Home / Politica si... / Criza / Parlamentul Ucrainei l-a suspendat pe preşedintele Ianukovici; lidera opoziţiei, Iulia Timoşenko, eliberată din închisoare !

Parlamentul Ucrainei l-a suspendat pe preşedintele Ianukovici; lidera opoziţiei, Iulia Timoşenko, eliberată din închisoare !

Lidera opoziţiei din Ucraina, Iulia Timoşenko, a fost eliberată din închisoare, sâmbătă, în jurul orei 17:45, relatează The Guardian. Fostul premier ucrainean a părăsit spitalul-pentienciar din Harkov, la puţin timp după ce Parlamentul a adoptat o prevedere care i-a permis acesteia să fie eliberată.

Iulia Timoşenko a fost condamnată pentru abuz de putere la 7 ani de închisoare, în 2011.

Parlamentarii ucraineni au votat suspendarea preşedintelui Viktor Ianukovici, aflat la rândul său în Harkov, la o reuniune a membrilor Partidului Regiunilor. Potrivit BBC, Ianukovici nu recunoaşte votul Parlamentului şi acuză opoziţia de „lovitură de stat”, precizând că nu are de gând să demisioneze.

Valul de violenţe din ultimele zile din Ucraina, soldate cu zeci de morţi şi sute de răniţi au determinat încheierea unei înţelegeri între preşedintele Ianukovici şi liderii protestatarilor şi ai opoziţiei politice, după medierea unei delegaţii UE condusă de ministrul de Externe al Poloniei. Ianukovici a fost de acord cu convocarea alegerilor parlamentare şi anticipate, în cursul acestui an, în timp ce forţele de ordine şi cele speciale au fost retrase de pe străzi.

În cursul zilei de sâmbătă, protestatarii au ocupat reşedinţa prezidenţială din Kiev, după ce preşedintele Viktor Ianukovici a părăsit capitala în cursul nopţii precedente.

LIVE STREAMING din piaţa Maidan:

Live streaming video by Ustream

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *