Lukașenko, al Belarusului, a declarat că doar un bărbat ar trebui să conducă țara, relatează POLITICO. El a susținut că munca de președinte este mult prea grea pentru o femeie și că Belarus nu este pregătit pentru o politică „în stil feminin”. Lukașenko, care conduce țara din 1994, candidează din nou la alegerile prezidențiale din 26 ianuarie, după ce în 2020 a înfruntat-o pe Sviatlana Tsikhanouskaya, o figură de opoziție proeminentă. Tsikhanouskaya, în exil, consideră alegerile o farsă și a îndemnat belarușii să le respingă. Lukașenko și-a consolidat puterea printr-o lege ce-i garantează imunitate și beneficii după ce va părăsi funcția.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 16 decembrie în lume – Fostul lider sirian, Bashar al-Assad, a făcut prima sa declarație de la plecarea forțată din Siria, Ministra finanțelor din Canada, Chrystia Freeland, a demisionat în contextul disputei dintre Donald Trump și Justin Trudeau în legătură cu taxele vamale, Ministrul apărării din Rusia, Andrei Belousov, a declarat că guvernul rus ar trebui să se pregătească de o confruntare cu NATO ce va avea loc în următorul deceniu

Material realizat de Anca Badea    Fostul lider sirian, Bashar al-Assad, a făcut prima sa …