Home / A fost azi în lume / 2024 / A fost 28 noiembrie în lume – Oficialii Georgiei au anunțat suspendarea discuțiilor privind aderarea la UE până în 2028, iar Oficialii din Cipru au revocat 77 de pașapoarte obținute prin programul controversat de „vize de aur”
Sursa foto: CEC

A fost 28 noiembrie în lume – Oficialii Georgiei au anunțat suspendarea discuțiilor privind aderarea la UE până în 2028, iar Oficialii din Cipru au revocat 77 de pașapoarte obținute prin programul controversat de „vize de aur”

Material realizat de Cristian Matei

Iga Swiatek, numărul 2 mondial în tenis, a primit o suspendare de o lună pentru un test antidoping pozitiv, potrivit Deutsche Welle. Substanța detectată, trimetazidina (TMZ), a fost explicată ca o contaminare accidentală a unui supliment de melatonină utilizat pentru combaterea decalajului de fus orar. ITIA a considerat că Swiatek a avut un grad minim de culpă. Suspendarea a fost parțial ispășită în septembrie și octombrie, iar sportiva își va finaliza sancțiunea în câteva zile. Swiatek a pierdut premiile de aproape 160.000 de dolari de la Cincinnati Open. WTA și-a exprimat sprijinul, subliniind angajamentul său față de sportul curat și testarea riguroasă.

Bushra Bibi, soția fostului premier pakistanez Imran Khan, a fost acuzată de “terorism” și alte infracțiuni alături de sute de susținători ai partidului PTI, informează Al Jazeera. Protestatarii au sfidat restricțiile din Islamabad, cerând eliberarea lui Khan, care se află în închisoare din august 2023. Bushra Bibi a condus manifestația, însă aceasta a fost dispersată violent de forțele paramilitare, reprezentanții PTI susținând că opt membri au fost uciși. Oficialii guvernul neagă folosirea muniției letale și declară că nu există victime confirmate de spitale. Lista morților vehiculată de PTI este considerată falsă de autorități.

Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful Organizației Mondiale de Sănătate (OMS), a avertizat asupra nevoilor “uriașe” de sănătate din Liban după un armistițiu incert cu Israel, conform Euronews. De la escaladarea conflictului din octombrie 2023, 158 de atacuri au vizat spitale și personal medical, provocând sute de victime. Aproximativ 10% din spitale sunt avariate, iar OMS lucrează cu autoritățile locale pentru a repara facilitățile mai puțin afectate, patru spitale din Beirut putând fi redeschise în câteva săptămâni. Pentru zonele grav afectate, se vor folosi clinici mobile, în timp ce Tedros a cerut un armistițiu permanent, subliniind că “soluția finală nu este ajutorul, ci pacea.”

Oficialii Georgiei au anunțat suspendarea discuțiilor privind aderarea la UE până în 2028, refuzând și granturi bugetare din partea Bruxelles-ului, potrivit Reuters. Decizia a declanșat proteste pro-UE în Tbilisi, unde mii de oameni au blocat străzile, iar președinta Salome Zourabichvili a acuzat guvernul de „război” împotriva propriului popor. Partidul de guvernământ, Georgian Dream, a justificat măsura prin tensiuni cu UE, pe care o acuză de „șantaj” și organizarea unei „revoluții” în țară. Relațiile cu Bruxelles-ul s-au deteriorat din cauza acuzațiilor de autoritarism și tendințe pro-ruse, deși sondajele arată că 80% dintre georgieni susțin aderarea la UE. Georgian Dream respinge acuzațiile și susține că dorește integrarea europeană, dar aprofundează legăturile cu Rusia, ceea ce a generat furie în rândul opoziției și al cetățenilor.

Daniel Khalife, fost soldat britanic, a fost găsit vinovat de spionaj și terorism în favoarea Iranului, relatează Deutsche Welle. Acuzat de încălcarea Legii Secretelor Oficiale și a Legii Terorismului, Khalife a colectat un volum mare de informații clasificate pe care le-a transmis unor persoane legate de serviciile de informații iraniene. El a fost prins după ce a evadat dintr-o închisoare londoneză în septembrie 2023, ascunzându-se sub un camion de livrări alimentare. În apărarea sa, Khalife a susținut că încerca să acționeze ca agent dublu pentru serviciile britanice și că se opune regimului iranian. Cu toate acestea, juriul a decis că acțiunile sale au pus în pericol securitatea națională și viețile personalului militar.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a semnat un acord de colaborare cu Parchetul European pentru a facilita investigarea cazurilor de corupție în cadrul instituției, anunță Politico. Acesta a fost primul acord de acest fel între cele două entități, cu scopul de a proteja fondurile publice ale UE. Prin documentul se permite EPPO accesul mai ușor la sediile Parlamentului, ridicarea imunității parlamentarilor și personalului, precum și accesul la documentele necesare anchetelor. Acordul a venit în contextul unei investigații EPPO asupra grupului politic Partidul Popular European. În cazurile care implică membri ai Parlamentului European, EPPO va comunica direct cu Metsola, iar pentru personal, cu secretarul general. De asemenea, EPPO trebuie să anunțe cercetările cu 48 de ore înainte și să informeze despre anchetele în desfășurare, în timp ce Parlamentul va avea obligația de a raporta cazurile de infracțiuni financiare detectate în rândul angajaților săi.

TotalEnergies și-a anunțat sprijinul pentru o investigație privind un presupus masacru la proiectul său de gaze din nordul Mozambicului, confirmă Politico. Acesta declarație a venit  după acuzații conform cărora o unitate militară locală ar fi reținut 180-250 de civili, dintre care doar 26 ar fi supraviețuit. Incidentul, raportat de POLITICO și alte surse, a inclus acuzații de tortură, execuții și dispariții. Autoritățile mozambicane au declarat deschiderea pentru o anchetă transparentă, iar TotalEnergies a cerut demararea rapidă a investigațiilor. Cu toate acestea, organizații, precum Friends of the Earth, au criticat compania pentru încrederea în autoritățile locale, despre care se spune că ar fi implicate în abuzuri. Protestatarii locali au cerut respectarea drepturilor lor, în timp ce activiștii și parlamentarii europeni  au solicitat o anchetă independentă condusă de ONU pentru a asigura transparența și justiția.

Oficialii din Cipru au revocat 77 de pașapoarte obținute prin programul controversat de „vize de aur”, care oferea cetățenie în schimbul unor investiții semnificative, indică Politico. Printre cei vizați se numără oligarhi ruși precum Alexei Kuzmichev și Oleg Deripaska, fostul investigator FSB Sergey Kovbasyuk, miliardarul ucrainean Ihor Kolomoisky și omul de afaceri malaezian Jho Low. Decizia a fost motivată de declarații false, antecedente penale și nerespectarea criteriilor de naturalizare. Programul, suspendat în 2020, a generat aproximativ 7 miliarde de euro pentru Cipru, însă a fost criticat pe fondul suspiciunilor de spălare de bani și influență ilicită. Limassol, o destinație populară pentru investitorii ruși, a devenit un simbol al  schemei. Revocările recente au reflectat eforturile accelerate ale Ciprului, în colaborare cu SUA, de a combate finanțările ilicite, mai ales după invazia Rusiei în Ucraina din 2022

Bernard Arnault, acționarul majoritar LVMH, a negat orice implicare într-un presupus complot de spionaj împotriva parlamentarului de stânga Francois Ruffin, în cadrul unui proces desfășurat la Paris, declară Politico. Ruffin, cunoscut pentru documentarul critic „Merci Patron!”, a susținut că a fost spionat de fostul șef al securității interne a Franței, Bernard Squarcini, care ar fi fost angajat de LVMH să infiltreze revista satirică a lui Ruffin, Fakir. Operațiunea ar fi durat trei ani și ar fi costat compania peste 2 milioane de euro. Arnault a declarat că nu a fost implicat și a atribuit deciziile fostului vicepreședinte al LVMH, Pierre Gode, decedat în 2018. LVMH a plătit o amendă de 10 milioane de euro în 2021, fără a recunoaște vinovăția, pentru a închide investigația penală. Arnault a acuzat că procesul este folosit de Ruffin pentru câștig politic și mediatic.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 26 noiembrie în lume- Marine Le Pen, lidera partidului Adunarea Națională, a respins planul pentru bugetul francez, Prima sesiune a noului parlament al Georgiei a fost întâmpinată de o acțiune de boicot din partea politicienilor din opoziție, Susținătorii fostului prim-ministru Imran Khan din Pakistan au atacat capitala statului, Islamabad

Marine Le Pen, lidera partidului Adunarea Națională, a respins planul pentru bugetul francez, anunță Politico. …