Home / GeopoliticALL / Agenda internă a lui Barack Obama, afectată de recentele evenimente internaționale

Agenda internă a lui Barack Obama, afectată de recentele evenimente internaționale

obamaPriorităţile preşedintelui american Barack Obama au suferit o serie de modificări în contextul ultimelor evenimente de pe scena internaţională, care l-au obligat pe şeful de la Casa Albă să ia poziţie faţă de situaţia din Gaza sau cea din estul Ucrainei după doborarea avionului malaiezian de către rebelii pro-rusi, în detrimentul unor politici interne pe care se pregătea sa le promoveze masiv în această perioadă, scrie CNN.

În contextul apropierii alegerilor pentru Senatul şi Congresul american,  au fost planificate o serie de măsuri axate pe problemele interne ale ţării care să sporească şansele Democraţilor în faţa Republicanilor. Planurile lui Obama au fost amanate de izbucnirea conflictelor din Faşia Gaza şi doborarea avionului malaezian de către separatiştii pro-ruşi. Preşedintele american a susţinut zilnic conferinţe de presă, avand ca teme aceste subiecte, ignorand situaţia internă. “Există senzaţia că Washingtonul se lasă condus de evenimente şi nu de propia agendă”, analizează jurnaliştii CNN.

Liderul de la Casa Albă are mari probleme cu modul în care este perceput de americani, care cred că acesta este mult mai implicat în afacerile externe decat în problemele interne ale ţării. Agenda lui Obama pare dictată de evenimentele internaţionale în detrimentul nevoilor Statelor Unite. În eforturile de a demonstra că este un american obişnuit, preşedintele a luat parte la diferite activităţi. A împărţit burgeri în Virginia, a băut bere şi a jucat billiard şi nu a ratat ocazia de a-şi critica oponenţii: “Republicanii din Congres blochează sau votează împotriva unor idei care ar avea un mare impact asupra clasei de mijloc şi a familiilor care muncesc.”

Cu toate acestea, ultima săptămană a fost dedicată afacerilor externe, crizei din Orientul Mijlociu, discuţilor despre armamentul nuclear al Iranului şi anunţarea unui nou set de sancţiuni împotriva Rusiei.

Obama s-a implicat în tragedia aviatică din Ucraina şi a cerut o anchetă internaţională care să stabilească adevărul. A luat legătura cu preşedintele ucrainean Petro Poroshenko, cu primul ministru al Malaeziei, Najib Razak şi primul ministru al Olandei, Mark Rutte, cu care a discutat despre incident. Toţi liderii de stat sunt de părere că avionul a fost lovit de o rachetă care aparţinea insurgenţilor pro-ruşi. Obama a mai discutat şi cu Primul-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, despre violenţele dintre Israel şi palestinienii din Faşia Gaza.

După terminarea acestor îndatoriri, Obama a luat masa cu prima doamnă şi cu copiii care au creat reţeta caştigătoare pentru un pranz sănătos în aşa numita „cină de stat”. Acesta a declarat că preferă să ia parte la astfel de evenimente, decat să se concentreze pe conflictele sangeroase din lume şi a încheiat afirmând cât de mult îi place să se deconecteze savurând un bol consistent de guacamole şi chipsuri.

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

In Focus: Sistemul electoral prezidențial din Statele Unite ale Americii

Anul 2024 a fost un an electoral important, întrucât au avut loc o serie de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *