Home / A fost azi în lume / 2017 / A fost 11 mai în lume – Forțele irakiene anunță că vor recuceri Mosulul până la începutul Ramadanului, iar rețeaua teroristă al-Qaida recrutează militanți prin concursuri de cunoștințe generale, iar președintele Somaliei cere ridicarea embargoului pe arme impus țării sale

A fost 11 mai în lume – Forțele irakiene anunță că vor recuceri Mosulul până la începutul Ramadanului, iar rețeaua teroristă al-Qaida recrutează militanți prin concursuri de cunoștințe generale, iar președintele Somaliei cere ridicarea embargoului pe arme impus țării sale

Președintele sirian Bashar al-Assad a declarat că zonele de de-escaladare propuse de Rusia reprezintă ”o șansă” pentru ca rebelii antiguvernamentali să se ”reconcilieze” cu Damascul și să își unească forțele pentru a-i alunga pe militanții islamiști, însă în același timp a promis că va continua să lupte, criticând discuțiile de pace moderate de ONU, relatează Reuters. Într-un interviu acordat postului tv bielorus ONT, Assad a promis că va apăra aceste zone și că va zdrobi, cu ajutorul Iranului și grupării Hezbollah, pe cei care vor încerca să le atace. Potrivit liderului de la Damasc, crearea acestor zone are ca scop protejarea civililor, dar și oferirea ocaziei rebelilor de a depune armele împotriva guvernului în schimbul amnistiei. Zonele de de-escaladare a conflictului civil din Siria reprezintă o măsură luată de Rusia, acestea intrând în vigoare la începutul săptămânii trecute, pe fondul stagnării negocierilor de pace și a violării armistițiilor încheiate anterior. Violențele s-au redus seminficativ în multe dintre aceste zone, însă au loc în continuare ciocniri violente în unele dintre acestea.

Forțele de securitate irakiene au anunțat că se află la doar câteva zile de îndeplinirea cu succes a operațiunii de recaputare a orașului Mosul de sub controlul militanților Statului Islamic, precizează BBC. Locotenentul General Othman al-Gmanimi a declarat pentru sursa citată că speră ca gruparea teroristă să fie învinsă și alungată din oraș înainte de începutul celei mai mari sărbători din lumea musulmană, luna sfântă a Ramadanul, care începe pe 26 mai. În ultimele desfășurări de evenimente, zona controlată de militanții ISIS s-a redus semnificativ, aceștia fiind înconjurați de forțele guvernamentale irakiene, fiind estimat că circa 1000 de militanți se mai află în prezent în zonele asediate. Orașul Mosul a fost capturat de militanții ISIS în 2014 și reprezintă ultimul oraș important din Irak aflat sub controlul acestora. Forțele de securitate irakiene au lansat în octombrie o ofensivă amplă pentru recucerirea orașului, cu sprijinul forțelor militare ale Statelor Unite ale Americii.

Gruparea libaneză șiită Hezbollah a declarat că orice eventual viitor conflict dintre aceasta și Israel va avea loc pe teritoriul Israelului, pe fondul amplificării tensiunilor dintre cele două tabere, anunță Reuters. Liderul grupării, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat totodată într-un interviu televizat că gruparea și-a desființat pozițiile militare de-a lungul granției sale de est cu Siria, iar frontiera urmeză să fie patrulată în continuare de armata libaneză. Recent, Hezbollah a părut că încearcă să transmită un mesaj conciliant către Israel, prin recunoașterea teritoriului palestinian în limita granițelor impuse până în 1967, însă chiar dacă a exclus reînceperea unui conflict militar, Nasrallah a subliniat că Hezbollah posedă rachete care pot lovi oriunde pe teritoriul israelian.

Gruparea teroristă Al-Qaida încearcă să recruteze noi membri pentru a li se alătura în conflictul din Yemen prin oferirea drept premii în mitraliere AK-47 la un concurs de cunoștințe generale, potrivit rezidenților și presei locale, informează The Guardian. Inițiativa a fost promovată de militanții rețelei teroriste prin postere distribuite în orașul Taiz, din sud-vestul țării. Majoritatea întrebărilor se referă la interpretarea Coranului în viziunea al-Qaida. Marele premiu al concursului a fost o mitralieră AK-47, al doilea premiu a fost reprezentat de o motocicletă, iar al treilea, de un laptop. Printre alte premii s-au numărat și un pistol sau oferirea unor sume echivalente cu circa 80 de dolari.

Președintele Somaliei, Mohamed Abdullahi Mohamed a cerut ridicarea embargoului internațional impus țării sale privind importul de armament greu, în încercarea de a recâștiga teritoriile controlate de gruparea armată al-Shabab, scrie Al Jazeera. Liderul de la Mogadishu a făcut această cerere în cadrul unei conferințe internaționale desfășurată la Londra, în prezența altor lideri de stat, afirmând că forțele guvernamentale pot învinge al-Shabab, dar au nevoie să fie mai bine echipate. ”De prea multă vreme, forțele noastre de securitate și grupările teroriste au luptat folosind același tip de arme ușoare, majoritatea puști AK-47. Menținerea de lungă durată a embargoului impus Somaliei ne restrânge puternic capacitatea de a procura arme grele. A venit timpul pentru ca Somalia să aibă acces la armament de calitate și la arme mai performante decât teroriștii”, a declarat președintele țării. Embargoul pentru armament impus Somaliei datează din 1992, la câteva luni după izbucnirea unui război civil care l-a înlăturat de la putere pe fostul președinte Siad Barre.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …