Home / A fost azi în lume / 2023 / A fost 11 octombrie în lume – Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenskiy, a participat la reuniunea miniștrilor apărării NATO, iar Miniștrii de externe ai Uniunii Europene au decis să actualizeze ajutorul financiar acordat Palestinei
Sursă foto: RTBF.be

A fost 11 octombrie în lume – Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenskiy, a participat la reuniunea miniștrilor apărării NATO, iar Miniștrii de externe ai Uniunii Europene au decis să actualizeze ajutorul financiar acordat Palestinei

Material realizat de Robert Olteanu

Reprezentanții Casei Albe au discutat cu autoritățile din Israel și Egipt cu privire la organizarea de culoare de trecere a civililor din regiunea Gaza, relatează Reuters. Consilierul pe probleme de securitate națională a Statelor Unite ale Americii, Jack Sullivan, a declarat că sunt purtate discuții cu agențiile operaționale, dar nu pot fi dezvăluite multe detalii. De asemenea, Sullivan a adăugat că acțiunile militare susținute de oficialii americani vor urmări respectarea întocmai a legilor internaționale. Ministerul sănătății din Gaza a comunicat că cel puțin 900 de palestinieni au decedat și alți 4600 au fost răniți în urma atacurilor. Oficialii Organizației Națiunilor Unite au adăugat că peste 180000 de persoane în Gaza au rămas fără adăpost, bombardamentele israeliene continuând în regiune.

Primele trupe franceze au părăsit bazele militare din Niger ca urmare a presiunii liderilor loviturii de stat, informează Al Jazeera. Reprezentanții militari ai noului guvern au declarat la televiziunea națională că aproximativ 1500 de soldați francezi au părăsit țara, îndreptându-se spre Ciad. Aproximativ 1000 de militari francezi erau staționați în capitala Niamey, iar alți 400 erau dislocați în două baze militare din nordul țării.Retragerea soldaților francezi a apărut în urma presiunii generalilor care au preluat puterea după lovitură de stat, care aveau ca scop declarat înlăturarea influenței occidentale. Armata Statelor Unite ale Americii are de asemenea o prezență importantă în Niger de aproximativ 1000 de trupe. În prezent, deși oficialii americani au condamnat lovitură de stat, nu exista nicio decizie pentru retragerea trupelor americane.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenskiy, a participat la reuniunea miniștrilor apărării NATO într-o vizita neanunțată de la Bruxelles, conform Politico. Zelenski a declarat în cadrul unei conferințe de presă că principalul obiectiv al vizitei sale este convingerea partenerilor occidentali de a prioritiza sprijinul pentru Ucraina. De asemenea, a fost discutată problema livrării de rachete cu rază lungă către Ucraina. Numeroase state NATO sunt rezervate de teama ca acestea pot fi folosite pentru a ataca teritoriul rusesc. În același comentariu de presă, Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat nevoia de a mobiliza mai mult ajutor pentru Ucraina.

Doi generali de rang înalt din armata poloneză și-au depus demisia cu doar cateva zile înainte de alegerile parlamentare, relatează BBC. Reporterii unuia dintre cele mai importante ziare din Polonia, The Daily Rzeczpospolita, au comunicat despre existența unui conflict între cei doi generali și ministrul apărării, Mariusz Blaszczak. Conflictul se presupune că a fost alimentat de politizarea armatei, dar și de racheta rusească care a lovit teritoriul Poloniei în 2022. Șeful de Stat Major al armatei, generalul Rajmund Andrzejczak, și comandantul operațional, Tomasz Piotrowski, nu și-au motivat până în prezent decizia de a demisiona. Totodată, reporterii locali avertizează că partidul de guvernământ a încercat politizarea armatei în vederea alegerilor care sunt programate în aceasta duminica.

Miniștrii de externe ai Uniunii Europene au decis să actualizeze ajutorul financiar acordat Palestinei, informeaza The Guardian. Decizia survine după ce comisarul european pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi, a declarat că Uniunea Europeană “suspendă toate plățile” către palestinieni. Șeful diplomației europene, Josep Borrel,l a întors decizia și a reiterat “majoritatea copleșitoare” a țărilor UE care au susținut că ajutorul financiar să nu fie anulat. Varhelyi este un vechi critic al ajutorului european oferit pentru Palestina, ceea ce l-a determinat pe Borrell să puncteze că oficialii UE urmăresc ca fondurile de ajutor să nu fie redirecționate către gruparea teroristă Hamas. Numeroase state europene, precum Danemarca și Suedia, au decis să suspende ajutorul național oferit pentru Palestina.

Despre PoliticALL

Vezi și

Au fost 21 și 22 decembrie în lume – Noul guvern al Islandei a declarat că intenționează să supună aderarea la Uniunea Europeană unui referendum până în 2027, Noul guvern al Islandei a declarat că intenționează să supună aderarea la Uniunea Europeană unui referendum până în 2027, Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o întâlnire cu premierul slovac Robert Fico

Material realizat de Irina Dudu și Miruna Constantinescu   Șoferul care a intrat cu mașina …