A fost 1 ianuarie în lume – Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene a revenit oficialilor din Ciprului odată cu 1 ianuarie; Poliția din Olanda s-a confruntat cu violențe „fără precedent” de Anul Nou; Protestele din Iran s-au transformat în violențe mortale după ciocniri cu poliția în mai multe provincii.

Material realizat de Brădoaia Alexia și Ioana-Adriana Bădescu

 

 

 

Potrivit autorităților de la Moscova, un atac cu drone de Anul Nou a ucis 24 de persoane în diferite zone din Ucraina aflate sub ocupație rusă, relatează The Guardian. Atacul s-a soldat cu moartea a 24 de persoane și rănirea a cel puțin 50, într-un sat din regiunea Herson aflat sub ocupație rusă. Trei drone au lovit o cafenea și un hotel din localitatea Khorlî, una dintre ele provocând un incendiu, conform declarațiilor făcute de administrația locală pro-rusă. Informațiile nu au putut fi verificate independent, iar autoritățile ucrainene nu au adresat imediat acuzațiile. Incidentul a fost condamnat de mai mulți oficiali ruși, care l-au invocat drept argument pentru continuarea obiectivelor militare. Atacul a fost menționat în contextul unor tensiuni crescute, pe fondul unor acuzații separate privind o presupusă tentativă de atac asupra unei reședințe oficiale a președintelui rus. Totuși, aceste afirmații au fost respinse de oficialii de la Kiev. Situația a apărut în paralel cu intensificarea demersurilor diplomatice pentru un acord de pace, însă discuțiile asupra detaliilor precum teritoriul rămân nerezolvate.

 

 

Experții au avertizat faptul că cererile impuse de Statele Unite – «adaptați-vă, restrângeți-vă sau dispăreți» – pentru fondul de ajutor de 2 miliarde de dolari ar forța ONU să se supună oficialilor de la Washington, conform The Guardian. Un angajament de 2 miliarde de dolari pentru ajutor umanitar, anunțat recent de autoritățile de la Washington, a fost salutat public de ONU, însă specialiștii au avertizat că acesta ar putea accelera transformarea sistemului umanitar într-unul mai restrâns și mai puțin flexibil, subordonat priorităților politice americane. După un an de reduceri masive ale bugetelor de ajutor, fondurile au produs un anumit răgaz, dar condițiile impuse au stârnit îngrijorări majore. Reprezentanții Departamentului de Stat au cerut ca ONU să „se adapteze, să se restrângă sau să dispară”, solicitând ca banii să fie gestionați printr-un fond comun al OCHA și direcționați exclusiv către 17 state considerate prioritare, excluzând crize grave precum cele din Afganistan sau Yemen. Analiștii au criticat condiționările, susținând că acestea au indicat o subordonare accentuată a ONU și riscul limitării capacității de reacție la viitoare crize neprevăzute. Dacă cerințele nu sunt îndeplinite, există posibilitatea ca fondurile să fie retrase, fapt care evocă scepticism privind impactul real al sumei promise.

 

 

Oficialii din Somaliland au respins informațiile conform cărora ar fi acceptat să găzduiască baze israeliene și să relocheze palestinieni din Gaza, relatează Al Jazeera. Ministerul de Externe a calificat aceste informații drept „nefondate”, precizând că relațiile cu autoritățile din Israel au fost „strict diplomatice”, conforme cu dreptul internațional și nu angajează palestinieni din Gaza în schimbul recunoașterii de către Israel. Această declarație este o continuare de la afirmațiile președintelui Somaliei, Hassan Sheikh Mohamud, care a susținut că oficialii din Somaliland ar fi acceptat trei condiții: relocarea palestinienilor, instalarea unei baze militare și aderarea la Acordurile Abraham. Până în prezent, doar aderarea la Acorduri a fost confirmată public de premierul israelian Benjamin Netanyahu. Decizia premierului a stârnit proteste masive în Somalia și critici internaționale, inclusiv din partea Uniunii Africane și a Uniunii Europene, care au cerut respectarea integrității teritoriale a Somaliei. Autoritățile din Somaliland continuă să caute recunoaștere internațională.

 

 

Protestele din Iran s-au transformat în violențe mortale după ciocniri cu poliția în mai multe provincii, conform CNN. Protestele împotriva deteriorării condițiilor economice din Iran s-au extins în mai multe provincii și au escaladat în ciocniri violente cu forțele de ordine. Cel puțin trei persoane au fost ucise și 17 rănite, după ce protestatarii au luat cu asalt o secție de poliție în orașul Azna, provincia Lorestan, potrivit agenției Fars. Alte două decese au fost raportate în județul Lordegan, iar un membru al miliției paramilitare Basij a murit în Kuhdasht. Protestatarii au aruncat cu pietre, au incendiat mașini și au atacat clădiri guvernamentale, iar 20 de persoane au fost arestate. Manifestanții, inclusiv comercianți și studenți, au cerut respectarea drepturilor lor, în contextul unei nemulțumiri crescânde după scăderea record a monedei naționale, marcând cele mai ample proteste de după revolta națională din 2022.

 

 

Poliția din Olanda s-a confruntat cu violențe „fără precedent” de Anul Nou, relatează BBC. Polițiștii au fost atacați cu artificii și alte explozive, în timp ce un incendiu a cuprins biserica Vondelkerk din Amsterdam, iar alte incidente cu artificii s-au soldat cu moartea a doi oameni în țară și două în Germania. În Rotterdam, 14 persoane, dintre care 10 minori, au fost rănite la ochi, doi având nevoie de operații urgent. Bombe cu petrol au fost aruncate în Breda, iar sindicaliștii poliției au denunțat agresiunea extremă. Autoritățile au declarat că interzicerea artificiilor neoficiale va intra în vigoare în 2026, după ce în acest an a fost cheltuită o sumă record de €129 milioane. Violențele de Anul Nou au afectat întreaga țară, astfel demonstrând necesitatea unor măsuri mai stricte de siguranță publică. Experții au avertizat că, dacă situația nu va fi gestionată eficient, riscul unor incidente similare în anii următori este foarte mare, punând în pericol siguranța cetățenilor și integritatea patrimoniului istoric.

 

 

Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene a revenit oficialilor din Ciprului odată cu 1 ianuarie, potrivit Politico. Liderii politici vor avea sarcina de a conduce negocierile diplomatice pe teme dificile, de la răspunsul la agresiunea Rusiei până la salvarea industriilor critice aflate în dificultate, elaborarea bugetului pe termen lung al UE și reformarea unei părți importante a corpului legislativ pe care executivul său încearcă să îl reducă. Guvernul cipriot și reprezentanța sa permanentă la Bruxelles s-au străduit în ultimele luni să depășească obstacolele critice pentru a duce la bun sfârșit această sarcină. Au angajat personal din toate colțurile lumii pentru a-și mări efectivul și au instituit chiar și zboruri directe zilnice între Bruxelles și Nicosia pentru a facilita deplasarea mai rapidă a diplomaților.

 

 

Un incendiu într-un club din stațiunea de ski Crans-Montana din Elveția provocat de artificii s-a produs la o petrecere de Revelion, relatează BBC. Poliția elvețiană a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că zeci de persoane au murit în explozie și că aproximativ 100 de persoane au fost rănite. Autoritățile menționează că în incident sunt implicate persoane de mai multe naționalități. Beatrice Pilloud, procuror general al cantonului Valais, a declarat că este în curs o anchetă pentru a se identifica circumstanțele care au cauzat acest eveniment. Aceasta a adăugat că acesta a fost un incediu, nu un atac sau amenințare la securitatea națională.

 

 

Bulgaria a aderat la zona euro, devenind al 21-lea membru al uniunii monetare, prezintă Politico. Euro a înlocuit leva bulgară, cu un curs de schimb final stabilit la 1 euro = 1,96 leva la finalul lunii decembrie. Oamenii vor putea plăti în leva încă aproximativ o lună, dar vor începe să primească restul în euro. Până la 30 iunie, vechile monede pot fi schimbate fără comision la bănci și oficii poștale și, pe termen nelimitat, la Banca Centrală a Bulgariei. Opinia publică rămâne însă împărțită. Potrivit unui sondaj Eurobarometru din martie, 53% dintre cei 1.017 bulgari chestionați s-au opus aderării la zona euro, în timp ce 45% s-au declarat în favoarea acesteia. Majoritatea consideră că Bulgaria nu este pregătită să introducă euro.

 

 

Președintele Taiwanului, Lai Ching-te, a promis să apere suveranitatea insulei autonome în fața dorințelor expansioniste ale decidenților politici a Chinei, menționează Euronews. Comentariile președintelui au venit la câteva zile după ce autoritățile chineze au încheiat două zile de exerciții militare în jurul insulei, care au inclus lansări de rachete, avioane și nave de război. Liderii Beijingul și-au exprimat nemulțumirea față de vânzarea planificată de arme americane către Taiwan, precum și față de comentariile prim-ministrului japonez potrivit cărora Tokyo ar putea interveni în cazul unui atac chinez asupra Taiwanului. Chinezii consideră regiunea Taiwanului o parte separatistă a propriului teritoriu și a amenințat că o va anexa cu forța, dacă va fi necesar.

 

 

Zohran Mamdani a depus jurământul ca primar al orașului New York, fiind primul primar musulman și primul care a preluat funcția ca democrat cu referințe de socialist democratic, prezintă CNN. Acesta a făcut campanie cu promisiunea de a rezolva criza accesibilității în unul dintre cele mai scumpe orașe din America. Inaugurarea lui Zohran Mamdani a fost o sărbătoare a agendei progresiste pe care o aduce la Primărie. Mamdani, un imigrant de 34 de ani din Uganda, intră în istorie ca primul primar musulman al orașului, primul primar din Asia de Sud și cel mai tânăr primar care ocupă această funcție în mai bine de un secol. Mandatul său este urmărit cu atenție atât de susținătorii progresiști, cât și de criticii săi, într-un context politic marcat de polarizare și de provocări majore legate de costul vieții, locuire și inegalități sociale în metropola americană.

 

 

 

 

 

 

 

Vezi și

Sursa foto: CNN

A fost 31 decembrie în lume: Ministerul rus al Apărării a publicat un videoclip cu o dronă doborâtă care se îndrepta asupra unei reședințe a lui Vladimir Putin, Forțele turce au reținut 125 de persoane suspectate de apartenență la gruparea Statul Islamic, Președintele Donald Trump a anunțat retragerea Gărzii Naționale din Chicago, Los Angeles și Portland

Material realizat de Brădoaia Alexia și Filip Nicole Ashley    Liderii Iranului au numit un …