Home / A fost azi în lume / A fost 5 noiembrie în lume- Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, l-a demis pe Ministrul Apărării, Yoav Gallant, invocând o „criză de încredere” între cei doi, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a anunțat că nu va participa la COP29, care va avea loc săptămâna viitoare la Baku, Azerbaijan, Regina Camilla a Marii Britanii a anulat mai multe angajamente oficiale din cauza unei infecții respiratorii
Sursa foto: Politico

A fost 5 noiembrie în lume- Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, l-a demis pe Ministrul Apărării, Yoav Gallant, invocând o „criză de încredere” între cei doi, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a anunțat că nu va participa la COP29, care va avea loc săptămâna viitoare la Baku, Azerbaijan, Regina Camilla a Marii Britanii a anulat mai multe angajamente oficiale din cauza unei infecții respiratorii

Material realizat de Paula Gănuci

Regina Camilla a Marii Britanii a anulat mai multe angajamente oficiale din cauza unei infecții respiratorii, indică BBC. Potrivit Palatului Buckingham, medicii i-au recomandat să se odihnească, însă Regina, în vârstă de 77 de ani,  speră să fie suficient de bine pentru a participa la evenimentele de comemorare de la sfârșitul săptămânii. Din cauza infecției, ea nu va fi prezentă la ceremonia anuală Field of Remembrance de la Westminster Abbey, unde va fi reprezentată de Ducesa de Gloucester. Regina s-a întors recent în Marea Britanie după o călătorie în Australia și Samoa alături de Regele Charles. Palatul a subliniat că nu există motive de alarmă, sugerând că infecția este minoră și ar fi putut fi contractată în timpul călătoriei.

Vicepreședintele Guineei Ecuatoriale, Teodoro Obiang Mangue, a avertizat că funcționarii publici prinși având relații intime la locul de muncă vor fi sancționați sever, după ce sute de videoclipuri pornografice au fost făcute publice, confirmă BBC. Imaginile făcute publice au arătat un funcționar de rang înalt și șef al Agenției Naționale de Investigații Financiare, Baltasar Ebang Engonga, având relații intime în biroul său, inclusiv cu soțiile unor oficiali importanți. Engonga a fost arestat anterior pentru acuzații de corupție, iar incidentul a dus la instalarea de camere de supraveghere în instituții pentru a preveni actele “indecente”. Vicepreședintele a recomandat o anchetă asupra cazului, iar accesul la internet a fost limitat pentru a opri distribuirea imaginilor.

 

Pentru prima dată, un autor algerian, Kamel Daoud, a câștigat prestigiosul premiu literar Goncourt cu romanul Houris, care explorează violențele Războiului Civil algerian din anii ’90, afirmă BBC. Cartea urmărește povestea lui Fajr, o supraviețuitoare cu cicatrici adânci, care își dezvăluie experiențele unei fetițe nenăscute. Scrisă în franceză, lucrarea reflectă durerea unei perioade negre pentru Algeria, în special suferința femeilor, subliniind importanța literaturii în păstrarea memoriei istorice. Cu toate acestea, opera nu a fost publicată în Algeria, iar Daoud riscă chiar acuzații penale, legea din 2005 interzicând „instrumentalizarea” tragediilor naționale.  Stabilit în Franța, Daoud a declarat că doar acum a avut libertatea necesară pentru a scrie această carte.

 

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a anunțat că nu va participa la COP29, care va avea loc săptămâna viitoare la Baku, Azerbaijan, anunță Politico. Motivul absenței sale a fost legat de audierile din Parlamentul European, în cadrul unei perioade de tranziție a Comisiei. Von der Leyen s-a alăturat altor lideri, precum Emmanuel Macron, Justin Trudeau, Joe Biden, Cyril Ramaphosa, Lula da Silva și Anthony Albanese, care au ales să nu participe la conferința anuală, în ciuda statutului lor de lideri globali în lupta împotriva schimbărilor climatice. De asemenea, unii lideri de dreapta, cum ar fi Giorgia Meloni și Viktor Orban, vor vorbi la eveniment. COP29 este considerată o întâlnire mai puțin semnificativă decât edițiile anterioare, iar prezența la nivel înalt este mai scăzută.

Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, l-a demis pe Ministrul Apărării, Yoav Gallant, invocând o „criză de încredere” între cei doi, confirmă Politico. Netanyahu a spus că, deși inițial au avut o colaborare fructuoasă, încrederea lor s-a deteriorat în ultimele luni, în special în contextul războiului în curs. El a subliniat că, în mijlocul unui război, este necesară o încredere totală între prim-ministru și ministrul Apărării pentru securitatea Israelului. Gallant va fi înlocuit de Ministrul Afacerilor Externe, Israel Katz, iar Gideon Sa’ar va prelua funcția de ministru al Afacerilor Externe. Administrația americană a menționat că a avut o relație bună cu Gallant, dar va continua colaborarea cu noul ministru al Apărării al Israelului.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …