Home / A fost azi în lume / 2017 / Au fost 7 și 8 ianuarie în lume – Secretarul american al apărării avertizează asupra capacității Coreei de Nord de a lansa o rachetă balistică intercontinentală, revolta armată din Coasta de Fildeș a fost calmată, iar fostul președinte iranian Ali Akbar Rafsanjani a încetat din viață

Au fost 7 și 8 ianuarie în lume – Secretarul american al apărării avertizează asupra capacității Coreei de Nord de a lansa o rachetă balistică intercontinentală, revolta armată din Coasta de Fildeș a fost calmată, iar fostul președinte iranian Ali Akbar Rafsanjani a încetat din viață

Material realizat de Oana Teodorescu și Iuliana Mihaela Dan

Un camion încărcat cu combustibil a explodat într-un oraş aflat la graniţa dintre Siria şi Turcia, provocând mai multe victime. Observatorul pentru Drepturile Omului din Siria a declarat că cel puţin 43 de persoane au murit şi alte câteva zeci au fost grav rănite în urma exploziei ce a avut loc lângă tribunalul din Azaz. Autorităţile din Turcia susţin că această explozie a fost cauzată de o maşină capcană aparţinând Statului Islamic, însă acesta din urmă nu a revendicat, deocamdată, atacul, informează The Guardian.

Preşedintele Republicii Coasta de Fildeş, Alassane Ouattara, a declarat că revoltele din vestul Africii vor lua sfârşit, ca urmare a încheierii unui acord între guvernul republican şi protestatari. Potrivit Reuters, revoltele au fost cauzate de nemulţumirile soldaţilor privind salariile şi condiţiile de muncă nesatisfăcătoare, însă Ouattara a promis luarea tuturor măsurilor necesare pentru remedierea acestor probleme.

Potrivit unor analişti politici, situaţia actuală din Turcia pare să semene cu cea din Statele Unite ale Americii, după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, transmite The New York Times. Ca urmare a unor astfel de atacuri, atât în Turcia, cât şi în Franţa şi Germania, unii analişti consideră că populaţiile afectate sunt dispuse să ignore, cel puţin parţial, anumite drepturi şi libertăţi democratice şi să susţină consolidarea puterii guvernelor naţionale, în vederea restaurării stării de pace. În astfel de situaţii, experţii consideră că abuzurile de putere, precum şi intoleranţa şi discriminarea sunt foarte posibile şi chiar probabile, dar avertizează că aceste aspecte tind, de obicei, să producă un declin al democraţiei, dând naştere unor regimuri extremiste.

Preşedinte ales american, Donald Trump, a postat, pe o reţea de socializare, un mesaj în care afirmă că cei care consideră că o relaţie strânsă între Statele Unite şi Rusia nu este favorabilă sunt „proşti” sau „naivi”. El şi-a justificat această opinie, explicând, în acelaşi mesaj, că există foarte multe probleme la nivel mondial, iar o relaţie apropiată între S.U.A. şi Moscova este binevenită şi utilă, pentru a rezolva, mai uşor, cele mai importante şi presante aspecte cu care se confruntă întreaga lume în prezent, relatează CNN.

Reprezentanţi ai F.B.I. susţin că, în urma cercetărilor efectuate, au ajuns la concluzia că atacul ce a avut loc la aeroportul din Florida nu a fost întâmplător, informează BBC. Potrivit informaţiilor obţinute de autorităţile americane până în acest moment, atacatorul, Esteban Santiago – veteran al războiului din Irak, suferă de afecţiuni psihice grave şi este convins că guvernul american îi controlează mintea. Motivul pentru care tânărul a săvârşit atacul în aeroportul Fort Lauderdale din Florida, în urma căruia 5 persoane şi-au pierdut viaţa, este încă necunoscut, însă F.B.I. continuă investigaţiile, pentru a stabili dacă Santiago are legături cu grupări teroriste.

Fostul președinte al Iranului, Ali Akbar Hashemi Rafsanjani, o figură dominantă în politica țării încă din anii ’80, a murit la vârsta de 82 de ani, în urma unui atac de cord, relatează BBC. Rafsanjani a deținut funcția de președinte între 1989-1997, dar a pierdut alegerile în fața lui Mahmoud Ahmadinejad în 2005 când a candidat din nou. Rafsanjani a fost considerat o persoană religioasă și un conservator pragmatic, însă mereu a încercat să îmbunătățească relațiile cu vestul. Ultima sa funcție deținută a fost cea de președinte al Consiliului Promptitudinii, care are rolul de a rezolva disputele dintre parlament și Consiliul Gardienilor Revoluției, însă în prezent puterea lui s-a diminuat.

Theresa May a declarat că Marea Britanie nu se poate aștepta să păstreze ”rămășițe ale poziției de mebmbru” după ce părăsește UE, relatează BBC. Această declarație a primului ministru a fost făcută după ce a fost întrebată dacă ar prioritiza controlul șederii peste limită a imigranților pe piața liberă. De asemenea, May a declarat că abordarea ei nu a fost ,,încurcată” în urma criticilor făcute de fostul ambasador al Londrei la UE. Laburiștii i-au cerut primului ministru să dea dovadă de mai multă claritate înainte de ,,cele mai importante negocieri pentru o întreagă generație”. Negocierile cu privire la Brexit vor începe în luna aprilie. BBC susține că Theresa May nu face comentarii directe cu privire la procesul prin care va trece Marea Britanie și că trebuie să citim printre rânduri pentru a înțelege ceea ce vrea să afirme în acest caz. May a declarat că Londra va avea controlul asupra frontierelor sale și o să aibă relații de comerț cu UE. Ea nu a luat o poziție cu privire la menținerea ,,accesului pe piața unică” și a sugerat că persoanele care consideră că țara ar putea să păstreze rămășițe de membru al UE nu înțeleg despre ce e vorba.

Președintele SUA, Barack Obama spune că l-a sfătuit pe succesorul său, Donald Trump să nu încerce să conducă Casa Albă ca și cum ar conduce o afacere de familie, relatează BBC. De asemenea, Obama a declarat că Trump trebuie să respecte instituțiile Statelor Unite. Acesta i-a transmis viitorului lider că “După ce ai depus jurământul ești responsabil de cea mai mare organizație de pe Pământ” și că este o mare diferență între campanie și guvernare. ,,Există capitale ale lumii, piețe financiare și oameni din toată lumea care iau în serios tot ceea ce spune el”, a declarat Obama. Liderul de la Washington a mai discutat și despre raportul agenției americane cu privire la presupusele atacuri cibernetice de către Rusia și încercarea de a influența campania prezidențială din 2016 și despre faptul că a subestimat acele atacuri. În decursul săptămânii trecute, Trump a declarat că este ,,un mare fan” al agențiilor de informare după luni de aruncare sub semnul întrebării a legăturii Rusiei cu încălcarea securității și de asemenea a ridicat întrebări asupra modului în care Partidul Democrat a răspuns la aceste atacuri.

Primul ministru al Marii Britanii și președintele ales american Donald Trump se vor întâlni în primăvară la Washington, relatează The Independent. Trump a declarat că așteaptă foarte mult să o întâlnească pe Theresa May în lunile ce urmează și consideră că Marea Britanie este un aliat foarte special. Președintele ales al SUA și primul ministru de la Londra se vor întâlni în Washington în primăvara acestui an în urma ședințelor pregătitoare a celor mai apropiați consilieri ai Theresei May ce au avut loc pe parcursul sărbătorilor.. Într-o postare pe contul personal de Twitter, Donald Trump a declarat că ,,Sunt foarte nerăbdător în ceea ce privește întâlnirea cu premierul Theresa May ce va avea loc în primăvara aceasta la Washington. Marea Britanie este de foarte mult timp un aliat special al Statelor Unite”. După o săptămână turbulentă, guvernul britanic poate să găsească confortul în semnalul președintelui ales și anume că relația dintre Marea Britanie și SUA va fi menținută sub administrația sa. Încă nu a fost comunicată o dată exactă la care va avea loc această întâlnire, aceasta urmând a fi stabilită în momentul în care Trump își va prelua mandatul.

Secretarul american al apărării declară că armele din Coreea de Nord și capacitățile lor reprezintă o adevărată problemă. Ash Carter susține că SUA este pregătită să împiedice o misiune de lansare a rachetelor nord-coreene după ce Phenianul a declarat că vor putea să testeze o rachetă balistică intecontinentală (ICBM) oricând și în orice locație, relatează The Guardian. ”Capacitățile armelor nucleare ale Coreei de Nord și programele de apărare împotriva rachetelor balistice, reprezintă o amenințare serioasă pentru SUA”, a declarat secretarul american al apărării. La începutul acestei săptămâni, președintele-ales Donald Trump a avut o atitudine mai puțin preocupată de testele nord-coreenilor cu privire la rachetele balistice intercontinentale iar într-un mesaj de pe contul lui personal de Twiiter acesta a afirmat doar că ,,Asta nu se va întâmpla!”. Într-un alt mesaj postat, viitorul lider de la Casa Albă a criticat China spunând: ”China a luat cantități masive de bani și bogăție din SUA în comerțul total cu o singură față, dar nu dă o mână de ajutor cu privire la Coreea de Nord. Frumos!” . În decursul zilei de duminică, Coreea de Nord a anunțat că ar putea testa oricând o ICBM din orice locație stabilită de liderul Kim-Jong-un și susține că politica ostilă a SUA a dus la dezvoltarea armelor.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …