Sursa foto: Reuters

A fost 11 iulie în lume – Secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii, Marco Rubio, s-a întâlnit cu ministrul de Externe al Chinei, Mii de cetățeni din Bosnia și Herțegovina au marcat cea de-a 30-a aniversare a masacrului de la Srebrenica, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a început procesul de dezarmare

Material realizat de Mircea Andrei Macovei

Secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii, Marco Rubio, s-a întâlnit cu ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, titrează Deutsche Welle. Întâlnirea dintre cei doi a avut loc la Kuala Lumpur, Malaysia, în cadrul unei ședințe a Asociației Națiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN). Agenda discuției celor doi înalți diplomați a fost marcată de problema comercială reprezentată de conflictul tarifar, dar și de Taiwan sau de implicarea Chinei în războiul dintre Federația Rusă și Ucraina. Marco Rubio a declarat că întâlnirea a fost „foarte constructivă și pozitivă” și a subliniat că există o „probabilitate mare” ca președintele Donald Trump și omologul său, Xi Jinping, să se întâlnească față în față, însă nu a oferit un interval de timp. 

Mii de cetățeni din Bosnia și Herțegovina au marcat cea de-a 30-a aniversare a masacrului de la Srebrenica, conform Reuters. Familiile au îngropat rămășițele parțiale a șapte victime, alături de alte 6750 deja înmormântate, iar demnitari locali și străini au depus flori la cimitirul memorialul din Potočari. Supraviețuitorii și familiile acestora s-au alăturat unei rugăciuni islamice colective pentru decedați înainte de înmormântare. Apoi, într-o procesiune emoționantă, bărbații au dus la morminte sicrie învelite în pânză verde și steaguri bosniace. Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a subliniat la ceremonia de comemorare că „Suntem solidari cu cei dragi rămași în urmă, Ne angajăm să păstrăm vie amintirea”. Peste 8000 de oameni au fost executați de forțele bosniacilor sârbi, în timpul războiului din 1992-1995. Masacrul s-a petrecut într-o „zonă de siguranță” ONU, iar în urma acestuia, Radovan Karadžić, liderul politic al bosniacilor sârbi și Ratko Mladić, liderul militar, au fost condamnați pentru geneocid de Tribunalul Penal Internațional de la Haga.  În urmă cu un an, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat ziua de 11 iulie drept ziua internațională de comemorare a genocidului de la Srebrenica.

Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a început procesul de dezarmare, relatează Al Jazeera. O ceremonie de dimensiuni reduse a fost ținută în Sulaymaniyah, în regiunea Kurdistanului Irakian, în care între 20 și 30 de luptători ai PKK și-au distrus armele în loc să le predea autorităților guvernamentale. Procesul simbolic s-a desfășurat în condiții de securitate sporită și se așteaptă să se desfășoare pe tot parcursul verii. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a salutat această evoluție, declarând-o drept „o smulgere totală și o aruncare a cătușelor însângerate care au fost puse pe picioarele țării noastre. Acesta a mai subliniat că mișcarea va aduce beneficii întregii regiunii. Evenimentul a avut loc în urma unui anunț făcut în luna mai de PKK, conform căruia formațiunea se va autodizolva și va abandona lupta armată. În cea mai mare parte a istoriei sale, PKK a fost etichetat drept o grupare „teroristă” de către Turcia, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. Peste 40.000 de oameni au fost uciși între 1984 și 2024, mii de kurzi fugind de violențele din sud-estul Turciei. 

Coreea de Sud, Japonia și Statele Unite ale Americii au efectuat un exercițiu aerian, notează Reuters. Ministerul Apărării din Coreea de Sud a anunțat exercițiul militar comun desfășurat deasupra apelor internaționale, care a inclus un bombardier strategic american B-52 și avioane de vânătoare ale celor trei aliați. De asemenea, oficialii militari din cele trei state au organizat la Seul reuniunea anuală, unde au recunoscut importanța unei cooperări trilaterale strânse în abordarea provocărilor de securitate reprezentate de Coreea de Nord. În aceeași zi, Secretarul de Stat american, Marco Rubio, s-a întâlnit cu Ministrul de Externe japonez, Takeshi Iwaya, și cu Viceministrul de Externe sud-coreean, Park Yoon-joo, la întâlnirea Asociației Națiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN) de la Kuala Lumpur. Cele trei state au intensificat cooperarea în domeniul securității în ultimii ani, pe măsură ce tensiunile au crescut ca urmare a evoluțiilor militare ale Coreei de Nord și a aprofundării legăturilor militare cu Federația Rusă. 

Ministrul de Externe al Nigeriei, Yusuf Tuggar, a declarat că țara sa nu va ceda presiunilor sporite din partea președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de a accepta migranți venezueleni deportați, informează Deutsche Welle. În cadrul unui interviu acordat unui post de televiziune local, acesta a subliniat că „Trebuie, de asemenea, să ținem cont de faptul că SUA exercită presiuni considerabile asupra țărilor africane pentru a accepta deportarea venezuelenilor din SUA, unii direct din închisoare”. Ministrul a adăugat că „Va fi dificil pentru o țară precum Nigeria să accepte prizonieri venezueleni. Avem destule probleme proprii…Problema acceptării venezuelenilor deportați, sincer, nu cred că este una cu care Nigeria este în măsură să lucreze.” Nigeria nu a făcut parte din țările ale căror lideri au fost invitați pe 9 iulie la Casa Albă, unde conform unor surse, președintele american a încercat să pună presiuni asupra țărilor africane să accepte cetățeni deportați din Statele Unite ale Americii. 

Vezi și

A fost 1 decembrie în lume –

Material realizat de Paula Gănuci și Mario Constantin     Reprezentanții industrie europene pentru consum …