Home / GeopoliticALL / Asia-Pacific / Premierul Thailandei face apel la incetarea protestelor in urma votului de incredere din Parlament

Premierul Thailandei face apel la incetarea protestelor in urma votului de incredere din Parlament

Prim-ministrul Thailandei, Yingluck Shinawatra, a făcut apel la încetarea protestelor după ce moţiunea de cenzură propusă de Partidul Democrat nu a trecut de Parlament. Premierul a făcut apel la dialog, în cadrul unui discurs ţinut la puţin timp după votul parlamentarilor.

Secretarul General al ONU Ban Ki-moon și-a exprimat îngrijorarea cu privire la tensiunile din Thailanda și a solicitat tuturor părților implicate să se abţină de la violenţe şi să respecte statul de drept și drepturile omului.

În cadrul protestelor care au început în Bangkok de mai bine de o saptamana, manifestanţii au solicitat guvernului să demisioneze, mărşăluind in zona mai multor ministere şi a altor instituţii guvernamentale în încercarea de a le bloca.

Într-una din manifestaţii, protestatarii au întrerupt alimentarea cu energie electrică la sediul poliției naționale, iar miercuri, sute de protestatari au înconjurat Agenția de lupte împotriva crimei a Thailandei, forțând evacuarea acesteia.

Demonstranții, care sunt conduşi de un fost partid parlamentar de opoziție, susţin că guvernul doamnei Yingluck este controlat de fratele ei – fostul premier demis, Thaksin Shinawatra. Actualul prim-ministru a solicitat sporirea trupelor speciale şi închiderea unor drumuri, iar poliţia a ordonat arestarea liderului protestelor, însă, deocamdată nu s-a întreprins nicio acţiune în acest sens. Protestele au fost, în mare parte, pașnice, iar corespondenții au descris starea de spirit a marşului ca fiind una liniştită.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost iniţiată de Partidul Democrat, aflat în opoziţie, însă aceasta a fost respinsă cu 297 de voturi împotriva moţiunii şi 134 pentru. Într-un discurs public ţinut la puţin timp după aceea, premierul a declarat că cele două părţi ar trebui să negocieze susţinând că ,,Guvernul nu doreşte să intre în niciun joc politic pentru că asta ar putea determina distrugerea economiei.” Reporterul BBC, Jonathan Head, a transmis pentru BBC că deocamdată nu se ştie ce vor face protestatarii şi că, până în prezent, nu au reuşit decât perturbarea activităţii guvernului pentru câteva zile, iar autorităţiile au evitat confruntarea cu ei pentru a nu se crea violenţe.

Ministrul educaţiei, Chaturon Chaiseng, a declarat pentru BBC că partidul Pheu Thai al prim-ministrului “ar trebui să găsească un echilibru şi să demonstreze că nu a fost condus în niciun fel de fratele doamnei prim-ministru, Thaksin. Oamenii au nevoie să primească asigurarea că oricine va fi prim-ministru îşi poate demonstra independență și faptul că poate lua o decizie pe cont propriu. Faptul că unii cetăţeni nu mai cred în guvern sau în partidele coaliției nu înseamnă că pot să răstoarne guvernul sau să schimbe sistemul”, a mai adăugat el.

Chaturon a spus, de asemenea, că el nu consideră o lovitură de stat ca fiind iminentă, însă din experienţa sa ştie că aceasta se poate produce în orice moment. Thaksin a fost demis într- o lovitură de stat militară în 2006, după care, a fost nevoit să părăsească ţara. În 2010, mii de manifestanţi cunoscuţi drept “cămăşile-roşii”, susţinători ai lui Thaksin, au ocupat mai multe părți importante ale capitalei. Mai mult de 90 de persoane, majoritatea protestatari civili , au murit pe parcursul a două luni. Ulterior, Yingluck Shinawatra şi Partidul Thai Pheu au preluat puterea în urma alegerilor parlamentare, însă peisajul politic a rămas la fel de instabil in Thailanda. Actualele proteste au izbucnit recent în urma unui proiect de lege pentru o amnistie politică, despre care criticii Guvernului au spus că ar fi facilitat revenirea ex-remierului Thaksin în ţară, fără a-și ispăși pedeapsa de doi an de închisoare pe care un tribunal a dat-o după ce acesta a plecat în exil.

Despre PoliticALL

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *