Press ESC to close

A fost 10 noiembrie în lume

Material realizat de Lorena Suci și Oana Prahoveanu

 

  • Oficialii din Australia au înăsprit regulile de supraveghere a inteligenței artificiale după incidentul de securitate provocat de OpenAI
  • Reprezentanții Uniunii Europene au anunţat alocarea a 50 de milioane de euro pentru dezvoltarea unui centru regional de securitate maritimă la Marea Neagră
  • Secretarul de stat american, Marco Rubio, a solicitat statelor membre G7 să contribuie la protejarea transportului maritim din Strâmtoarea Ormuz

 

Autoritățile din California au investigat un incident în care 27 de persoane s-au îmbolnăvit în timpul unui semimaraton, potrivit BBC. Autoritățile din Santa Barbara, California, au deschis o anchetă după ce 27 de participanți la un semimaraton au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență și prezentau simptome neobișnuite. Acestea au inclus stări de leșin și pierderi de memorie, iar unii concurenți au semnalat chiar stări de halucinație. Majoritatea persoanelor afectate au fost externate după tratament, în timp ce trei au rămas internate și sunt în stare stabilă. Competiția s-a desfășurat în condiții de caniculă neobișnuită pentru luna noiembrie, temperaturile atingând aproximativ 27 de grade Celsius. Inițial, organizatorii au atribuit problemele deshidratării și supraîncălzirii, dar mărturiile unor alergători și simptomele bizare au determinat autoritățile să investigheze cauzele exacte ale incidentului.

Judecătorii au respins moțiunea de renunțare la cazul de crimă care o vizează pe Lindsay Clancy, potrivit BBC. Un judecător din statul american Massachusetts a respins solicitarea avocaților apărării de a anula procesul cazului de crimă împotriva lui Lindsay Clancy, femeia acuzată de uciderea celor trei copii ai săi în ianuarie 2023. Decizia vine după ce juriul nu a putut ajunge la un verdict unanim în urma unui proces de durată. Pe parcursul acestuia, apărarea a susținut că inculpata suferea de psihoză postpartum severă, iar procurorii au pledat pentru caracterul intenționat al faptelor. Instanța a respins argumentul dublei incriminări invocat de avocați – un standard legal care împiedică o persoană să fie judecată pentru aceeași infracțiune de două ori, și consideră necesară declararea unui nou proces. Judecătorul a stabilit data de 16 noiembrie pentru discutarea unei eventuale noi etape judiciare.

Oficialii britanici s-au confruntat cu cei argentinieni la tribunalul din Hamburg privind un proiect petrolier în Insulele Falkland, relatează The Guardian. Reprezentanții Argentinei și ai Regatului Unit au început o confruntare juridică la Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării de la Hamburg (Itlos), în legătură cu controversatul proiect petrolier Sea Lion din bazinul Insulelor Falkland. Reprezentanții statului sud-american au cerut suspendarea exploatării conduse de firme britanice și israeliene, susținând că resursele aparțin poporului argentinian. Această dispută dintre cele două popoare este doar una dintr-un șir lung de conflicte de suveranitate care au generat și războiul din 1982, soldat cu 649 de morți argentinieni, 255 britanici și 3 localnici ai insulelor Falkland. Ellie Reeves, procurorul general al Regatului Unit, a susținut că tribunalul/Itlos nu reprezintă forumul adecvat pentru tranșarea chestiunilor de suveranitate. Proiectul este considerat vital de locuitorii arhipelagului pentru viitorul economic, în timp ce oficialii de la Buenos Aires invocă au invocat riscurile ecologice și necesitatea reluării negocierilor.

Fostul premier din Bangladesh, Sheikh Hasina, aflată în exil, și-a propus să revină în țară, potrivit The Guardian. Hasina, aflată în exil în India după îndepărtarea sa de la putere în urma protestelor din 2024, intenționează să revină în țară în luna decembrie și a solicitat un nou pașaport. Hasina a fost condamnată la moarte de un tribunal local pentru crime împotriva umanității, ca urmare a represiunii violente a revoltelor studențești, soldate cu aproximativ 1400 de morți, din timpul mandatului său. Liderii partidului său, Awami League, susțin că aceasta este pregătită să se întoarcă pentru a-și mobiliza susținătorii și a contesta noua guvernare democrată. Procurorul-șef al tribunalului care a condamnat-o pe Hasina, Aminul Islam, a respins posibilitatea emiterii unui nou document de călătorie, având în vedere că aceasta este un fugar condamnat. 

Oficialii din Australia au înăsprit regulile de supraveghere a inteligenței artificiale după incidentul de securitate provocat de OpenAI, conform Al Jazeera. Membrii guvernului australian și-au asumat introducerea unei legislații obligatorii, impunând companiilor care se ocupă de inteligența artificială să raporteze imediat comportamentele deviante ale modelelor și să permită evaluarea independentă a acestora. Această lege va intra în vigoare în urma unui incident din luna iunie în care un agent OpenAI a pătruns neautorizat într-un sistem informatic guvernamental din domeniul sănătății. Premierul Anthony Albanese a anunțat acceptarea tuturor recomandărilor formulate în urma unei analize rapide a incidentului. Aceste recomandări prevăd inclusiv posibilitatea reformei dreptului penal în cazurile de abatere gravă. În urma declarațiilor făcute de prim-ministrul australian, reprezentanții OpenAI și-au cerut scuze pentru incident și pentru întârzierea cu care au informat autoritățile.

