Home / A fost azi în lume / A fost 1 decembrie în lume – Ucraina testează rachete în apropiere de peninsula Crimeea, prințul moștenitor al Thailandei a devenit oficial rege, iar Vladimir Putin anunță oficial candidatura la alegerile prezidențiale din 2018

A fost 1 decembrie în lume – Ucraina testează rachete în apropiere de peninsula Crimeea, prințul moștenitor al Thailandei a devenit oficial rege, iar Vladimir Putin anunță oficial candidatura la alegerile prezidențiale din 2018

Material realizat de Roxana Zafiu

Prințul Alwaleed bin Talal, un membru al familiei regale saudite și un susținător al drepturilor femeilor, consideră că e necesar să se acorde drept femeilor ca acestea să conducă o mașină, spunând acest aspect nu reprezintă doar o chestiune legată de drepturi, ci și o necesitate economică, relatează Al Jazeera. A sosit timpul ca femeile să conducă mașini“, a declarat prințul Alwaleed bin Talal pe contul său oficial de Twitter. Prințul Alwaleed conduce grupul Kingdom Holding Co, ale cărui interese au legătură şi cu gigantul bancar american Citigroup. Compania Kingdom Holding Co a prinţului saudit deţine părţi în activităţi extrem de diverse, precum parcul de distracţii Euro Disney. El este de profesie avocat și militează pentru drepturilor femeilor din regatul conservator islamic ,, acestea sunt toate acțiuni nedrepte ale unei societăți tradiționale, mult mai restrictive decât ceea ce este permis în mod legal de preceptele religiei.” Miliarde de dolari din economia Arabiei se cheltuie pentru plata șoferilor străni, familiile plătesc în medie 1.000 $ pe lună unui șofer, bani care ar putea contribui la venitul gospodăriei.  

Prințul moștenitor al Thailandei, Maha Vajiralongkorn, în vârstă de 64 de ani, a devenit noul rege al țării, relatează BBC. El a acceptat tronul în urma unei invitații din partea Parlamentului pentru a oficia accederea la tron, la 50 de zile după moartea tatalui său, eveniment transmis în direct de televiziune. Tatăl său, Regele Bhumibol, cel mai longeviv șef de stat la din zilele noastre, a murit la 13 octombrie. Regele Bhumibol a fost un pilon de stabilitate în timpul celor șapte decenii de turbulențe politice din Thailanda. Prințul moștenitor trebuia să devină rege a doua zi după moartea tatălui său, dar prim-ministrul Prayuth Chan-Ocha a cerut să amâne proclamarea oficială. Prințul Vajiralongkorn va domni sub numele de Regele Maha Vajiralongkorn Bodindradebayavarangkun (”împodobit cu nestemate și fulgere), dar va fi cunoscut și ca Rama X, al zecelea rege al dinastiei.

Ucraina a testat rachete in apropiere de Crimeea, în ciuda protestelor Rusiei, relatează BBC. Ucraina susține că a finalizat cu succes prima dintre cele două zile de teste ale rachetelor de la Marea Neagră, la vest de peninsula Crimeea. Ucraina a emis o notificare privind “riscuri în spaţiul aerian, în contextul unor teste cu rachete programate pe 1 şi 2 decembrie”. Rusia, care a anexat Crimeea în 2014, consideră că testele reprezintă o provocare și a amenințat că va doborî acele rachete. Agenția de transport aerian a Rusiei a declarat că Ucraina a schimbat locul unde desfășura experimentele, reducând aparent preocupările Rusiei. Un oficial ucrainean a declarat că testele au fost organizate în conformitate cu dreptul internațional. Ministerul Apărării din Rusia a declarat că se încalcă frontierele maritime și teritoriale ale Federației Ruse”. Ministerul Apărării din Ucraina a declarat că prima zi de teste a fost finalizată cu succes, astfel 16 lansări au fost făcute și toate rachetele cu rază medie au lovit țintele. Rusia a emis anterior un avertisment că rachetele detectate în zona specificată vor fi distruse și în cazul în care rachetele reprezintă o amenințare pentru obiectivele rusești, lansatoarele vor fi luate în vizor.

Agenția Spațială Rusă, Roskosmos, a anunțat că are o problemă la o navă-cargo fără pilot, care trebuia să aprovizioneze Stația Spațială Internațională (ISS), la scurt timp după decolarea de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, relatează Le Figaro. Datele primite de către ingineri nu corespund cu ceea ce se așteptau, acest lucru ar putea însemna că nava nu este pe traiectoria sa, și nu a putut ajunge la ISS. O informație a agenției de știri TASS estimează că unitatea “deja a căzut în China, sau oceanul Pacific”. Progress MS-04 transporta o încărcătură de aproximativ 2,4 tone, inclusiv apă, combustibil și gaz comprimat, hrană, îmbrăcăminte și medicamente pentru echipajul de pe ISS care este format din francezul Thomas Pesquet francez, americanii Peggy Whitson și Shane Kimbroughet și rușii Oleg Novitskiy, Ryjikov Serghei și Andrei Borisenko.

Inventatorul celui mai cunoscut sandwich de tip fast-food american, Big Mac, de la McDonald a murit, relatează Le Monde. Creat acum cincizeci de ani, Big Mac-ul este vândut astăzi în întreaga lume. Michael “Jim” Delligatti a fost un francizer McDonald’s, acesta inventând celebrul sanwich în 1967. Delligatti a murit la 98 de ani, la domiciliu său, în suburbiile din Pittsburgh. Big Mac-ul e unul dintre cele mai importante invenții ale bucătăriei americane, constând într-o chiflă cu 2 straturi, ce conține două chiftelele, salată verde, branză, murături, ceapă, toate acoperite cu un sos special a cărui rețetă este ținută în secret. În 1968, Delligatii a obținut aprobarea să comercializeze noul sandwich în restaurantul lui Uniontown la sud de Pittsburg. La acea vreme, au fost vândute la un preț de 49 de cenți, iniţial invenţia lui fiind pe punctul de a fi respinsă de McDonald’s. Câțiva ani mai târziu, McDonald a început să vindă Big Mac la nivel mondial. Big Mac-ul rămâne sandwichul emblematic și cel mai vândut, în timp ce Jim Delligatti însuși și-a extins treptat imperiul, deținând 48 de restaurante McDonald, potrivit familiei sale.

Președintele Rusiei, Vldimir Putin va candida și anul viitor la alegerile prezidențiale, acesta a anunțat că va investi miliarde de ruble în educație și “calitatea vieții”, potrivit Le Monde. Războaiele au dispărut de pe agenda lui Putin, acesta nu a spus nici un cuvânt despre Siria și Crimeea. În fiecare an, la 1 decembrie, Putin se adresează națiunii de la Palatul din Kremlin; anul trecut, acesta a început discursul cu un omagiu adus soldaților ruși de pe teritoriul sirian care sprijineau regimul lui Bashar Al-Assad. De data aceasta, în loc de uniforma de comandant al forțelor armate, președintele rus s-a arătat preocupat de problemele interne. Putin a lansat campania pentru alegerile prezidențiale din 2018 și nu s-a ferit să felicite ”manifestarea pentru untiate” a poporului în urma rezultatului alegerilor parlamentare din septembrie.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …