Home / GeopoliticALL / O săptămână de știri din Moldova de peste Prut – săptămâna care îndeamnă moldovenii la revoltă

O săptămână de știri din Moldova de peste Prut – săptămâna care îndeamnă moldovenii la revoltă

Publicația TIMPUL anunță un protest masiv în 24 aprilie împotriva actualei guvernări.

GAZETA DE SUD informează că peste 400 de reprezentanţi au autorităţilor publice locale de nivelurile unu şi doi din Republica Moldova s-au aflat timp de două zile la sfârşitul săptămânii precedente, la Bucureşti şi la Ploieşti, unde au participat la o serie de manifestări consacrate stabilirii unor profunde relaţii de colaborare cu omologii lor din România.

Dodon, liderul Socialiștilor ponegrește la Bruxelle reformele europene și condamnă încurajările statelor ce au ratificat acordul de Asociere dintre RM și UE.

Un nou raport al Departamentului de Stat SUA arată că Moldova este falimentată și distrusă de puterile corupte.

ZIARUL DE GARDĂ scoate la iveală informații ce țin de conținutul CV-ului și averile noului șef a Procuraturii Anticorupției de la Chișinău.

Nu este o glumă, Consiliul Bătrânilor din Găgăuzia chiar există, iar aceștia s-au arătat nemulțumiți de unioniști , chiar indignași că unii dintre ei au chiar funcții în Parlament. Aceste acțiuni au fost criticate într-o ședință ordinară a consiliului, unde au fost lăudate și ajutoarele venite din Rusia și Turcia.

Chișinăul acuză Tiraspolul de dezinformare „premeditată” în legătură cu zborurile deasupra Zonei de Securitate de la Nistru. La Chișinău, comuniștii l-au comemorat pe Lenin.

Un deputat din partidul Liberal votează la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei împotriva unui amendament care sublinia caracterul ilegal al anexării peninsulei Crimeea de către Rusia.

În șase luni, depuatații moldoveni ar putea să rămână fără imunitate parlamentară.

TITLURILE SĂPTĂMÂNII

republica moldova igor dodon strasbourg

Igor Dodon la Strasbourg: Integrarea europeană în Republica Moldova a falimentat, informează agenția de presă IPN. Procesul de integrare europeană în Republica Moldova a falimentat graţie politicienilor de la guvernare din ultimii 7 ani şi care sunt susţinuţi inclusiv de partenerii externi de dezvoltare. Despre aceasta a declarat Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor, într-o conferinţă de presă după ce a participat la şedinţa APCE la Strasbourg

Consiliul bătrânilor din Găgăuzia a condamnat acțiunile unioniștilor moldoveni, scrie portalul Gagauzinfo.md. Potrivit președintelui Consiliului bătrânilor și primului președinte al sovietului Suprem al Republicii Găgăuze, Mihail Chendighelean, în cei 25 de ani de independență ai Republicii Moldova, România a pregătit “zeci de mii de specialiști”, care au fost încadrați în Moldova de peste Prut. “În perioada sovietică, unioniștii au lucrat în secret, zeci de ani au pregătit agenții săi. Ei planificau să se unească cu România până în 1990. Dar au fost împiedicați de Transnistria și Găgăuzia”, a explicat Chendighelean. Membrii Consiliului bătrânilor, de asemenea, și-au exprimat indignarea în legătură cu faptul că astăzi, unioniștii dețin funcții înalte în ministere și departamente, iar ei primesc doar …ajutoare.

republica moldova campanie coruptieCORUPȚIA A ÎNGENUNCHIAT MOLDOVA! , scrie portalul informațional report.md. Referințele la Republica Moldova din raportul anual al Departamentului de Stat al SUA, privind respectarea drepturilor omului la nivel mondial în 2015, denotă o degradare fără precedent a situației în domeniul combaterii corupției. Potrivit raportului citat, „răspândirea corupției continuă să fie cea mai gravă problemă în Republica Moldova în ceea ce priveşte drepturile omului”. Documentul citat denunță presiunea politicienilor asupra judecătorilor și corupţia din sistemul judiciar, iar în ceea ce privește mass media moldovenească, în raportul Departamentului de Stat al SUA se menționează că „presa a fost subjugată de oligarhi, pentru a-și promova interesele, aceştia consolidându-şi monopolul în mass media, precum şi pe piaţa de publicitate”. „Deturnarea unui miliard de dolari din sistemul bancar al ţării a dus la acuzarea guvernului de complicitate şi corupţie la nivel înalt. (…) Există corupţie larg răspândită în cadrul sistemului judiciar şi a altor structuri de stat. Instanţele au condamnat, pentru prima dată, mai mulţi judecători pentru luare de mită în 2014, dar aceste cazuri au fost relativ minore, iar percepţia generală a rămas că sistemul judiciar a continuat să-şi protejeze proprii membri. În cele mai multe cazuri, urmărirea penală pentru corupţie, în Republica Moldova, i-a vizat pe micii funcţionari publici”, a remarcat Departamentul de Stat al SUA.
Ziarul de Gardă publică un articol despre averile și conținutul CV-ului proaspătului șef al Procuraturii Anticorupție (PA) de la Chișinău, Viorel Morari. Este ales şef al Secţiei de conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi ale SV. Anterior, Morari a condus PA, din postura de interimar, timp de jumătate de an, fiind demis în ianuarie 2013, după plecarea lui Valeriu Zubco şi instalarea în fruntea Procuraturii Generale a lui Andrei Pântea. Cariera lui Morari a fost în ascensiune, fiind numit, după câteva derogări, şef al Secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi ale SV. În decembrie 2013, Morari a fost ales, la Adunarea Generală a Procurorilor, în calitate de membru al Colegiului de Calificare, iar la scurt timp a fost ales în funcţia de preşedinte al acestui Colegiu.

Chișinăul acuză Tiraspolul de dezinformare „premeditată” în legătură cu zborurile deasupra Zonei de Securitate de la Nistru, informează Europa Liberă. Astfel, Tiraspolul a cerut, joi, reactivarea escadrilei de elicoptere rusești în cadrul misiunii de pacificare de la Nistru, după ce s-a plâns că spațiul aerian al regiunii transnistrene ar fi fost survolat de un aparat de zbor românesc. Chișinăul a respins apelul, amintind că pe 11 februarie Comisia Unificată de Control (CUC), care monitorizează situația din Zona de Securitate de la Nistru, a fost informată despre zborurile programate pentru lunile martie-mai în legătură cu actualizarea hărților cadastrale.

republica moldova comemorare leninComuniștii l-au comemorat pe Lenin, menționează politik.md. La Chișinău, deputații din fracțiunea PCRM și simpatizanții partidului l-au comemorat pe Lenin. Aceștia au depus flori la monumentul din capitală, ascultând melodii sovietice în rusă.

Vot surprinzător din partea Alinei Zotea, publică jurnal.md. Deputata din partea Partidului Liberal din Moldova, Alina Zotea, a votat la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei împotriva unui amendament care sublinia caracterul ilegal al anexării peninsulei Crimeea de către Rusia. Zotea susține că anexarea nu este nici legală. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat, vineri, la Strasbourg, o rezoluţie prin care îşi exprimă îngrijorarea față de cazurile tot mai frecvente de capturare a militarilor ucraineni, cât şi a civililor, după anexarea peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă.

Două zile pline de românism sau frăția desființează hotarul de la Prut, scrie Gazeta de Sud. Peste 400 de reprezentanţi au autorităţilor publice locale de nivelurile unu şi doi din Republica Moldova s-au aflat, timp de două zile la sfârşitul săptămânii precedente, la Bucureşti şi la Ploieşti, unde au participat la o serie de manifestări consacrate stabilirii unor profunde relaţii de colaborare cu omologii lor din România. Participanţii la conferinţă au votat în unanimitate o declaraţie-apel, prin care au salutat iniţiativa Guvernului României de completare a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi a Legii finanţelor publice locale nr. 273/2006, în sensul că autorităţile administraţiei publice locale din România pot încheia acorduri de înfrăţire/cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale din Republica Moldova pentru realizarea şi finanţarea unor obiective de investiţii ale unităţilor administrativ-teritoriale din ţara noastră, programe comune culturale, sportive, de tineret şi educaţionale, stagii de pregătire profesională şi a altor acţiuni care contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie. De asemenea, Guvernului României i-a fost solicitată eliminarea din legislaţie a oricărei bariere birocratice în ceea ce priveşte materializarea acordurilor de cooperare/asociere dintre unităţile administrativ-teritoriale din România şi cele din Republica Moldova.

Lichidarea imunității parlamentare, înregistrată în Parlament, anunță Deschide.md. Președintele Parlamentului RM, Andrian Candu, a declarat că proiectul de lege constituțional privind lichidarea imunității parlamentare va fi înregistrat la secretariatul legislativului. Așadar, deputații pot reveni la dezbaterea lui în mod oficial peste șase luni. Candu a declarat, că documentul, semnat de 35 de deputați, întră din acest moment pe agenda de lucru a Parlamentului. Potrivit legislației, dezbaterea de către Parlament a proiectului de lege constituţională începe după expirarea termenului de 6 luni din momentul prezentării proiectului în cauză, împreună cu avizul Curţii Constituţionale. În Moldova, proiectele de legi constituţionale se dezbat în cel puţin două lecturi.

Publicația TIMPUL anunță un nou protest de amploare în Republica Moldova în vederea determinării guvernării să demisioneze și să organizeze alegeri anticipate. Acţiunea de protest va avea un caracter social şi va fi organizată de către partidele de opoziţie şi societatea civilă protestatară. Participanţii vor analiza toate ilegalităţile comise de actuala guvernare şi vor cere îndeplinirea revendicărilor populare. Declaraţia aparţine reprezentanţilor Forumului Civic care au prezentat mai multe aspecte ale manifestaţiei de duminică, din 24 aprilie.

 

Despre Alla Tofan

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …