Home / A fost azi în lume / 2017 / A fost 27 și 28 mai în lume – Un summit G7 tensionat o determină pe Merkel să afirme că Europa ”trebuie să-și ia soarta în propriile mâini”, președintele Filipinelor le spune soldaților că ”pot viola femei” și le cere rebelilor să se alăture în lupta cu islamiștii, iar zeci de mii de spanioli au protestat împotriva corupției la Madrid

A fost 27 și 28 mai în lume – Un summit G7 tensionat o determină pe Merkel să afirme că Europa ”trebuie să-și ia soarta în propriile mâini”, președintele Filipinelor le spune soldaților că ”pot viola femei” și le cere rebelilor să se alăture în lupta cu islamiștii, iar zeci de mii de spanioli au protestat împotriva corupției la Madrid

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a promis să sprijine lupta împotriva protecționismului în comerțul internațional, la presiunea reprezentanților celorlalte state membre ale grupului G7, însă a refuzat să susțină un acord internațional cu privire la schimbările climatice, în cadrul uneia dintre cele mai tensionate reuniuni a grupului, ținută în localitatea Taormina, din Sicilia, precizează Reuters. Atmosfera din cadrul reuniunii a fost marcată de tensiuni provocate de viziunea președintelui american și de frustrarea diplomaților europeni care au fost nevoiți să rediscute o serie de subiecte pe care aceștia le considerau deja stabilite. Cu toate acestea, diplomații au ținut să sublineze că a existat o viziune comună asupra mai multor probleme de politică externă, precum reînnoirea unor sancțiuni economice impuse Rusiei, în cazul în care implicarea Moscovei în conflictul din estul Ucrainei va continua. Cea mai nemulțumită voce a fost cea a cancelarului Angela Merkel, care s-a arătat dezamăgită de atitudinea lui Trump cu privire la acordul internațional privind reducerea emisiiolor de carbon, semnat la Paris în 2015: ”Întreaga discuție despre schimbările climatice a fost extrem de dificilă, ca să nu spunem nesatisfăcătoare. Nu există momentan indicații conform cărora Statele Unite vor respecta Acordul de la Paris sau nu”, a declarat cancelarul german. Pe de altă parte, Trump a caracterizat discuțiile ca fiind „nemaipomenit de productive”, iar premierul italian a încercat să ofere un ton mai optimist, recunoscând diferențele de viziune apărute în cadrul reuniunii, dar afirmând că ”discuțiile au fost satisfăcătoare”. Totodată, Donald Trump a anunțat că va oferi în cursul săptămânii care urmează summitului un răspuns final cu privire la angajamentul Statelor Unite ale Americii în privința Acordului de la Paris. În cursul zilei de duminică, în schimb, cancelarul german Angela Merkel a transmis un ton mult mai sumbru: ”Am remarcat ceva în ultimele zile zile. Și ce pot spune este că noi, ca europeni, trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini – evident cu prietenie față de Statele Unite ale Americii, cu prietenie față de Marea Britanie și ca buni vecini acolo unde se poate cu alte țări, chiar și cu Rusia. Dar trebuie să știm că trebuie să luptăm pentru viitorul nostru, pentru destinul nostru ca europeni”.

Președintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, a oferit o nouă afirmație scandaloasă, menită să îi conteste stilul dur și nonconformist de a conduce un stat ce se confruntă cu o criză insurgentă gravă, după ce le-a transmis unor soldați că pot viola femei fără a fi pedepsiți pe durata aplicării legii marțiale pe care a impus-o în insula Mindanao, informează The Guardian. Duterte, care s-a întors de urgență în țară scurtându-și o vizită de patru zile în Rusia, a făcut declarațiile controversate vineri, în cadrul unei întâlniri cu soldați cărora le-a transmis un mesaj pentru a-i motiva. ”Dacă o să cădeți, voi cădea și eu. Dar pentru legea marțială și consecințele directe și indirecte ale acesteia, eu și numai eu voi fi responsabil, așa că voi faceți-vă treaba și eu mă ocup de rest”, a declarat Duterte. ”Vă voi băga eu însumi la închisoare”, a adăugat acesta, referindu-se la soldații care vor încălca abuzuri, însă apoi a completat: ”Dacă ați violat trei femei, vă permit, e din partea mea”. Declarațiile lui Duterte au avut loc cu ocazia impunerii legii marțiale din insula Mindanao, acolo unde forțele guvernamentale se luptă cu un grup de insurgenți musulmani care și-au declarat afilierea pentru Statul Islamic.

