Material realizat de Paula Gănuci
Premierul francez François Bayrou a supraviețuit unui vot de neîncredere în Parlament, anunță Politico. Procedura s-a declanșat după ce partidul de extremă dreapta Rassemblement National a refuzat să susțină moțiunea inițiată de Partidul Socialist. Moțiunea a venit în urma eșecului negocierilor privind reforma pensiilor, dar, deși a fost cea mai susținută dintre cele opt depuse împotriva guvernului Bayrou, aceasta nu a trecut. Marine Le Pen a declarat că demiterea guvernului nu aduce „niciun beneficiu” în prezent, însă aliații săi au sugerat că l-ar putea contesta pe Bayrou în toamnă, în timpul discuțiilor bugetare. Guvernul urmărește să identifice economii de 40 de miliarde de euro pentru a reduce deficitul, într-un context politic profund divizat. Primele propuneri de politici sunt așteptate până la finalul lunii, înaintea dezbaterii parlamentare din toamnă.
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, i-a cerut ministrului iranian de externe, Abbas Araghchi, reluarea imediată a negocierilor privind oprirea programului nuclear al Iranului, declară Politico. Kaja Kallass a afirmat că UE este pregătită să faciliteze discuțiile și să asigure cooperarea cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). Kallas a avertizat că intenția Iranului de a se retrage din Tratatul de Neproliferare nu va reduce tensiunile. Abbas Araghchi și-a exprimat neîncrederea profundă față de SUA și a criticat abordarea unor state europene și a directorului AIEA, Rafael Grossi, față de conflictul Israel-Iran. Apelul telefonic a avut loc într-un context tensionat, după prăbușirea acordului nuclear din 2015 și loviturile americane din 21 iunie asupra instalațiilor nucleare iraniene. În paralel, conflictul cu Israelul s-a intensificat, dar o încetare a focului intermediată de președintele Trump pare să reziste. Premierul israelian Netanyahu a anunțat victoria în operațiunea „Leul în Ascensiune” și o vizită în SUA săptămâna viitoare.
Președintele Donald Trump l-a amenințat pe Elon Musk cu o posibilă deportare și cu investigarea de către programul guvernamental DOGE, confirma Politico. Motivul dclaraților a venit pe fondul unei dispute tot mai intense între cei doi. Conflictul a izbucnit după ce Elon Musk a criticat dur proiectul legislativ prioritar al lui Donald Trump, „One Big, Beautiful Bill”, susținând că ar permite abuzuri de putere și ar elimina finanțarea pentru executarea ordinelor federale de judecată. Trump a sugerat că Musk ar putea fi investigat pentru subvențiile primite de companiile sale și a afirmat că „DOGE e monstrul care ar putea să-l mănânce pe Elon”. Deși în trecut Musk a fost un susținător major al Partidului Republican, inclusiv promițând donații semnificative, el a amenințat acum că va lansa un nou partid politic dacă legea va fi adoptată. Trump a reacționat afirmând că Musk ar putea „pierde mult mai mult” și a subliniat că fără subvenții, afacerile acestuia s-ar prăbuși.
Ministrul de mediu francez, Agnas Pannier-Runacher, a respins propunerea candidatei de extremă dreapta Marine Le Pen privind un plan național de dotare cu aer condiționat, indică Politico. A afirmat că aceasta ar fi o soluție inadecvată pentru combaterea valurilor de căldură tot mai intense. Oficialul francez a explicat că aerul condiționat generează căldură în exterior, agravând temperaturile din orașe și afectând mai ales persoanele care nu își permit astfel de sisteme. Declarațiile vin în contextul unui val de căldură istoric, cu temperaturi de până la 41°C în Paris. Marine Le Pen a acuzat guvernul că obligă populația să sufere căldura în timp ce elitele beneficiază de confort. Partidul său dorește instalarea de sisteme de climatizare în instituții și locuințe private. În schimb, autoritățile ar promova soluții sustenabile precum plantarea de arbori și izolarea termică a clădirilor.
Scriitorul franco-algerian Boualem Sansal, în vârstă de 80 de ani, a primit o condamnare definitivă de cinci ani de închisoare în Algeria pentru „subminarea unității naționale”, potrivit Politico. Boualem Sansal a fost arestat în noiembrie 2024, imediat după sosirea în Algeria, iar verdictul a fost confirmat de o curte de apel. Detenția sa a stârnit indignare în lumea literară, fiind considerată un act de represalii politice și „diplomație a ostaticilor”, mai ales în contextul înrăutățirii relațiilor dintre Franța și Algeria după ce Parisul a recunoscut suveranitatea Marocului asupra Saharei Occidentale. Premierul francez François Bayrou a condamnat situația, iar președintele Emmanuel Macron a cerut în repetate rânduri eliberarea scriitorului. Sansal, suferind de cancer, a fost spitalizat de mai multe ori de la arestare, iar speranțele se îndreaptă acum către un eventual act de clemență din partea președintelui algerian Abdelmadjid Tebboune, cu ocazia Zilei Independenței, pe 5 iulie.
Politicall.ro Educare prin informare
