Home / A fost azi în lume / Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 5 martie
Președintele Comisiei Europene îi trimite pe eurosceptici să viziteze cimitirele militare din Europa pentru a vedea cum arată ”stupiditatea oamenilor” și avertizează că Europa are de câștigat atunci când este văzută drept un proiect major în numele păcii.

Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 5 martie

Bugetul Uniunii Europene dedicat gestionării crizei migranților aflați pe teritoriul Turciei ar putea suferi o corectură substanțială potrivit comisarului german, Guenther Oettinger, un apropiat al Angelei Merkel, în timp ce Spania continuă să rămână un stat fără guvern instaurat la aproape 3 luni de la alegerile parlamentare după ce o nouă tentativă de a forma un cabinet executiv a eșuat. În Orient, talibanii anunță că nu vor participa la negocierile de pace din Afganistan, iar Filipinele este primul stat care pune în aplicare decizia recentă de înăsprire a sancțiunilor asupra Coreei de Nord, hotărâtă de ONU, prin sechestrarea unui cargobot. De asemenea, în apropierea Zilei Femeii, dreptul acestora de a își lua liber în perioada menstruală a fost salutat după decizia unei companii britanice, însă în țările asiatice acesta este rareori folosit, chiar dacă a fost instaurat acum 70 de ani. Am selectat așadar 10 titluri despre cele mai importante evenimente din actualitatea internațională de astăzi care credem că merită trecute în revistă.

TITLURILE ZILEI

1. Uniunea Europeană ar putea fi nevoită să-și dubleze bugetul pentru ajutorul financiar deja promis Turciei pentru a menține milioanele de refugiați aflați în această țară pe teritoriul său, a declarat comisarul european pentru economie digitală și societate, germanul Guenther Oettinger, potrivit Reuters. Prima tranșă din ajutorul financiar de 3 miliarde de euro din fondul de ajutorare al Turciei pentru circa 2,5 milioane de refugiați a fost virată vineri de către Comisia Europeană. ”Europa ar trebui să ia în calcul un sprijin financiar suplimentar pentru Turcia, dincolo de 2017. Dacă se ține cont de toate costurile cu serviciile pe care Turcia le realizează pentru găzduirea și îngrijirea refugiaților, volumul total al fondurilor ar putea să crească cu ușurință cu 6-7 miliarde de euro pe an”, a afirmat Oettinger.

2. Statele Unite ale Americii fac în premieră presiuni asupra consiliului de securitate al Organizației Națiunilor Unite pentru a confrunta escaladarea scandalului abuzurilor sexuale și a exploatării civililor de către forțele de menținere a păcii ale ONU, fapt care a subminat considerabil credibilitatea organizației, relatează The Guardian. SUA este cel mai mare contributor financiar al ONU în privința operațiunilor pentru menținerea păcii, iar oficialii americani susțin că administrația Obama cere Consiliului de Securitate să transmită un semnal clar că nu va tolera infracțiunile sexuale comise de trupele trimise pentru a proteja cetățenii vulnerabili, în special copiii. O rezoluție a consiliului, care a fost concepută de reprezentanții SUA a reprezentat o consecință a unui raport prezentat de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, în care sunt detaliate 69 de cazuri de abuzuri sexuale în care pentru prima dată sunt menționate și statele de proveniență ale celor care se fac vinovați de infracțiunile menționate.

pedro sanchez spania partid socialist3. O a doua tentativă a liderului socialiștilor din Spania, Pedro Sanchez, pentru a forma un guvern pe care să-l conducă din funcția de premier, a eșuat după ce a primit doar 130 de voturi din cele 176 necesare, prelungind astfel criza politică din Spania, după alegerile parlamentare neconcludente desfășurate în decembrie 2015, scrie The Guardian. Partidele parlamentare mai au răgaz doar până la 2 mai pentru a agrea o formă de coaliție, însă cel mai probabil scenariu îl reprezintă declanșarea alegerilor anticipate. Singura variantă pentru a evita acest scenariu o constituie realizarea unei „mari coaliții” a gărzii vechi din Parlament, constituită din socialiștii de la PSOE și conservatorii de la Partidul Popular. Cu toate acestea, o astfel de uniune ar fi văzută drept o trădare din partea electoratului, care a votat masiv pentru o schimbare a scenei politice. Dacă vor fi organizate alegeri anticipate în Spania, cea mai probabilă dată pentru desfășurarea acestora va fi 26 iunie.

4. Gruparea talibană a anunțat că nu va lua parte la negocierile de pace moderate de un cvartet format din reprezentanți ai Afganistanului, Pakistanului, Chinei și Statelor Unite ale Americii, anunță Reuters. Înlăturați de la putere în 2001 de o coalție internațională condusă de SUA, talibanii au provocat o insurgență violentă în încercarea de răsturnare a guvernului afgan susținut de puterile occidentale și să reinstaureze un regim fundamentalist islamic. Negocierile de pace au fost inițiate de reprezentanții cvartetului din cadrul Grupului de Coordonare Cvadrilaterală, care au stabilit în februarie, la Kabul, că negocierile ar putea începe din luna martie. Între timp, însă, talibanii, care se consideră reprezentanții Emiratului Islamic al Afganistanului, au negat public că vor participa la orice fel de discuții stabilite a avea loc la Islamabad.

5. Autoritățile din Filipine au anunțat că au pus sechestru pe un cargobot aparținând Coreei de Nord, ca urmare a impunerii unor restricții mai dure impuse recent de Consiliul de Securitate al ONU în cazul programului nuclear al Phenianului, scrie Reuters. Totodată, oficialii de la Manila au precizat că îi vor deporta pe cei 21 de membri ai echipajului și că vor aștepta o echipă de inspectori ai ONU la fața locului, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe. ”În acord cu rezoluția ONU, nava nord-coreană va fi imobilizată și nu i se va permite să părăsească portul”, a afirmat acesta. Cargobotul Jin Teng este una dintre cele 39 de nave nord-coreene cărora le este interzis printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate a ONU adoptată miercuri să acosteze în orice port străin.

6. În fiecare lună, guvernul irakian trebuie să achite salarii și pensii armatei și unui aparat public supradimensionat cu funcționari, scrie Washington Post. Dar cum 90% dintre veniturile guvernamentale sunt reprezentate de încasările din sectorul petrolier, prăbușirea prețului țițeiului mai asigură acum doar jumătate din necesarul cheltuielilor publice. Oficialii irakieni numesc fenomenul drept ”decalajul”, un fenomen care devine aproape la fel de critic precum lupta împotriva Statului Islamic. Actualmente, SUA face eforturi de a se asigura că statul irakian își poate acoperi cheltuielile cu armata, în timp ce caută împrumuturi internaționale și se pregătește pentru adoptarea unui plan de austeritate. Cu toate acestea, sunt de așteptat mișcări ample de protest în condițiile în care Irakul ar putea să ajungă în incapacitatea de a-i plăti pe cei 7 milioane de cetățeni angajați sau beneficiari ai unor pensii din domeniul public.

7. Euroscepticii ar trebui să viziteze cimitirele militare pentru a avea o imagine a ”enormei stupidități” a celor două războaie mondiale care ar putea să se repete pe viitor în Europa, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit The Telegraph. Liderul european a părut că îl ironizează pe premierul britanic David Cameron, afirmând că acesta îi este recunoscător pentru ajutorul acordat ”în rezolvarea unei probleme provocate singur”. ”Pacea nu este niciodată un lucru sigur. Oricine poate crede că pacea e pentru eternitate greșește fundamental. Și apoi ne trezimă că este iarăși război în Europa”, a avertizat Juncker, referindu-se la conflictul din Ucraina. Acesta a avertizat asupra riscului pe care îl reprezintă criza refugiaților pentru zonele sensibile din Balcani după conflictele din Kosovo și Bosnia. ”Europa are de câștigat oricând ne referim la Europa ca la un proiect major pentru pace. Oricine nu crede în Europa, oricine se îndoiește de Europa, oricine e adus la disperare de Europa, ar trebui să viziteze cimitirele militare ale Europei”, a mai adăugat Juncker.

8. Decizia luată în această săptămână de o companie din Bristol, Marea Britanie, de a introduce un concediu pentru perioada menstruală, a fost călduros primită de publicul feminin, însă multe dintre angajatele din Japonia nu iau deseori în calcul folosirea acestei prevederi, chiar dacă aceasta a fost legalizată în acest stat în urmă cu 7 decenii, scrie The Guardian. Una dintre femeile chestionate de publicația britanică susține că ”dacă îți iei zile libere pentru perioada mensruală, este ca și cum ai anunța tot biroul care sunt zilele în care ai ciclu”. Aceasta menționează și că ”aceasta nu este genul de detaliu pe care ai vrea să-l împărtășești cu colegii bărbați, în condițiile în care ar putea să conducă la hărțuire sexuală”. Chiar dacă țările din Asia au fost printre primele care au recunoscut durerile menstruale ca un drept legitim de concediu, încercările companiilor private și ale guvernelor de a sincroniza munca cu ciclul natural al corpului s-au lovit de dificultatea de a fi acceptate de societăți. Japonia a devenit, în 1947, prima țară care conferă acest drept femeilor, în timp ce în China există deja 3 provincii – Shanxi, Hebei și, din această săptămână, Anhui – care oferă femeilor dreptul de a-și lua zile libere în perioada menstruației.

honduras berta caceres asasinare9. Asasinarea activistei de mediu din Honduras, Berta Caceres, a declanșat o amplă dezbatere privind situația drepturilor omului din această țară, ai cărei oficiali și aliați sunt considerați promotorii unor atitudini ipocrite, potrivit The Guardian. În contextul în care Caceres era o opozantă vocală a unui proiect hidroelectric pentru care fusese amenințată cu moartea deseori, președintele Juan Orlando Hernandez a anunțat că soarta regretatei activiste a ”provocat jale în rândul cetățenilor din Honduras”. Cu toate acestea, Hernandez era el însuși ținta unor acuzații de spălare de bani în timpul campaniei electorale și prin scheme în care a folosit companii transnaționale, precum cea acuzată de activista ucisă, pentru interese personale în detrimentul distrugerii mediului și a exploatării angajaților. Honduras este una dintre cele mai violente țări din lume, în care rata crimelor comise împotriva femeilor a crescut cu 260% din 2005 până în 2013. În 2014, 513 femei au fost ucise, iar în 2015 este estimat că în Honduras o femeie își pierde viața o dată la 16 ore. Între timp, unul dintre cei mai importanți aliați ai statului central-african rămane SUA, care l-a susținut pe Hernandez, prin fostul Secretar de Stat Hillary Clinton, să preia puterea printr-o lovitură de stat, susține prin vocea ambasadorului James Nealon că relațiile dintre SUA și Honduras ”sunt probabil cele mai bune din istorie”.

10. Femeile câștigă în continuare mai puțin decât toți bărbații în toate sectoarele și profesiile, dețin doar o cincime la nivel global din punct de vedere al reprezentativității parlamentare și se etimează că o adevărată egalitate de gen se va realiza în 118 ani dacă situația va progresa în același ritm, se arată într-un material însoțit de 8 grafice reprezentative realizat de The Independent. Cu ocazia apropierii Zilei Femeii, pe 8 martie, materialul scoate în evidență statistici îngrijorătoare privind drepturile și situația femeilor la nivel global, din punctul de vedere al abuzurilor sexuale, al abuzurilor împotriva copiilor, analfabetism, reprezentare politică, bogăție, management, egalitate de gen salarială și a puterii de decizie într-o gospodărie.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

A fost 18 martie în lume – Armata Coreei de Nord a lansat mai multe rachete în timpul vizitei în Coreea de Sud a lui Antony Blinken, Sute de oameni au protestat în orașul Santiago din Cuba din cauza penelor de curent și a lipsei de alimente iar Oficialii din Kyrgyzstan și cei din Tadjikistan au ajuns la un acord privind 11 kilometri din frontiera comună

Material realizat de Mihai-Marco Percă. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că a susținut ideea …