Reprezentanții Rusiei și cei ai Ucrainei au purtat negocieri de pace mediate de oficialii americani în Abu Dhabi, relatează Associated Press. Au avut loc primele negocieri de pace mediate de reprezentanții americani după o pauză de 9 luni și au durat aproximativ 4  ore. La acestea au participat Jared Kushner și Steve Witkoff, în calitate de mediatori din partea SUA, delegatul rus Vladimir Medinsky și delegatul ucrainean Rustem Umerov.  Principalele subiecte abordate au fost garanțiile de securitate pentru Ucraina, schimbul de prizonieri, problemele umanitare și disputele teritoriale dintre cele două state. Un alt punct important l-a reprezentat opoziția Rusiei față de intenția Ucrainei de a adera la NATO. În urma acestor negocieri nu s-a ajuns la nicio măsură decisivă, deoarece oficialii celor două state continuă să aibă poziții diferite în privința teritoriilor și a condițiilor de securitate. Cu toate acestea, discuțiile au fost descrise drept constructive.

Oficialii francezi au acuzat reprezentanții Corpului Gardienilor Revoluției Islamice din Iran  că ar fi responsabil pentru o serie de atacuri cibernetice asupra sistemelor de refrigerare din supermarketurile franceze, produse în 11 și 12 octombrie, relatează The Guardian. Atacurile au vizat aproximativ 700 de magazine, iar hackerii au reușit să modifice de la distanță temperaturile frigiderelor și congelatoarelor, provocând deteriorarea unor cantități mari de alimente. În anumite locații au fost raportate inclusiv incendii. Ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a calificat atacurile drept fără precedent prin amploarea și agresivitatea lor și a anunțat că Franța va solicita impunerea unor sancțiuni la nivelul Uniunii Europene împotriva celor responsabili. De asemenea, ambasadorul Iranului a fost convocat pentru explicații. Autoritățile franceze au deschis o anchetă privind implicarea unei unități cibernetice iraniene asociate Gardienilor Revoluției. Oficialii iranieni au respins acuzațiile, calificându-le drept nefondate și ostile. 

Prețul petrolului a scăzut la cel mai redus nivel din ultimele două luni, după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că războiul cu Iranul este „practic încheiat” din punct de vedere militar, relatează The Guardian. Liderul american a declarat că nu mai este necesară intensificarea operaţiunilor militare. Preţul petrolului Brent, principalul reper internațional, a coborât cu aproape 3%, ajungând la 89,66 de dolari pe baril. Scăderea a venit după o diminuare de aproximativ 6% în ziua precedentă. Declarațiile lui Trump au redus temerile investitorilor privind posibilele întreruperi ale aprovizionării cu petrol din Orientul Mijlociu. În urma acestor evoluții, bursele europene au înregistrat creşteri. Indicele Stoxx 600 a crescut cu 0,9%, iar FTSE 100 din Marea Britanie cu 0,4%. Companiile aeriene au beneficiat de perspectiva reducerii costurilor cu combustibilul, în timp ce acţiunile marilor companii petroliere BP şi Shell au scăzut. Totuşi, situația rămâne incertă, deoarece Trump a precizat că forțele americane sunt pregătite să intervină dacă va fi necesar, iar tensiunile din regiune nu au dispărut.

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a solicitat statelor membre G7 să contribuie la protejarea transportului maritim din Strâmtoarea Ormuz, conform Associated Press. Declarațiile au venit în contextul atacurilor cu drone asupra navelor care tranzitează această zonă, atribuite Iranului. Solicitarea a fost făcută în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai G7, desfășurată la Paris. Rubio a declarat că Statele Unite vor continua să protejeze transportul maritim internațional şi a subliniat că securitatea Strâmtorii Ormuz reprezintă un interes pentru întreaga comunitate internațională. Cu toate acestea, propunerea americană nu a primit un răspuns favorabil concret din partea celorlalte state G7. Autoritățile franceze şi alţi aliați au precizat că ar putea oferi sprijin, inclusiv nave pentru operațiuni de deminare, doar după încetarea ostilităților din regiune. În paralel, miniştrii de externe ai G7 au discutat şi despre războiul dintre Rusia şi Ucraina. Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, s-a întâlnit cu Marco Rubio pentru a discuta despre negocierile de pace, cooperarea în domeniul apărării şi securitatea energetică.

Reprezentanții Uniunii Europene au anunţat alocarea a 50 de milioane de euro pentru dezvoltarea unui centru regional de securitate maritimă la Marea Neagră, anunță  EuroNews. Acesta va fi coordonat de România şi Bulgaria. Anunţul a fost făcut de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul intensificării atacurilor cu drone asupra navelor comerciale din regiune. Centrul va avea rolul de a proteja infrastructură critică, de a facilita schimbul de informații între state şi de a consolida securitatea transportului maritim. Acesta urmează să fie dezvoltat în principalele porturi ale celor două ţări, Constanţa şi Varna, şi ar putea deveni operațional în 2027. Inițiativa vine în contextul unor tensiuni regionale, după ce mai multe nave comerciale au fost afectate de atacuri cu drone. România a acuzat Rusia de implicare în aceste incidente, în timp ce Bulgaria a solicitat dovezi suplimentare înainte de a atribui responsabilitatea.