Home / A fost azi în lume / 2022 / Au fost 17 și 18 decembrie în lume – Președintele peruan a refuzat ideea unei demisii, primarul orașului Kiev a anunțat refacerea infrastructurii termoenergetice iar forțele armate chineze au fost combătute de către cele indiene la granița estică din regiunea Arunachal Pradesh

Au fost 17 și 18 decembrie în lume – Președintele peruan a refuzat ideea unei demisii, primarul orașului Kiev a anunțat refacerea infrastructurii termoenergetice iar forțele armate chineze au fost combătute de către cele indiene la granița estică din regiunea Arunachal Pradesh

Material realizat de Radu Ioan Mocanu și Doina Bulearcă.

În Liberia au izbucnit proteste pe fondul situației economice dificile,
stimulate totodată de absența președintelui din țară, informează Reuters.  Mii de cetățeni s-au adunat în suburbiile capitalei Liberiei pentru a protesta împotriva creșterii prețului alimentelor de bază, și al combustibililor. Alt factor care a ajutat la coagularea mișcărilor de stradă este absența prelungită a președintelui George Weah, șeful statului liberian. Manifestațiile din suburbia orașului Paynesville au fost organizate cu ajutorul principalelor partide de opoziție, însă astfel de mișcări stradale au fost curente  pe parcursul mandatului președintelui, cauzate fie de crizele provocate de pandemia de Covid 19,  fie de Războiul din Ucraina. George Weah a fost plecat din țară încă de la finalul lunii octombrie, fiind prezent la Cupa Mondială din Qatar și la summitul de la Washington privind relațiile dintre Statele Unite ale Americii și statele continentului african. 

 

Un avocat palestinian cu origini franțuzești a fost expulzat din Israel, acest fiind ținut în detenție încă din martie, relatează Al Jazeera. Avocatul Salah Hamouri, totodată activist pentru drepturile omului, a fost deportat în Franța. Acesta a fost reținut fără un capăt de acuzare și cu „dovezi secrete”. Oficialii francezi, printre care președintele Emmanuel Macron și Ministerul Afacerilor Externe, au scos în evidență dreptul lui Salah Hamouri de „a duce o viață normală în Ierusalim”, orașul natal După aterizarea sa la Paris, avocatul a acuzat guvernul israelian de „curățare etnică”. 

 

Restricțiile din Uganda inițiate pe fondul epidemiei de Ebola au fost ridicate de șeful statului, anunță Reuters. Oficialii de la Kampala au anunțat progrese mari în vederea limitării virusului Ebola, astfel restricțiile de mișcare au fost ridicate. Sistemul medical din Uganda s-a confruntat cu o tulpină a virusul apărută în Sudan care avea un procent de mortalitate aflat între 40-60%, Restricțiile impuse la finalul lunii septembre au avut efecte pozitiv asupra cetățenilor din Uganda. Regiunile care beneficiază de eliminarea regulilor de distanțare sunt Mubende, cu 66 de cazuri și 29 de victime și Kassandra, cu 49 de cazuri și 29 de victime.  

 

Președintele peruan a refuzat idea unei demisii, în ciuda protestelor violente din ultimele zile, notează BBC. În urma deciziei președintelui în funcție, Dina Boularte, de a dizolva Congresul și a decreta stare de urgență, corpul legislativ a demarat procedurile de suspendare a acestuia, fiind ultimul eveniment dintr-o lungă perioadă de instabilitate politică. Acest fapt a declanșat proteste masive, soldate cu peste 20 de victime. Autoritățile au cerut manifestanților să nu recurgă la violență, mai mulți membrii ai guvernul fiind trimiși în diferite regiuni ale statului pentru a stabili canale de comunicare cu protestatarii. Mișcările de stradă au și consecințe economice, turismul fiind afectat prin închiderea aeroportului din Cusco, lucru care a făcut ca mii de turiști să rămână blocați în Peru. 

 

Vitali Kliciko, primarul orașului Kiev, a anunțat refacerea infrastructurii termoenergetice distrusă în urma atacurilor rusești, anunță The Guardian. Ca urmarea a bombardamentelor rusești ce au vizat infrastructura energetică și electrică, dar și pe fondul temperaturilor scăzute, edilul capitalei Ucrainei a comunicat faptul că infrastructura termoenergetică a fost reparată, aceasta funcționând fără probleme. Vizarea infrastructurii civile de către atacurile Federației Ruse a început în luna octombrie, iar efectele au fost devastatoare, în special asupra moralului civililor. Acest fapt a fost evidențiat și de Ministrul britanic al Apărării, care a anunțat că astfel de atacuri pot fi folosite pentru motivarea trupelor Federației Ruse. 

 

Forțele armate chineze au fost combătute de către cele indiene la granița estică din regiunea Arunachal Pradesh, raportează Radio France International. Armata chineză a lansat o nouă  ofensivă în teritoriul indian, peste granița disputată dintre cele două state. Liniile statale nu au fost determinate pe lungimea a 3.488 de kilometri în părțile vestice și estice ale graniței comune, teritoriile indiene adiacente fiind contestate încă de la conflictul din 1962. Oficiali militari estimează că un control chinez asupra zonei Arunachal Pradesh i-ar permite administrației de la Beijing să înconjoare Bhutanul și să izoleze teritoriile indiene nord-estice. 

 

Administrația nord-coreeană a efectuat un test în „fază importantă, finală”, în dezvoltarea unui satelit militar de recunoaștere, relatează Al Jazeera. Media de stat nord-coreeană a publicat imagini din satelit care ar reprezenta orașele sud-coreene Incheon și Seoul, imagini capturate prin intermediul noii tehnologii. Data de finalizare a satelitului publicată ar fi aprilie 2023 și ar fi primul satelit nord-coreean de acest fel. De asemenea, administrația de la Pyongyang a lansat două rachete balistice de rază medie cu scopul de a testa un motor cu combustibil solid de mare viteză.

 

Administrația de la Beijing a prezentat o serie de compromisuri la discuțiile COP15 ale Națiunilor Unite legate de biodiversitate, relatează Politico. Acestea au inclus protejarea a 30 de procente din pământurile planetei și oceanelor până în 2030 și restaurarea a cel puțin 30 de procente de habitate degradate în același interval de timp. De asemenea, delegația chineză a recomandat ca statele bogate să crească ajutorul financiar internațional pentru biodiversitate la 20 de miliarde de dolari anual până în 2025 și 30 de miliarde anual până în 2030. Aceasta  a propus și creare unui nou fond al biodiversității, sub egida Global Environment Facility. 

 

Administrația din Qatar a criticat Parlamentul European pentru interzicerea reprezentanților săi în instituție, relatează Politico. De asemenea, oficialii au emis o avertizare prin care denumeau noile interdicții drep “o mișcare discriminatorie”, care poate conduce la deteriorarea relațiilor și cooperării dintre cele două, în condițiile în care blocul comunitar este dependent de administrația de la Doha, inclusiv pe chestiuni legate de energie. Parlamentul European a suspendat de asemenea și legislația în favoarea Qatarului, inclusiv liberalizarea vizelor și vizite planificate. Suspendarea a fost o consecință a acuzațiilor de corupție în ceea ce privește încercarea delegației Qatarului de a influența oficiali europeni. 

 

Actrița Taraneh Alidoosti a fost arestată de autoritățile iraniene după ce aceasta a condamnat public execuția lui Mohsen Shekari, raportează CNN. Shekari a fost executat prin spânzurare de autoritățile iraniene în contextul protestelor recente, acuzat că „a condus război împotriva lui Dumnezeu” după ce a înjunghiat un membru al forțelor paramilitare Basij la protestele din Teheran din data de 23 septembrie. Actrița este cunoscută pentru un rol principal în filmul „The Salesman” din 2016, premiat cu Oscar. În trecut, aceasta a negat că ar fi părăsit teritoriul Iranului și este implicată în activități de activism legate de mișcarea #metoo. Contul de Twitter al actriței a fost șters după publicarea declarațiilor ei. 

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …