Home / A fost azi în lume / Înconjurul lumii în 10 articole de actualitate – 18 februarie
Liderii statelor UE se află joi și vineri la Bruxelles pentru a discuta viitorul Uniunii în contextul crizei refugiaților, precum și propunerile de reformă ale Marii Britanii pentru ca Londra să nu părăsească UE

Înconjurul lumii în 10 articole de actualitate – 18 februarie

Astăzi a început summitul UE în care sunt de așteptat să fie discutate propunerile de reformă făcute de Bruxelles Marii Britanii în schimbul rămânerii Regatului Unit în cadrul Uniunii Europene, dar și dezbateri privind implementarea politicilor pentru gestionarea crizei refugiaților. Totodată, președintele american Barack Obama a anunțat prima vizită a unui șef de stat american în Cuba după mai bine de 90 de ani, în timp ce Venezuela a renunțat la subvenționarea prețului la carburanți, iar patriarhul rus a efectuat o ședință foto cu pinguini în Antarctica. Am selectat 10 titluri despre cele mai importante evenimente din actualitatea internațională, pe lângă câteva materiale aflate ”sub radar”, cărora chiar dacă li se acordă o vizibilitate redusă, credem că merită trecute în revistă.

TITLURILE ZILEI

1. Summitul UE de la Bruxelles a început sub auspicii tensionate, în contextul eforturilor cancelarului german Angela Merkel de a rezista asupra impunerii politicii ”ușilor deschise” pentru valurile de refugiați versus atitudinile tot mai ostile ale statelor din centrul și estul Europei, scrie The Guardian. Potrivit sursei citate, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a evitat să treacă în agendă luarea unor noi decizii, pentru a nu provoca alte discuții în contradictoriu între liderii europeni. În cursul serii de joi, era de așteptat să aibă loc un dineu în urma căruia este de așteptat ca diferendele dintre statele europene să fie rezolvate într-o mică măsură.

2. Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a anunțat că va efectua o vizită în Cuba, între 21 și 22 martie, pe fondul îmbunătățirii relațiilor politice între Washington și Havana, relatează Reuters. Vizita liderului de la Casa Albă, care se va întâlni cu omologul său Raul Castro, va fi prima a unui șef de stat american în ultimii 90 de ani.

3. Autoritățile irakiene anunță că sunt în căutarea unor materiale radioactive „extrem de periculoase”, potrivit unui document emis de Ministerul Mediului și a unor oficiali de securitate, mediu sau din provinciile țării, care susțin că acestea ar putea fi folosite drept arme dacă vor intra în posesia militanților Statului Islamic, preciezează Reuters. Materialul, care este păstrat într-o carcasă de siguranță de dimensiunea unui laptop, a dispărut în noiembrie dintr-un depozit aflat în apropierea orașului Basra, din sudul țării, aparținând companiei petroliere americane Weatherford WFT.N, se arată în documentul vizionat de reporterii Reuters și confirmat de oficialii irakieni.

venezuela pret carburanti4. Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunțat într-un discurs televizat denominarea monedei naționale, precum și anularea subvenției prețului la carburanți, care urmează să se scumpească astfel cu circa 6000%, de la 0,02$, la 1,3$ pentru un litru, informează Reuters. Anunțul liderului de la Caracas survine pe fondul unei crize economice majore care a provocat o inflație de circa 200% în Venezuela, Maduro fiind nevoit să ia această măsură și ca urmare a prăbușirii cotației petrolului în ultimul an și jumătate.

5. Institutul Memoriei Naționale din Polonia susține că a descoperit noi documente care conduc la confirmarea suspiciunilor potrivit cărora fostul președinte și erou al luptei anti-comuniste Lech Walesa ar fi fost informator al regimului comunist, scrie BBC. Documentele au fost ridicate în urmă cu o săptămână de la domiciliul fostului ministru de interne din perioada comunistă, generalul Czeslaw Kiszczak. Președintele IMN, Lukasz Kaminski, susține că documntele par a fi autentice, în timp ce Walesa contestă faptul că cele 279 de pagini de documentație ar fi putut proveni de la acesta.

6. Liderul opoziției din Uganda, Kizza Besigya, a fost arestat de autoritățile din capitala Kampala în timp ce încerca să dezvăluie unor jurnaliști și susținători o presupusă operațiune de fraudare a alegerilor prezidențiale care au provocat tensiuni puternice în societate în ultimele zile, scrie Al Jazeera. Besigya și suporterii săi au încercat să demascheze împreună cu jurnaliști o operațiune de fraudare a alegerilor, însă în momentul în care s-au apropiat de o clădire în care se întâmpla acest lucru, mai mulți oameni au fost văzut fugind din aceasta, iar forțele de ordine au intervenit și l-au arestat pe liderul opoziției ugandeze. Președintele Ugandei, Yoweri Museveni, conduce țara de peste trei decenii, impunând o serie de politici autoritare, fiind de așteptat să câștige un nou mandat în ciuda unei opoziții tot mai puternice.