Egiptul a lansat o nouă ofensivă armată aeriană asupra unor baze teroriste ale Statului Islamic de pe teritoriul Libiei, ca replică la o zi după un atentat care a provocat 29 de victime în rândul minorității creștine copte, la sud de Cairo, informează The Guardian. Raidurile aeriene s-au concentrat asupra orașului de coastă Derna, din nordul Libiei, asupra unor ținte ale Consiliului Shura, o grupare teroristă afiliată rețelei al-Qaida. Operațiunea militară îndreptată de armata egipteană împotriva altei grupări teroriste decât cea care a revendicat atenatul de vineri relevă un plan extins al administrației președintelui al-Sisi de a-și extinde eliminarea taberelor grupărilor teroriste, inclusiv de pe teritoriile altor state. Chiar dacă atacul a avut loc împotriva unei minorități creștine, iar Egiptul este un stat majoritar musulman, atacul armat asupra copților a șocat societatea egipteană. Președintele Abdel Fatah al-Sisi i-a transmis liderului bisericii copte din Egipt că autoritățile nu vor avea liniște până la pedepsirea celor vinovați, în timp ce surse libiene au precizat că au informații potrivit cărora Egiptul va continua atacurile împotriva teroriștilor de pe teritoriul său.

british airways problema it heathrow gatwickCompania aeriană British Airways a anulat toate zborurile de sâmbătă de pe aeroporturile Heathrow și Gatwick în urma unei erori majore a sistemului informatic care a provocat avarii severe asupra operațiunilor la nivel global ale companiei, informează The Guardian. Avaria informatică a afectat sistemul de rezervare al companiei, cel de preluare a bagajelor, aplicațiile de pe telefonul mobil și birourile de check-in, provocând cozi lungi de pasageri, care au așteptat debusolați mai multe ore în aeroporturi, în timp ce avioanele companiei au fost ținute la sol. În total, peste 1000 de zboruri au fost afectate, compania transmițându-le clienților că face toate eforturile posibile pentru a relua activitatea în condiții optime până luni dimineață. Ulterior, în cursul zilei de duminică, au fost reluate zborurile de pe principalele două aeroporturi din Marea Britanie, însă operațiunile companiei aeriene nu au revenit în totalitate la normal. În continuare, sute de pasageri așteptau fără a li se da prea multe explicații în terminalul 5 al aeroportului Heathrow, unde BA este principalul operator de zboruri, în timp ce pe Gatwick, programul a revenit la normal ceva mai rapid.

O grevă a foamei de proporții a prizonierilor palestinieni din închisorile din Israel a luat sfârșit după ce a fost încheiată o înțelegere privind programul de vizitare a deținuților, informează Al Jazeera. Greva a fost declanșată pe data  de 17 aprilie, iar la aceasta au participat circa 1500 de arestați. Efectele grevei foamei au fost resimțite și în afara penitenciarelor în această periodă, în condițiile în care suporteri palestinieni ai deținuților au manifestat și s-au ciocnit cu forțele de ordine israeliene din Cisiordania. Circa 800 de prizonieri au renunțat la grevă după ce au ajuns la o înțelegere mediată de Crucea Roșie și Autoritatea Palestiniană cu Israelul, pentru ca aceștia să primească doi vizitatori pe lună. În prezent, 6.500 de prizonieri palestinieni se află în închisorile din Israel, 300 dintre aceștia fiind minori, iar 56 sunt femei, dintre care 14 sunt minore.

Jared Kushner, ginerele președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a încercat să stabilească o linie secretă de comunicare între echipa de campanie a candidatului republican la prezidențiale și ambasadorul rus în SUA, Serghei Kislyak, în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2016, potrivit unor rapoarte ale serviciilor secrete americane, citate de Washington Post. Acuzațiile se bazează pe interceptări ale unor convorbiri dintre ambasadorul Rusiei în SUA și Moscova. Kislyak ar fi transmis superiorilor săi că Kushner a sugerat această soluție în cadrul unei întâlniri în Trump Tower, la care fostul consilier pentru securitate Michael Flynn a participat de asemenea, în luna decembrie. Sursa citată susține că ginerele lui Trump ”a sugerat folosirea unor facilități diplomatice ale Rusiei în Statele Unite pentru comunicații”. Ideea a fost propusă astfel încât Flynn ”să vorbească direct cu înalți lideri ai armatei Rusiei pentru a discuta despre Siria și alte probleme de securitate”, a mai precizat și New York Times, care a citat trei surse cu cunoștințe despre aceste discuții. Casa Albă a refuzat să ofere un comentariu pe această temă, însă este de așteptat ca președintele Donald Trump să aibă o săptămână extrem de dificilă la întoarcerea în țară după primul său turneu internațional efectuat de la preluarea funcției.

Discuțiile pentru o eventuală reunificare a Ciprului, mediate de Organizația Națiunilor Unite, s-au încheiat fără niciun rezultat, în ciuda optimismului care a caracterizat în urmă cu doi ani inițiativa de a pune capăt unei situații care are o istorie de peste patru decenii, informează The Guardian. Anunțul a fost făcut de emisarul special al ONU în acest dosar, fostul ministru norvegian de externe, Espen Barth Eide. ”Fără nicio perspectivă a unor puncte comune, nu există vreo bază pentru a continua această diplomație inconsistentă”, a declarat Eide. Acesta se adaugă unei liste lungi de diplomați care au eșuat în a aduce la un consens cele două tabere care au provocat separarea Ciprului în două regiuni care-și dispută dreptul la suveranitate asupra întregului stat insular: grecii din sudul țării și turcii din nord. Liderii celor două comunități, Nicos Anastasiades și Mustafa Akinci, s-au arătat inițial extrem de deschiși la negocieri și la încheierea unei înțelegeri pentru reunificarea țării. Deși inițial discuțiile au demarat în spiritul de colaborare pentru formarea unei federații, acestea s-au blocat la aspectele privind responsabilitățile fiecărei părți cu privire la securitate și împărțirea autorității.

Philippine President Rodrigo Duterte speaks to soldiers during a visit at a military camp in Iligan
Foto: Reuters

Președintele Filipinelor a făcut un apel, duminică, pentru ca separatiștii musulmani și rebelii maoiști să se alăture guvernului său pentru a lupta împotriva rebelilor Maute, care au jurat credință față de Statul Islamic, informează Reuters. Duterte a anunțat că ideea ca aceste grupări să lupte împreună împotriva insurgenților afiliați ISIS a fost avansată de unul din liderii grupărilor separatiste. Liderul de la Manila s-a deplasat duminică la o bază militară din insula Jolo, acolo unde forțele filipineze luptă împotriva altui grup militant islamist, Abu Sayyaf. Acesta a anunțat că va trata gherilele comuniste și pe cele separatiste la fel ca pe trupele guvernamentale, dacă acestea se vor alătura în luptă. ”Vă angajez ca soldați – același salariu, aceleași privilegii și voi construi case pentru voi în câteva zone”, a declarat Duterte. Între timp, armata filipineză a lansat un atac cu elicoptere, foc de artilerie și forțe terestre pentru a recuceri orașul Marawi, controlat de islamiști și de unde militanții Maute răspund cu forță împotriva armatei guvernametale. 61 de rebeli, 15 soldați ai armatei și 9 civili și-au pierdut viața în schimburile de focuri recente, în timp ce zeci de mii de civili s-au refugiat din calea conflictului.

Statele Unite ale Americii iau în calcul interzierea laptopurilor din bagajul de cabină al tuturor zborurilor internaționale, atât cele care sosesc, cât și cele care pleacă de pe teritoriul său, potrivit secretarului pentru securitate internă american John Kelly, informează BBC. Actualmente, interdicția este valabiă pentru circa 50 de zboruri zilnic din 10 orașe, majoritatea din Orientul Mijlociu. Anterior, administrația americană și-a manifestat intenția de a interzice laptopurile în bagajul de cabină la zborurile din Europa, însă a renunțat temporar la idee. Cu toate acestea, într-un interviu acordat Fox News, secretarul John Kelly a afirmat că ”este posibilă” introducerea acestei măsuri pentru toate zborurile internaționale din și înspre Statele Unite ale Americii.

”Mobilizarea Populară”, o grupare paramilitară irakiană șiită susținută de Iran, a anunțat că a reușit să disloce prezența Statului Islamic din mai multe sate aflate la vest de Mosul, reușind să provoace un progres considerabil în lupta împotriva insurgenților într-o regiune aflată în apropierea graniței cu Siria, potrivit Reuters. Printre satele eliberate de Mobilizarea Populară se numără și Kojo, de unde militanții ISIS au răpit sute de femei ale comunității yazidi în 2014. Kojo și alte sate din regiunea muntelui Sinjar vor fi returnate pentru a fi adminitrate de comunitatea yazidi, potrivit liderului Mobilizării Populare, Abu Mahdi Al-Muhandis. Gruparea paramilitară șiită face parte din coaliția militară irakiană sprijinită de SUA în campania de eliberare a orașului Mosul și a regiunii Ninive din jurul orașului de sub controlul ISIS, însă membrii acesteia răspund direct ordinelor din partea guvernului șiit irakian și are consilieri militari iranieni.

spania proteste madrid marsul demnitatiiZeci de mii de persoane au participat, duminică, la Madrid, la ”Marșul Demnității”, pentru a cere salarii mai mari, măsuri pentru siguranța locurilor de muncă și stoparea corupției, informează Al Jazeera. Demonstranți veniți din toate regiunile țării au mărșăluit pe Gran Via, principalul bulevard al capitalei, în spatele unui banner pe care au afișat ”pâine, case, locuri de muncă și egalitate”. Protestele au fost susținute de zeci de sindicate și de grupări de stânga, care au luat parte la toate aceste feluri de manifestații în ultimii 3 ani. Organizatorii au anunțat o prezență de 200.000 de oameni, în timp ce prefectura locală a afirmat că doar 6.000 de oameni au participat. Potrivit Agenției France Presse, a fost vorba de câteva zeci de mii se oameni.

Avansul Partidului Conservator față de cel Laburist a scăzut în sondajele de opinie la o diferență între 2 și 6 procente, cu mai puțin de două săptămâni rămase până la ziua votului alegerilor parlamentare anticipate, care au fost declanșate la cererea premierului conservator Theresa May, potrivit The Independent. După ce inițial conservatorii aveau în sondaje un avans de aproape 20%, propunerile premierului May privind taxarea persoanelor vârstnice pentru a plăti pentru unele programe sociale, interpretată de presă și de opoziție drept o ”taxă pe demență”, a atras critici virulente și a provocat o scădere în sondaje a conservatorilor;

Grupul islamist libian Ansar al-Sharia, afiliat rețelei teroriste Al-Qaida și considerat responsabil pentru atactul din 2012 de la Benghazi în urma căruia ambasadorul SUA în Libia și-a pierdut viața, a anunțat că se dizolvă, informează Reuters. Decizia grupării a fost luată după ce liderii și majoritatea luptătorilor săi au fost eliminați în bătăliile care macină Libia după căderea fostului dictator Muammar al-Gaddafi;

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a supervizat testarea unui sistem de apărare anti-aerian și a ordonat producția în masă a acestuia pentru a fi instalat pe tot teritoriul țării, a anunțat agenția de presă oficială a Phenianului, KCNA. Sursa citată nu a precizat natura exactă a sistemului defensiv și nici când testul a avut loc, fiind precizat doar că acesta a fost organizat de Academia pentru Științe de Apărare Națională, o agenție despre care se consideră că dezvoltă proiecte de proiectile și arme nucleare;

Autoritățile egiptene au intensificat măsurile de cenzură și de restricționare a libertății presei după ce au închis o nouă publicație autohtonă, motivând că astfel statul luptă împotriva propagandei teroriste și a campaniilor de știri false, informează Reuters. După interzicerea Al Jazeera și a versiunii arabe a Huffington Post, închiderea publicației Al-Borsa, un ziar financiar care se ține departe de influențele politice și care reflectă viziunile comunității pro-afaceri din țară, reprezintă un semnal dat de autoritățile de la Cairo cu privire la tentativa de a controla mult mai strict publicațiile media private din țară. De asemenea, site-ul publicației în limba engleză Daily News Egypt, care face parte din același trust, a fost blocat de autorități.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …