Home / A fost azi în lume / Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 28 martie
Rudele victimelor atentatului din Lahore și-au îngropat apropiații, în timp ce autoritățile au fost aspru criticate pentru că nu au reușit să prevină unul dintre cele mai sângeroase atacuri împotriva minorității creștine din Pakistan

Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 28 martie

Începutul săptămânii este marcat de consecințele evenimentelor din ultimele zile – autoritățile belgiene îl eliberează pe suspectul despre care se credea că este cel de-al treilea atacator prezent pe aeroportul din Bruxelles, guvernul din Pakistan anunță o ofensivă anti-teroristă după atentatul sângeros îndreptat împotriva creștinilor care sărbătoreau Paștele, în timp ce armata siriană care tocmai a eliberat orașul Palmira, va folosi acest avantaj pentru a lansa o ofensivă militară asupra obiectivelor controlate de Statul Islamic. Între timp, un incident de ultimă oră a avut loc la sediul Congresului SUA, unde un atacator a rănit un polițist și o femeie înainte de a fi reținut după un schimb de focuri cu forțele de ordine. Am selectat așadar 10 titluri despre cele mai importante evenimente din actualitatea internațională, pe care le prezentăm pe scurt.

TITLURILE ZILEI

1. Bărbatul arestat sub suspiciunea că ar fi participat la atentatele de la Bruxelles și ar fi fost unul dintre teroriștii prezenți la aeroportul din Bruxelles, săptămâna trecută, a fost eliberat de autoritățile belgiene din lipsă de probe, informează BBC. Suspectul, numit de autorități Faycal C, iar potrivit mass-media locale identificat drept Faycal Cheffou, a fost reținut la sfârșitul săptămânii trecute, însă procurorii nu au putut prezenta dovezi concludente care să-l încrimineze și să necesite adoptarea măsurii de arest preventiv. Până acum, 35 de persoane, inclusiv 3 teroriști, și-au pierdut viața în urma atentatelor de la aeroportul și metroul din Bruxelles.

2. Autoritățile din Pakistan au anunțat lansarea unei operațiuni paramilitare de combatere a islamiștilor militanți din Punjab, cea mai bogată și populată regiune a țării, în urma atentatului care a ucis 72 de persoane în Lahore, duminică, într-o zi în care minoritatea creștină sărbătorea Paștele, relatează Reuters. Atentatul a fost comis de aripa Jamaat-ur-Ahrar, o facțiune talibană care a jurat credință Statului Islamic, și a țintit minoritatea creștină care se afla în parc cu ocazia celei mai mari sărbători religioase a cultului care numără circa 2 milioane de adepți în Pakistan. La o zi după atac, în care majoritatea victimelor au fost copii și femei, familiile victimelor își îngropau apropiații, iar o parte a populației și-a manifestat nemulțumirea față de autorități și politicienii care s-au dovedit incapabili să combată terorismul dintr-o țară măcinată de actele de violență comise de talibani.

3. Armata siriană a anunțat că recucerirea orașului Palmyra va reprezenta o rampă de lansare a unei ofensive care vizează eliberarea celorlalte regiuni controlate în prezent de Statul Islamic, în special Deir al-Zor și Raqqa, orașul considerat capitala autoproclamatului califat în urmă cu doi ani, informează Reuters. Mass-media locală a anunțat că aeroportul militar al orașului a fost redeschis după ce armata a înlăturat forțele insurgente din împrejurimi. În continuare, ofensiva de la sol a soldaților sirieni este susținută de raidurile aeriene ale forțelor Rusiei, care au lansat deja atacuri asupra orașului Deir al-Zor.

iran test balistic sanctiuni4. Iranul va continua dezvoltarea rachetelor balistice în ciuda sancțiunilor SUA îndreptate împotriva unor companii iraniene implicate în realizarea programului, a anunțat un lider al Gărzilor Revoluționare, potrivit Reuters. Corpul Gărzilor Revoluției Islamice a testat mai multe rachete balitice în cursul lunii martie, atrăgând critici ale puterilor occidentale, care acuză că testele încalcă o rezoluție ONU. Ca o consecință, Departamentul Trezoreriei SUA a trecut pe o ”listă neagră” două companii iraniene implicate în dezvoltarea programului balistic iranian, interzicând orice finanțare internațională pentru acestea în legătură cu respectivul program. Sancțiuni similare au fost impuse in ianuarie și asupra 11 companii sau persoane fizice în urma unui test care a avut loc în octombrie 2015.

5. Japonia a inaugurat un radar menit să supravegheze o zona din Marea Chinei de Est care vizează un grup de insule disputate de China și țările din regiune, atrăgând critici puternice din partea Beijingului, scrie Reuters. Noua bază a Forțelor de Autoapărare, plasată pe insula Yonaguni, se află la extrema vestică a unui grup de insule ale Japoniei, la circa 150 de kilometri de grupul de insule numite Senkaku de către japonezi, respectiv Diaoyu, de China. Oficialii de la Tokyo au motivat că, până acum, regiunea nu era monitorizată de instrumente radar, subliniind că instalarea aparaturii nu face decât ”să umple un gol pe care trebuia să-l acoperim”, potrivit unui oficial militar japonez.

6. Fidel Castro a oferit prima reacție după vizita președintelui SUA Barack Obama în Cuba, criticând Washingtonul într-o scrisoare publicată într-un ziar controlat de autoritățile de la Havana, relatează BBC. Fostul lider cubanez, care i-a predat ștafeta fratelui său în urmă cu un deceniu, a anunțat că țara sa nu are nevoie de daruri ”din partea imperiului”, ironizând faptul că vorbele de reconciliere ale președintelui Obama sunt atât de ”siropoase” încât pot provoca un atac de cord. În scrisoarea lui Fidel Castro, acesta amintește de invazia din Golful Porcilor, din 1961, când forțele paramilitare cubaneze sponsorizate de CIA au lansat o tentativă de răsturnare a regimului revoluționar condus de frații Castro și aliații acestora.

7. Guvernatorul statului american Georgia și-a exercitat dreptul de veto împotriva unei legi privind ”libertatea religioasă” care viza discriminarea comunității LGBT, pe fondul presiunilor exercitate de companiile care desfășoară afaceri în acest stat, informează BBC. Dacă era adoptată, legislația ar fi permis organizațiilor să refuze angajarea persoanelor gay sau transgender pe motive religoase. Companiile Disney, Coca-Cola sau Liga Națională de Fotbal, pe lângă alții, au amenințat că-și vor retrage afacerile din stat dacă legea va fi adoptată. ”Cred că e vorba de a arăta caracter în statul nostru Nu cred că trebuie să discriminăm pe nimeni pentru a proteja comunitățile bazate pe convingeri religioase în Georgia”, a afirmat guvernatorul Nathan Deal.

sua capitol casa alba atac8. Clădirea Capitoliului, sediul Congresului Statelor Unite ale Americii, precum și Casa Albă au fost închise, iar personalul aflat în clădiri a fost sfătuit să rămână în birouri până la restabilirea securității, după ce un atacator a tras mai multe focuri de armă și a rănit ușor un polițist, fiind ulterior reținut, anunță CNN. Autoritățile au cerut cetățenilor aflați în preajma clădirilor să părăsească zona și să caute adăpost. Potrivit autorităților, o femeie aflată la fața locului în momentul incidentului a fost rănită de bucăți de șrapnel, însă aceasta este în afara oricărui pericol.

9. CIA a realizat fotografii cu deținuți din custodie dezbrăcați, pe care le-a folosit ca tehnică de tortură și cu scop de ”umilire sexuală”, informează The Guardian. Imaginile cu persoanele reținute de autoritățile americane privesc cel puțin 50 de prizonieri folosiți în schimburi de extrădare a acestora în state aliate care uneori aplică metode de tortură mai dure decât cele ale SUA. În unele fotografii, care au rămas clasate, prizonierii CIA apar dezbrăcați, legați la ochi, imobilizați și cu urme vizibile de violență, iar alături de aceștia apar și oficiali CIA sau contractori ai agenției de securitate americană.

10. Rezidenții din satul Kulata din Bulgaria, aflat în apropierea graniței cu Grecia, susțin că primii migranți ilegali au trecut deja granița, informează publicația bulgară Novinite. Mai mulți copii care locuiesc în sat au văzut la sfârșitul săptămânii cel puțin 6-7 bărbați care cărau genți cu bagaje de-a lungul căii ferate. Aceștia au povestit că i-au auzit pe bărbați vorbind între ei și că li s-au făcut semne să păstreze tăcerea. Autoritățile au fost alertate, dar au anunțat că nu au dat de urma imigranților. În ciuda măsurilor sporite de patrulare de la granița cu Grecia, locuitorii satelor din sudul Bulgariei susțin că măsurile de prevenire a trecerii ilegale a frontierei sunt ineficiente.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

A fost 9 aprilie în lume – Oficialii Curții Supreme din Arizona au reintrodus interdicția avorturilor în temeiul unei legi din secolul al XIX-lea, Oficialii din Turcia au restricționat exporturile a 54 de produse către Israel până la încetarea focului din Gaza, Ministrul de Externe al Marii Britanii a declarat că statul nu va bloca nici o vânzare de arme către Israel

Material realizat de Diana Dumitrescu și Anastasia Tăbăcaru   Fostul președinte al Africii de Sud, …