Material realizat de Luca Coșa și Anca Badea
Președintele Volodimir Zelenski, a declarat că atacurile rusești din ziua de Crăciun au declanșat pene de curent, conform Politico. Acesta a afirmat că Vladimir Putin a ales deliberat această zi pentru a efectua un atac cu drone asupra teritoriului ucrainean, susținându-și ipoteza prin faptul că orice atac masiv are nevoie de pregătire în prealabil, o decizie spontană în acest caz fiind improbabilă. Oficialii Ministerului Apărării din Ucraina au informat că armata rusă a lansat 78 de rachete și 106 drone, dintre care 113 au fost doborâte. Cu toate acestea, mai multe regiuni au suferit întreruperi de curent, în special în Harkiv și Kiev, unde jumătate de milion de persoane au rămas fără încălzire. Zelenski a afirmat faptul că una din principalele ținte ale armatei ruse este infrastructura energetică.
Ministrul de externe al Japoniei, Takeshi Iwaya, a vizitat China pentru a consolida relațiile dintre cele două state, informează Deutsche Welle. Iwaya, a efectuat prima sa vizită la Beijing de la preluarea mandatului, având discuții cu omologul său chinez, Wang Yi, și premierul Li Qiang. Oficialii au acceptat cu precauție îmbunătățirile recente în relațiile bilaterale. Iwaya a subliniat importanța colaborării pentru pacea și prosperitatea regională, în timp ce Li a descris relațiile ca fiind „într-o perioadă critică de îmbunătățire și dezvoltare.” Totuși, Iwaya a exprimat „îngrijorări serioase” privind activitatea militară a armatei chineze în Marea Chinei de Est și a cerut eliberarea cetățenilor japonezi reținuți. Cei doi reprezentanți au convenit asupra organizării unui dialog de securitate în 2025 și a unei vizite reciproce a lui Wang în Japonia.
Oficialii Talibani au declarat că 46 de persoane au decedat în urma unui atac aerian pakistanez, susține Reuters. Atacurile au fost efectuate de aviația militară pakistaneză în provincia Paktika din estul Afganistanului, majoritatea victimelor fiind femei și copii. Alte șase persoane au fost rănite în atacurile desfășurate în patru locații diferite, potrivit purtătorului de cuvânt adjunct Hamdullah Fitrat. Ministerul de Externe afgan a convocat reprezentantul Pakistanului la Kabul pentru a oferi o declarație oficială, susținând că atacurile au fost „o încălcare flagrantă a principiilor internaționale” și avertizând asupra consecințelor. Un oficial pakistanez anonim a declarat că atacurile au vizat o tabără a grupării militare islamiste TTP (Tehrik-e-Taliban Pakistan), care își desfășura activitatea din Afganistan.
Autoritățile din Mozambic au declarat că 21 de persoane au decedat în urma violențelor după validarea alegerilor prezidențiale, conform Associated Press. Violențele izbucnite în Mozambic după ce Instanța Supremă a confirmat victoria candidatului partidului Frelimo, Daniel Chapo, au provocat cel puțin 21 de victime, inclusiv doi ofițeri de poliție. Ministrul de Interne, Pascoal Ronda, a declarat că violențele și jafurile, conduse în mare parte de susținători tineri ai candidatului învins Venancio Mondlane, au început imediat după anunțarea deciziei. În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 236 de acte de violență, soldate cu 21 de morți, 13 civili și 12 polițiști răniți, incendierea a 25 de vehicule și vandalizarea mai multor clădiri publice. Tensiunile rămân ridicate, capitala Maputo și orașul Beira continuând să fie afectate de proteste violente.
Oficialii din Danemarca și-au asumat intensificarea apărării în Groenlanda după declarațiile lui Trump, susține Euronews. Membri guvernului danez au anunțat un plan major de întărire a apărării în Groenlanda, la scurt timp după ce președintele ales al SUA, Donald Trump, a reiterat dorința Statelor Unite de a achiziționa teritoriul arctic. Ministrul Apărării, Troels Lund Poulsen, a declarat că Copenhaga va aloca o sumă „din două cifre” în miliarde de coroane daneze pentru modernizarea capacităților de apărare, o valoare care ar putea varia între 1,34 și 13,27 miliarde de euro. Trump a susținut pe platforma sa socială, Truth Social, că SUA ar trebui să dețină Groenlanda pentru „securitate națională și libertate la nivel global.” Premierul Groenlandei, Mute Egede, a subliniat că statul arctic „aparține poporului Groenlandei” și că „nu este și nu va fi de vânzare.”
Un avion Azerbaijan Airlines s-a prăbușit în Kazakhstan, incidentul soldându-se cu 38 de decese, relatează Reuters. Avionul de pasageri s-a prăbușit în apropierea orașului Aktau din Kazakhstan, după ce a fost deviat dintr-o regiune rusească care a fost atacată recent de drone ucrainene. 38 de pasageri și-au pierdut viața, iar alți 29 au avut nevoie de îngrijiri medicale. Zborul J2-8243 a fost deviat pentru sute de kilometri de la ruta plănuită din Azerbaijan spre Rusia, prăbușindu-se pe malul Mării Caspice. Președintele din Azerbaijan a declarat că motivul schimbării traiectoriei au fost condițiile meteo nefavorabile, adăugând faptul că motivul prăbușirii este încă necunoscut și trebuie investigat.
Papa Francisc a făcut apel la încetarea focului în Fâșia Gaza, semnalând gravitatea situației în timpul adresei sale de Crăciun, potrivit Al Jazeera. Papa Francisc a subliniat cât de gravă este situația umanitară în Fâșia Gaza, solicitând eliberarea prizonierilor și încetarea focului în timpul adresei sale de Crăciun “Urbi et Orbi” (orașului [Roma] și lumii) de la Vatican. Papa a menționat că se gândește la comunitățile de creștini din Israel și Palestina. De asemenea, Papa a făcut apel la pace în mai multe regiuni, menționând și Ucraina sau Sudanul. Acesta a solicitat încetarea tuturor conflictelor, fie ele de ordin politic, social sau militar, în locuri precum Liban, Mali, Mozambic, Haiti, Venezuela și Nicaragua.
Creștinii din Siria au participat la slujba de Crăciun pentru prima dată de la căderea fostului lider, Bashar al-Assad, conform Reuters. Aceasta a reprezentat un primă dovadă a promisiunilor făcute de noii lideri islamiști în legătură cu protejarea drepturilor minorităților religioase din zonă. Slujba a fost ținută în condiții de securitate ridicată, din cauza riscului crescut de violență împotriva locațiilor creștine. Liderul de facto, Ahmed al-Sharaa, a promis minorităților religioase din Siria că vor fi în siguranță în timpul regimului rebel HTS, afiliat în trecut cu al-Qaeda. Totuși, majoritatea creștinilor nu au fost încă convinși, luând în considerare incidentul ce a avut loc cu câteva zile în urmă, când un brad de Crăciun a fost incendiat lângă Hama, în centrul Siriei.