Home / A fost azi în lume / Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 1 aprilie

Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 1 aprilie

Material realizat de Marilena Veronica Ene și Adrian Călugăru

Pe 1 aprilie, titlurile presei internaționale abundă despre diverse subiecte în legătura cu criza migranților, de la acuzele potrivit cărora Turcia a forțat grupuri de sirieni să se întoarcă în zone afectate de lupte, până la faptul că principalii luptători străini din conflictele care alimentează această criză provin ca proporție raportată la populația totală din Belgia. De asmenea, Rusia transmite documente care atestă că Turcia este principalul furnizor de armament pentru militanții Statului Islamic, iar migranții care ar putea fi deportați din Grecia în Turcia în baza acordului Ankarei cu UE au declanșat un protest într-una din taberele de pe una din insulele grecești. Totodată, Arabia Saudită anunță un pas important în deconectarea economiei de la dependența de industria petrolieră, în timp ce Indonezia ar putea să-i interzică accesul în țară starului Leonardo DiCaprio din cauza unor postări online în sprijinul protejării pădurilor tropicale în detrimentul culturilor de ulei de palmier. Am selectat 10 titluri despre cele mai importante evenimente din actualitatea internațională, pe lângă câteva materiale aflate ”sub radar”, cărora chiar dacă li se acordă o vizibilitate redusă, credem că merită trecute în revistă.

TITLURILE ZILEI

1. Turcia a obligat mii de refugiați sirieni să se întoarcă în Siria începând din luna ianuarie, dezvăluie unul dintre cele mai recente rapoarte Amensty International, informează Russia Today. Organizația a mai declarat și că această mișcare din partea Turciei denotă lipsa de capacitate a celui mai recent acord încheiat între autoritățile de la Ankara și Uniunea Europeană. Aproximativ 100 de sirieni sunt expulzați zilnic din Turcia, conform investigațiilor Amnesty, o mare parte a acestora nefiind înregistrați.

2. Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama a îndemnat liderii lumii să depună mai multe eforturi pentru asigurarea protejării facilităților nucleare pentru a preveni astfel ca „dezaxați, membri ai unor grupuri precum ISIS să ajungă în posesia unei arme nucleare, informează Reuters. Obama a făcut această declarație în cadrul Summit-ului de Securitatae Nucleară desfășurat la Washington susținând de asemenea că există o teamă persistentă cu privire la evoluția terorismului nuclear.

Militants in Syria’s Latakia Receive New Weapon Cargos from Turkey3.  Moscova a transmis Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite informații potrivit cărora Turcia alimentează cu trafic ilegal de arme și echipament militar Statul Islamic în Siria, anunță Russia Today. Potrivit emisarului rus la ONU, Vitali Ciurkin, aprovizionările sunt supervizate de serviciul de inteligență al Turciei: ”Principalul furnizor de arme și echipament militar pentru luptătorii ISIS este Turcia, care operează astfel prin intermediul organizațiilor sale non-guvernamentale. Iar activitățile acestora sunt supervizate de către Organizația Națională de Inteligență”. Potrivit emisarului rus la ONU, transportul ”implică în principal vehicule, inclusiv ca parte din convoaiele de ajutoarele umanitare.”

4. Un studiu efectuat în Danemarca arată că Belgia este, în raport cu populația sa, primul stat de origine al luptătorilor străini din rândul rangurilor rebele din Siria, conform Reuters. Franța, Germania și Marea Britanie au numere mai mari numere de persoane dar în raport de procentaj al populației Belgia le depășește. Cetățenii europeni ce se alătură mișcărilor islamiste radicale din Orientul Mijlociu sunt un punct important pe agenda de securitate a UE, astfel de voluntari fiind implicați în atacurile de la Paris și Bruxelles.

5. Migranții au protestat pe una dintre insulele grecești iar grupurile pentru drepturile omului au ridicat obiecții legale cu privire la implementarea acordului dintre UE și Turcia, care a stabilit ca cei ai căror cereri de azil au fost refuzate în Grecia să fie trimiși în Turcia, informează Reuters. Acordul va intra in vigoare în câteva zile iar în semn de protest față de deportare, sute de imigranți și refugiați au rupt gardurile din jurul centrului de îngrijire unde erau plasați și au blocat portul.

6. Principalul aeroport din Bruxelles își va relua activitatea începând de duminică, după ce poliția și guvernul au rezolvat o dispută cu privire la măsurile de securitate ce au urmat atacurilor cu bombă de pe 22 martie, conform Reuters. Autoritățile au stabilit ca listele cu toți pasagerii să fie afișate la sosire. Aeroportul a fost închis în perioada ce a urmat atacurilor, holul pentru plecări fiind distrus însă o zonă temporară pentru check-in fiind construită.

7. CIA a uitat materiale explozibile într-un autobuz școlar din Virginia, după ce un exercițiu canin a fost efectuat iar o serie de elevi au fost transportați cu vehicolul ce avea la bord explozibilul până când materialul a fost descoperit, informează Reuters. Explozibilul a fost descoperit în compartimentul motorului în timpul unei vizite de întreținere a autocarului. CIA a asigurat că materialele erau inerte și că nu au reprezentat un pericol pentru viața copiilor.

8. Arabia Saudită se pregătește să inaugureze un fond suveran de investiții în valoare de 2 trilioane $, creat din vânzarea de active deținute în industria petrolieră, pentru a planifica o activitate economică dincolo de economia dependentă de petrol, relatează The Guardian. Potrivit Greenpeace, inițiativa saudită ar echivala cu renunțarea Elveției la sistemul său bancar, însă totodată este menționat și faptul că Riadul a încercat de mai multe ori să-și diversifice economia și să-și disperseze sursele de venituri, însă a eșuat în acest sens. Dacă va fi creat, fondul de 2 trilioane $ ar valora dublu față de cel al Norvegiei, care este considerat cel mai valoros din lume din punct de vedere al portofoliului de active deținute.

9. Aung San Suu Kyi ar urma să preia un rol similar din punct de vedere al prerogativelor cu cel al unui prim-ministru în noul guvern din Myanmar, după ce aceasta va conduce și 4 ministere ale cabinetului, informează The Guardian. Oprită de prevederile constituționale să devină președintele țării, lidera mișcării pro-democrate din Myanmar a condus formațiunea Liga Națională pentru Democrație la o victorie covârșitoare în alegerile parlamentare, iar șeful statului ales de noul legislativ este un vechi aliat al său. Noul său rol, de consilier de stat cu valoarea simbolică a unui prim-ministru a fost creat în prima zi în funcție a noului guvern, fiind validată de camera superioară a Parlamentului și urmând a fi supusă votului în camera inferioară și trimisă pentru aprobare președintelui Htin Kyaw. Actualmente, Suu Kyi deține portofoliile afacerilor externe, relației cu președintele, educației și energiei din Myanmar.

10. Coreea de Nord va continua programul său nuclear și balistic, în pofida sancțiunilor impuse de SUA și aliații săi, a anunțat ambasadorul nord-corean la Națiunile Unite, So Se Pyong, potrivit Reuters. Acesta a mai adăugat că în prezent se manifestă o stare de ”semi-război” în zona divizatei peninsule coreene. Pyong a denunțat efectuarea recentă a unor exerciții militare de amploare de către SUA și Coreea de Sud, pe care le-a caracterizat drept o tentativă de ”decapitare a conducerii supreme a Coreei de Nord și o încercare de cucerire a capitalei Phenian”.

”SUB RADAR”

  • indonezia leonardo dicaprio protestIndonezia a anunțat că ar putea să-i interzică actorului Leonardo DiCaprio accesul pe teritoriul său ca urmare a unor comentarii cu privire la distrugerea pădurilor tropicale în detrimentul plantațiilor de palmieri pentru obținerea uleiului, relatează BBC. DiCaprio a vizitat Indonezia cu o viză de turist, iar duminica trecută a vizitat Parcul Național Gunuug Leuser, după care a postat un mesaj pe o rețea de socializare în care a afirmat că ”un centru mondial al biodiversității este amenințat de extinderea plantațiilor de palmieri pentru ulei”. Însă dacă autoritățile indoneziene consideră că afirmațiile actorului reprezintă ”o incitare” la adresa imaginii țării, atunci viza acordată actorului, precum și accesul acestuia în viitor ar putea fi interzise.
  • Sute de migranți din Eritrea aflați în taberele improvizate din Calais rămân în impas după ce autoritățile franceze au demolat o parte dintre acestea, în condițiile în care rata de aprobare a cererilir de azil politic în Marea Britanie a scăzut substanțial din cauza unui raport controversat al Serviciului pentru Imigrări al Danemarcei, scrie Al Jazeera. Astfel, cetățenii din Eritrea reprezentau cel mai numeros grup de aplicanți la azil din Marea Britanie, în 2015, cu 3.729 de aplicații. Însă, până în luna martie a acestui an, rata de aprobare a cererilor de azil a scăzut de la 87%, la doar 48%. Cauza pentru schimbarea atitudinii autorităților britanice a fost reprezentată de concluziile Biroului de Interne dintr-un raport al Serviciului pentru Imigrări al Danemarcei, realizat de Jens Weise Olesen și Jan Olsen, care s-au deplasat personal în Eritrea ca principali cercetători. Aceștia au ignorat mai multe atrocități comise împotriva populației precum reținerea arbitrară a civililor, tortură sau represiune religioasă.
  • Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a purtat o convorbire telefonică cu Secretarul de Stat american John Kerry, în care l-a informat despre faptul că militanții care luptă în războiul din Siria continuă să treacă frontiera dinspre Turcia, anunță Reuters. ”Ministrul Lavrov a atras încă o dată atenția asupra situației de la granița dintre Turcia și Siria și a faptului că există zone scăpate de sub control care, potrivit datelor noastre, sunt folosite activ pentru transferul militanților din Turcia spre Siria”, susține ministerul rus de externe. Totodată, ministrul rus a cerut implementarea totală a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU pentru încetarea tranzitului ”teroriștilor” care ajung în Siria din alte state, inclusiv Turcia.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 18 martie în lume – Armata Coreei de Nord a lansat mai multe rachete în timpul vizitei în Coreea de Sud a lui Antony Blinken, Sute de oameni au protestat în orașul Santiago din Cuba din cauza penelor de curent și a lipsei de alimente iar Oficialii din Kyrgyzstan și cei din Tadjikistan au ajuns la un acord privind 11 kilometri din frontiera comună

Material realizat de Mihai-Marco Percă. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că a susținut ideea …