Material realizat de Radu Ioan Mocanu.
Cel puțin 59 de persoane au decedat în urma unui naufragiu pe coasta Calabriei din Italia, relatează Reuters. Ambarcațiunea ce transporta imigranți veniți din state precum Afganistan sau Iran s-a scufundat în urma condițiilor de vreme nefavorabile. Acest incident a redeschis dezbaterile dintre oficialii Uniunii Europene și autoritățile Italiei legate de legile italiene împotriva migrației ce au atras critici internaționale. Vasul a pornit la drum din portul Izmir din Turcia și a fost observat de o aeronavă a agenției europene Frontex la o distanță de aproape o sută de kilometri de coasta Italiei. Poliția de Frontieră a statului a demarat procesul de interceptare, însă condițiile nefavorabile de vreme nu le-au permis finalizarea procedurii. Guvernatorul regiunii, Manuela Curra, a afirmat că în jur de optzeci de persoane au fost salvate din naufragiu. De asemena, premierul Georgia Meloni și-a prezentat condoleanțele victimelor și a acuzat traficanții de persoane și organizațiile non–guvernamentale pentru petrecerea incidentului.
Zecii de mii de case din zona orașului american Los Angeles au rămas fără curent electric în urma condițiilor meteo nefavorabile, informează Reuters. În urma furtunilor și a ploilor, mii de locuitori ai statului California au rămas fără mai multe facilități, unii fiind inclusiv izolați. Departamentul Transporturilor a anunțat că Autostrada Interstatală 5 a fost închisă din cauza inundațiilor și a ninsorii, fenomenele meteorologice fiind la capetele opuse ale liniei de infrastructură. În orașul San Francisco, au fost înregistrate cele mai reci temperaturi din toate timpurile, iar locuitorii au fost îndemnați să nu se deplaseze în afara orașului. De asemenea, în Sacramento Valley, vântul a bătut cu o viteză record, fiind așteptată o ingreunare a condițiilor meteo în regiune. Chiar și înaintea furtunilor, statul California a trecut prin schimbări drastice ale vremii.
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Prim-ministrul Marii Britanii, Rishi Sunak, au anunțat că se vor întâlni pentru a discuta acordul Protocolul Irlandei de Nord, notează Al Jazeera. Întâlnirea are rolul de rezolva probele Irlandei de Nord cauzate de părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie. Vicepremierul Marii Britanii, Domini Raab a anunțat într-o conferință de presă că dialogul între cele două părți s-a dezvoltat exponențial și că se află foarte aproape de a cădea la o înțelegere. Deși conform declarațiilor vicepremierului, acordul este foarte aproape de a se încheia, impasul dintre cele două părți stă la mână parlamentarilor pro-Brexit și a parlamentarilor pro Irlanda de Nord. Conform Acordului de ieșire din Uniunea Europeană, Protocolul Irlandei de Nord a asigurat scutirea de taxe vamale pentru bunurile transportate din Irlanda (membru UE) și Irlanda de Nord (parte a Marii Britanii).
Doi israelieni au fost uciși în Cisiordania în urma unui atac nerevendicat de nici o grupare din regiune, anunță Al Jazeera. Într-o declarației comună, premierul Benjamin Netayahu și ministrul apărării, Ben Gvir, au anunțat decesul celor doi cetățeni israelieni, „într-un atac terorist”. Autoritățile israeliene au demarat procesul de căutare al făptașului. De asemenea, ministrul apărării a cerut intensificarea prezenței militare în regiune și introducerea pedepsei cu moartea pentru teroriști. Represalii au fost cerute și de alte figuri guvernamentale precum ministrul de finanțe care a cerut atacarea orașelor populate de minorități. Alte grupuri jihadiste din regiune au numit operațiunea ca fiind una eroică, fapt ce duce la intensificarea tot mai acută a tensiunilor dintre Israel și Palestina.
Premierul Australiei devine primul șef de guvern care să participe la o paradă LGBT ținută în orașul Sydney, notează BBC. Zeci de mii de persoane s-au strâns în Sydney, Australia pentru a organiza Mardi Gras, o paradă LGBT, fiind prima organizată în mod tradițional după pandemia de Coronavirus. Printre cei prezenți la marș, s-a aflat și Anthony Albanese, prim-ministrul Australiei care a declarat că „celebrează noua Australie”. Participarea acestuia la marș a atras reacții mixte, întrucât minoritatea LGBT s-a bucurat de sprijinul venit din partea oficialului, însă mai mulți politicieni de opoziție l-au acuzat că profită de o minoritate, ignorând problemele reale ale Australiei. Nu a fost pentru prima oară când un șef de guvern a participat la o paradă LGBT, acest fapt fiind realizat și de alți premieri, precum canadianul Justin Trudeau sau fostul premier neo-zeelandez, Jacinda Ardern.