Home / A fost azi în lume / Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 5 aprilie
Premierul Islandei, Sigmundur Gunnlagusson, primul lider politic care plătește cu funcția în urma scurgerii documentelor firmei de avocatură Mossack Fonseca

Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 5 aprilie

Material realizat de Mădălina Stanciu și Marilena Veronica Ene

La nici 48 de ore de la publicarea uriașului volum de documente ale companiei Mossack Fonseca, prima figură politică plătește deja cu funcția pentru implicarea în presupuse activități ilegale de spălare de bani și folosirea offshore-urilor pentru deturnarea fondurilor publice și evaziunea fiscală. Între timp, un alt ”greu” al politicii de pe Continentul Negru, președintele sud-african Jacob Zuma, a trecut cu bine unui vot de suspendare al Parlamentului, în timp ce într-una din țările vecine, RD Congo, a început procesul împotriva soldaților ONU acuzați de abuzuri sexuale împotriva populației civile din Republica Central Africană. Altfel, relațiile SUA-Iran își consumă un nou episod al tensiunilor din ultimii ani, de data aceasta Teheranul acuzându-i pe americani că nu au ridicat cu adevărat în totalitate sancțiunile impuse în urma dezvoltării programului nuclear. Despre cele mai importante 10 subiecte din actualitatea geopolitică de pe mapamond, aflați pe scurt din titlurile de mai jos.

TITLURILE ZILEI

1. Premierul Islandei, Sigmundur Gunnalgusson, a demisionat din funcție, acest incident fiind prima consecință majoră a scurgerilor de informații Panama Papers care au dezvăluit operațiunile prin care mai mulți lidei politici și-au ascuns averile, anunță BBC. Informațiile confidențiale provenite de la firma de avocatură din Panama Mossack Fondeca au arătat că prim ministrul islandez deținea o companie de tip offshore împreună cu soția sa. Locul lui Gunnlaugsson va fi preluat cu titlu de interimar de ministrul agriculturii.

2. Credit Suisse și HSBC, două dintre băncile cu cele mai mari divizii de gestionare a averilor, din lume, au respins marți acuzațiile conform cărora au folosit structuri offshore pentru a-și ajuta clienții să evite plata impozitelor, informează Reuters. Tidjane Thiam, CEO al Credit Suisse, a declarat că banca sa gestionează activele în mod legal. „Noi, ca bancă, încurajăm folosirea structurilor atunci când există un scop economic legitim”, a declarat Thiam, care a preluat conducerea băncii anul trecut. În ceea ce privește HSBC, reprezentanții instituției susțin că în ultimii ani s-a produs o reformă aprofundată a modelului de afaceri. „Afirmațiile au legătură cu trecutul, în unele cazuri se referă la situații din urmă cu 20 de ani, care au precedat reformele implementate în ultimii ani”, a declarat Gareth Hewett, purtător de cuvânt al filialei din Hong Kong a HSBC. Aceste precizări vin la doar o zi după apariția cele mai mari scurgeri de informații din istorie care arată cum liderii influenți la nivel mondial folosesc paradisurile fiscale pentru a-și ascunde averea și a spăla fondurile publice.

africa de sud Jacob zuma vot demitere parlament3. Parlamentul sud-african a votat împotriva suspendării președintelui Jacob Zuma, în pofida procesului desfășurat împotriva acestuia pentru folosirea banilor statului în foloase personale, conform BBC. Majoritatea deținută de Congresul Național African (ANC) a votat împotriva moțiunii de cenzură inițiată de opoziție, declarând că președintele Zuma nu a comis o greșeală serioasă. Săptămâna trecută, Curtea Constituțioanală a Africii de Sud a decis că acesta a încălcat prevederile constituționale prin folosirea banilor publici pentru modernizarea locuinței private.

4. Autoritățile chineze încearcă să cenzureze informațiile referitoare la scandalul Panama Papers în condițiile în care în documentele care au ieșit la iveală apar numele rudelor unor lideri de top din China, informează The New York Times. Astfel, marți, în cazul căutării folosind caracterele chinezești pentru Panama, pe Weibo, echivalentul chinez al Twitter, apărea următorul mesaj: „Ne pare rău, la căutările pentru ”Panama” nu a apărut niciun rezultat relevant”. O informare trimisă de Biroul provincial de internet din China avertiza editorii instituțiilor de presă să șteargă orice referire la scurgerea de informații, potrivit China Digital Time, un site afiliat Universității Berkeley din California, care monitorizează internetul din această țară.

5. Într-un nou clip de propagandă postat pe internet, membrii grupării Statul Islamic amenință că vor comite atentate la Londra, Berlin și Roma, notează The Independent. În contextul în care experții susțin că mașinăria de propagandă a ISIS travresează o criză, militanții grupării au publicat un videoclip denumit „Luptați-vă cu ei, Allah îi va pedepsi prin mâinile voastre”, prin care le cer extremiștilor să îi ”ucidă pe necredincioși oriunde îi întâlnesc”. ”Dacă ieri s-a întâmplat în Paris, astăzi, în Bruxelles, Allah știe unde se va întâmpla mâine. Poate va fi în Londra, Berlin sau Roma”, este unul dintre mesajele transmise prin clipul de propagandă, care a fost publicat de grupul numit Al Wa’ad Media Production, despre care activiștii din Raqqa spun că sprijină ISIS.

congo castile albastre proces abuzuri sexuale soldati6. În Republica Democrată Congo a început procesul privind abuzurile sexuale comise de reprezentanții forțelor ONU de menținere a păcii din Republica Centrafricană, informează BBC News. Este vorba despre trei congolezi, reprezentanți ai Căștilor Albastre, dintre care doi au negat că ar fi violat minori, iar un al treilea a negat acuzația de tentativă de viol. Potrivit AFP, procurorii francezi au declanșat o nouă anchetă în acest caz. 21 de militari congolezi sunt acuzați de abuzuri sexuale comise în timpul misiunii lor din Republica Democrată Congo. Ei sunt judecați în grupuri de câte trei, acesta fiind cel de-al doilea proces. Căștile albastre au fost trimise în RDC în anul 2014, pentru a ajuta la restabilirea ordinii, după înlăturarea de la putere a șefului statului.

7. China anunță restricții în ceea ce privește relațiile comerciale cu Coreea de Nord, informează Reuters. Ministerul chinez al Comerțului a interzis importul de aur din Coreea de Nord, precum și exporturile de combustibil pentru avioane și produse petroliere ce pot fi folosite drept combustibil pentru rachete. Măsura a fost luată în conformitate cu noile sancțiuni pe care Organizația Națiunilor Unite le-a impus Phenianului. La începutul lunii martie, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, cu unanimitate, o rezoluție ce prevede extinderea sancțiunilor impuse Coreei de Nord. Totul după ce autoritățile de la Phenian au efectuat, în luna ianuarie, un al patrulea test nuclear, iar în februarie au lansat o rachetă cu rază lungă de acțiune.

8. Oficialii din Iran acuză Statele Unite de încălcarea prevderilor pactului nuclear, autoritățile de la Washington menținând în continuare sancțiunile la adresa Iranului, informează Washington Times. Teheranul susține că potrivit acordului încheiat anul trecut SUA ar fi trebui să renunțe la o parte din sancțiunile impuse în prealabil dar Washingtonul continuă să influențeze din umbră și să oprească companiile americane să deschidă afaceri în Iran.

9. O parte din persoanele deportate din Europa odată cu implementarea acordului cu privire la migrație încheiat între UE și Turcia, ar putea să se fi aflat din greșeală pe listele cu persoane care au fost returnate, susține agenția pentru refugiați a ONU, potrivit The Guardian. Poliția greacă ar fi „uitat” să proceze cererile de azil a 13 dintre cele 202 de persoane ce au fost trimise în Turcia pe 4 aprilie, potrivit sursei citate. Oficialii europeni au evitat să comenteze cu privire la acest incident, afirmând că vor investiga situația.

10. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a dat ordin să fie creată așa numita „Gardă Națională”, aflată sub autoritatea Ministerului de Interne, aceasta urmând să se ocupe de lupta împotriva terorismului și a crimei organizate, informează Russia Today. Putin a declarat că a luat decizia de a crea un nou corp executiv federal în subordinea Ministerului de Interne, numit Garda Națională, acesta luptând împotriva terorismului și crimei organizate și preluând în același timp și o parte din funțiile îndeplinite în prezent de jandarmerie și echipele SWAT.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 18 martie în lume – Armata Coreei de Nord a lansat mai multe rachete în timpul vizitei în Coreea de Sud a lui Antony Blinken, Sute de oameni au protestat în orașul Santiago din Cuba din cauza penelor de curent și a lipsei de alimente iar Oficialii din Kyrgyzstan și cei din Tadjikistan au ajuns la un acord privind 11 kilometri din frontiera comună

Material realizat de Mihai-Marco Percă. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că a susținut ideea …