7. Camioane cu ajutoare umanite ale Organizației Națiunilor Unite au pătruns în 5 zone aflate sub asediu din Siria, în urma unei înțelegeri cu guvernul de la Damasc de a livra ajutor zecilor de mii de oameni prinși în zonele de conflict, afirmă un comunicat al ONU, potrivit Reuters. Potrivit ONU, aproape 500.000 de oameni se află în 15 zone asediate, în timp ce alte 4,6 milioane se află în zone greu accesibile, fiind raportate cazuri numeroase de malnutriție și decese provocate de foamete.

8. Parlamentul Bulgariei a votat pentru a permite armatei să asiste forțele de poliție pentru securizarae granițelor țării și pentru a preveni influxul de migranți care a copleșit statele vecine, scrie Reuters. Anul trecut, numărul refugiaților care au pătruns pe teritoriul Bulgariei a ajuns la 30.000, de trei ori mai mare decât în 2014. Majoritatea acestora părăsesc însă țara, preferând să călătorească spre alte state, în special Germania și Suedia. Măsura luată de legislativul de la Sofia survine după ce Grecia a promis că va înăspri controalele la graniță și refugiații ar putea să se orienteze spre alte rute pentru a ajunge în centrul Europei.

9. Ateismul nu este o invenție modernă provenită din Iluminismul occidental, ci își are originile în lumea antică, potrivit unui volum publicat de academicianul Tim Whitmarsh, profesor de cultură gracă la Univeristatea din Cambridge, relatează The Guardian. ”În Luptă cu Zeii” este un volum care contestă presupunerea că umanitatea este în mod natural predispusă să creadă în zei, oferind o serie de exemple care dovedesc existența ateismului în Grecia antică. Potrivit lui Whitmarsh, volumul își propune o încercare ”de a dezgropa ateismul antic din uitarea în care s-a încercat să fie adus de milenii de către oprobriul creștinătății”.

10. Patriarhul ortodox al Rusiei, Kiril, a vizitat una dintre cele 10 baze de cercetare pe care Moscova le deține în Antarctica, informează BBC. După ce a avut o întâlnire istorică în Cuba, în urmă cu o săptămână, cu liderul bisericii catolice, papa Francisc, patriarhul Kiril a captat atenția mass-media prin fotografiile cu pinguini realizate în timpul vizitei inedite, acesta susținând și o slujbă de rugăciuni la biserica rusă din apropierea stației de cercetare Bellingshausen, singurul lăcaș de cult de pe acest continent care rămâne deschis pe toată durata anului.

”SUB RADAR”

  • brazilia studiu virus zika microcefalieUn studiu efectuat de experți brazilieni asupra femeilor însărcinate din această țară întărește convingerea că virusul Zika este legat de apariția microcefaliei la nou-născuți, scrie BBC. Potrivit acestora, studiul a confirmat prezența virusului Zika în lichidul amniotic al femeilor care au avut simptome ale infecției cu Zika în timpul sarcinii. Cu toate acestea, Organizația Mondială a Sănătății a recomandat recent precauție în privința legăturilor dintre infecția cu Zika și nașterile bebelușilor cu microcefalie, până la publicarea unor date concludente.
  • Spania a ajuns la 60 de zile fără un Guvern funcțional, iar toată atenția este îndreptată asupra liderului Partidului Socialist, Pedro Sanchez, care pe 2 martie urmează să depună jurământul de învestire pentru a deveni cel de-al 7-lea premier de la restaurarea democrației în Spania, în 1978, informează The Guardian. Cu toate acestea, spaniolii sunt tot mai frustrați și dezamăgiți de rezultatul alegerilor și de impasul în care se află țara, în condițiile în care dacă Sanchez va eșua să adune un număr suficient de voturi în Parlament, vor fi convocate alegeri anticipate pentru data de 26 iunie.
  • Ministrul saudit de Externe, Adel Al-Jubeir, a afirmat că Riadul nu va reduce producția de țiței, în urma discuțiilor de la Doha, Qatar, de la începutul acestei săptămâni, scrie The Independent, care citează surse ale Agenției France Presse. Anunțul Arabiei Saudite vine la o zi după ce Iranul a precizat că nu va reduce producția de petrol, în timp ce Rusia, Venezuela, Qatar și Emiratele Arabe Unite au anunțat că au ajuns la o înțelegere pentru reducerea producției cu scopul de a revigora cotația petrolului, care a scăzut cu circa 70% în ultimele 18 luni.
  • Israelul înceacă să impună tot mai multe presiuni financiare asupra școlilor palestiniene din Ierusalimul de Est, într-un efort de a le convinge să adopte o curriculă controlată de regimul israelian, potrivit unor activiști și oficiali locali, informează Al Jazeera. În prezent, majoritatea școlilor din Ierusalimul de Est funcționează după o programă dezvoltată de Autoritatea Palestiniană, care a înlocuit-o pe cea de inspirație iordaniană. În prezent, circa 300.000 de palestinieni trăiesc în Ierusalimul de Est, iar tentativa Israelului de a controla programa școlară este văzută de critici drept o încercare de a-i deconecta pe aceștia de restul populației palestiniene din Cisiordania.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …