Home / A fost azi în lume / A fost 18 mai în lume – Catastrofă cu sute de morți după alunecări de teren în Sri Lanka, rezultat strâns în sondajul pentru referendumul din Marea Britanie și reîntoarcerea emoționantă a uneia dintre fetele răpite de Boko Haram

A fost 18 mai în lume – Catastrofă cu sute de morți după alunecări de teren în Sri Lanka, rezultat strâns în sondajul pentru referendumul din Marea Britanie și reîntoarcerea emoționantă a uneia dintre fetele răpite de Boko Haram

Material realizat de Cristina-Florentina Dincă, Ioana Rusu și Ana Onea

TITLURILE ZILEI

1. Peste de 200 de persoane au fost date dispărute în Sri Lanka după ce ploile torențiale au cauzat inundații extinse ce au provocat alunecări de teren, relatează The Independent. Conform estimărilor Crucii Roșii, 220 de familii sunt dispărute. 17 cadavre au fost recuperate și în jur de 180 de persoane au fost salvate din grămezile enorme de noroi și moloz, potrivit purtătorului de cuvânt militar, Jayanath Jayaweera. Eforturile de căutare și salvare sunt în curs de desfășurare. 300 de soldați au fost dislocați pentru a căuta supraviețuitori în satele Siripura, Pallebage și Elagipitya, în districtul Kegalle, la 72 de km nord de capitala Colombo. Eforturile de căutare sunt îngreunate de condițiile de climă și de solul instabil. Sri Lanka s-a confruntat și în 2014 cu un dezastru natural asemănător, când, în timpul unor ploi torențiale, autoritățile au evacuat mai mult de 60.000 de oameni din casele avariate, distruse de inundații sau alunecări de teren. Alunecările de teren sunt comune în Sri Lanka, în timpul sezonului musonic, zonele rurale fiind foarte expuse din cauza defrișărilor intense.

2. Rezlultatul referendumului privind statutul Marii Britanii în UE se anunță unul pe muchie de cuțit, potrivit celui mai recent sondaj important realizat cu mai puțin de o lună de exprimarea votului, relatează The Independent.  Dintr-un esantion de 22.000 de alegatori, cei care vor ca Marea Britanie să rămână în UE au un avantaj mic de la 43% până la 40.5%, dar avantajul este anulat de către alegătorii care spun că este foarte probabil să voteze pentru ieșirea din blocul comunitar, aceștia având un procent de la 45% până la 44.5%. Până în prezent, sondajele au fluctuat semnificativ, astfel niciuna dintre părți nu a reușit să-și asigure un avantaj convingator. Totuși, noile date indică faptul că alegătorii care aparțin minorităților etnice ar putea deține echilibrul de putere, aceștia preferând să voteze pentru a rămâne, în timp ce alegătorii albi sunt împărțiti în mod egal. Ținând cont de faptul că sondajele arată că cele doua campanii sunt apropiate ca și rezultat, liderii taberei celor care doresc ieșirea din UE au reînviat ideea unui al doilea referendum în cazul unui vot la o diferență mică în favoarea rămânerii Marii Britanii în UE.

3. Afganistanul a semnat miercuri un proiect de acord cu grupul militant Hezbi-a-Islami (Partidul Islamic) într-o încercare a guvernului de a ajunge la un acord deplin de pace cu unul dintre cei mai notorii lideri ai insurgenței, relatează Reuters. Liderul grupării Hezb-e-islami, Gulbuddin Hekmatytar, este un veteran de război, care de-a lungul timpului a fost acuzat de grupurile care militează pentru drepturile omului că gruparea sa a comis abuzuri pe scară largă, în special în timpul războiului civil de la începutul anilor 1990, când el a deținut pentru scurt timp funcția de prim-ministru. Hezb-a-Islami a jucat un rol minor în insurgența condusă de talibani, în ultimii ani. Este puțin probabil ca acest acord să aibă un efect concret asupra securității, în condițiiile în care talibanii nu par dispuși să se alăture discuțiilor legate de pace. Cu toate acestea, guvernul președintelui Ashraf Ghani este optimist cu privire la acest demers care reprezintă un semn de progres în vederea semnării unui acord final.

4. Forțele guvernamentale irakiene au recâștigat controlul asupra orașului Rutba din provincia Anbar, conform unei declarații a prim-ministrului Haider Al-Abadi, relatează BBC. Rutba reprezenta pentru gruparea jihadistă, ISIS, o „zonă de suport” pentru organizarea operațiilor militare ce vizau zone din est și nord. Orașul se află pe drumul principal spre Iordania și a fost capturat de ISIS în urmă cu doi ani. Recucerirea acestui oraș, situat la 360 km vest de capitala Bagdad, reprezintă o nouă victorie pentru forțele guvernamentale irakiene în provincia Anbar, care este predominant sunnită. Luna trecută, trupele guvernamentale, alături de luptătorii suniți, au recucerit orașil Hit, iar în februarie au declarat că Ramadi, capitala provincială, a fost pe deplin eliberată.

nigeria amina ali nkeki chibok boko haram5. Una dintre cele 219 de eleve ale școlii din Chibok a fost găsită în Nigeria, după doi ani de la capturarea acestora, relatează BBC. Amina Ali Nkeki a fost găsită în pădurea Sambisa, în apropiere graniței cu Camerun de către un grup de supraveghetori. În total, 218 fete rămân dispărute după răpirea lor de la o școală secundară din nord-estul Nigeriei, în aprilie 2014, de către militanții islamiști din grupul Boko Haram. Conform rapoartelor inițiale, Amina a fost găsită de către un grup de supraveghetori locali care efectuează patrule de rutină și joacă un rol important în lupta împotriva Boko Haram.

6. Social-democrații din Germania (SPD), aflați la guvernare împreună cu conservatorii cancelarului Angela Merkel au înregistrat cel mai scăzut nivel de încredere din ultimii 24 de ani, într-un sondaj publicat miercuri, ceea ce subliniază necesiattea unor eventuale noi coaliții, după următoarele alegeri, relatează Reuters. Cele două partide principale din Germania au avut de suferit în ultimele șase luni în contextul crizei migranților și a ascensiunii partidului de dreapta, Alternativa pentru Germania (AFP), care are o viziune anti-imigrație. Conform rezultatelor studiului realizat de Institutul pentru Analiză Statistică, Forsa, SPD are 19 procente, blocul conservator al lui Merkel, 34, iar verzii din opoziție, 14, urmați de AFP, cu 11 procente. Analiștii au sugerat că principalele partide din Germania vor reprezenta noii parteneri care să contracareze ascensiunea Partidului Alternativa pentru Germania, și iau în considerare o eventuală coaliție între conservtori și verzi.

7. Donald Trump, candidatul republican pentru preşedinţia SUA, a declarat că este dispus să discute cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, relatează BBC. În cazul în care va deveni președinte, acesta susține ar discuta liderul nord-coreean pentru a opri programul nuclear. De asemenea, Trump și-a exprimat dezaprobarea în ceea ce privește acțiunile președintelui rus în estul Ucrainei, deși anterior a afirmat că liderul de la Moscova este o personalitate pe care o respectă.

8. Ex-comandatul adjunct al NATO, Sir Alexander Richard Shirreff a declarat că Occidentul și Rusia sunt pe cale să pornească războiul, relatează The Guardian. Evenimentele din Crimeea au distrus înțelegerea post Război Rece și au pregătit scena pentru un nou conflict, potrivit afirmațiilor acestuia. Fostul general britanic susține că pentru a scăpa de încercuirea NATO, Rusia va profita de teritoriul din estul Ucrainei, va deschide un coridor în Crimeea și va invada statele baltice. De asemenea, Shirreff insistă asupra faptului că o politică de descurajare nucleară este esențială.

9. Planul Turciei privind ridicarea imunității parlamentarilor ar putea duce la organizarea unui referendum, informează Reuters. Partidul AK aflat la putere a obținut sprijin în Parlament pentru o schimbare constituțională în ceea ce îi privește pe parlamentarii urmăriți penal, dar nu au reușit să obțină o majoritate suficient de puternică pentru a evita un referendum. 348 de parlamentari din 550 au sprijinit marți seara, printr-un vot secret, planul de a ridica imunitatea parlamentarilor de la urmărirea penală.

mexic presedinte enrique pena nieto legalizare cupluri lgbt10. Președintele mexican, Enrique Peña Nieto, dorește să generalizeze legifereze mariajul între persoanele de același sex, relatează Le Monde. Momentan, doar trei state din 31, Coahuila, Nayarit și Quintana Roo, si-au modificat codul civil pentru a autoriza căsătoriile gay între persoane de același sex. Marți, 17 mai, liderul mexican a declarat că vrea să reformeze articolul 4 al Constituției pe motiv că fiecare persoană are dreptul de a se căsători fără a fi discriminată.

”SUB RADAR”

  • Jumătate de miliard de dolari este suma cerută de ONU pentru a construi adăpost pentru 2 milioane de refugiati, informează Le Monde. Organizația Națiunilor Unite avertizează asupra faptului că 2 milioane de refugiați din toată lumea riscă să rămână fără adăpost dacă asociațiile umanitare nu vor primi fonduri suficiente. În acest sens, Înaltul Comisar al ONU a lansat o campanie intitulată ”Nobody left outside”, prin care face apel la sectorul privat de a contribui la nevoile organizației.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 18 martie în lume – Armata Coreei de Nord a lansat mai multe rachete în timpul vizitei în Coreea de Sud a lui Antony Blinken, Sute de oameni au protestat în orașul Santiago din Cuba din cauza penelor de curent și a lipsei de alimente iar Oficialii din Kyrgyzstan și cei din Tadjikistan au ajuns la un acord privind 11 kilometri din frontiera comună

Material realizat de Mihai-Marco Percă. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că a susținut ideea …