Home / Politica si... / Criza / De ce a eșuat lovitura de stat din Turcia (1) – Premisele evenimentelor din 15-16 iulie 2016
Ieșirea în stradă a civililor a înclinat balanța de partea regimului Erdogan, oferindu-i președintelui legitimitate în detrimentul forțelor armate a căror acțiune a fost descrisă drept ”un act de trădare”.
Ieșirea în stradă a civililor a înclinat balanța de partea regimului Erdogan, oferindu-i președintelui legitimitate în detrimentul forțelor armate a căror acțiune a fost descrisă drept ”un act de trădare”.

De ce a eșuat lovitura de stat din Turcia (1) – Premisele evenimentelor din 15-16 iulie 2016

Știrile despre tentativa unei lovituri de stat în Turcia, acompaniate de imagini cu soldați care au preluat controlul și au blocat puncte strategice din capitala Ankara și din Istanbul, au provocat pe de o parte îngrijorare cu privire la creșterea instabilității într-o zonă geopolitică extrem de sensibilă, dar au evidențiat pe de altă parte frământările dintr-o țară unde o parte a societății, dar mai ales armata, provocate de tendințele autoritariste și pro-islamiste ale președintelui Erdogan. Turcia deține al doilea cel mai numeros contingent militar al NATO, iar cel mai important rol al armatei sale este considerat a fi garantarea secularismului într-o republică ale cărei baze au fost puse după Primul Război Mondial de către Mustafa Kemal Ataturk.

Turcia nu a fost ferită de lovituri de stat în istoria sa republicană. Potrivit unei cronologii Al Jazeera1, în 1960, pe 27 mai, a avut loc prima lovitură de stat a armatei turce, în urma căreia președintele, premierul și alte figuri politice de rang înalt au fost arestate și judecate pentru fapte de trădare și alte ilegalități. Ulterior, pe 12 martie 1971, în urma unei recesiuni economice, au loc tulburări sociale manifestate pe plan național. Armata intervine pentru a ”restaura ordinea”. 9 ani mai târziu, pe 12 septembrie 1980, ciocnirile violente dintre simpatizanții de stânga și de dreapta de pe scena politică au determinat intervenția armatei, care a preluat puterea. Sute de mii de persoane au fost reținute în anii care au urmat, iar âteva zeci au fost executate. În sfârșit, pe 28 februarie 1997, armata oferă o serie de ”recomandări” ca urmare a ascensiunii Partidului Bunăstării, de orientare pro-islamistă. Guvernul nu are altă alternativă decât să le accepte, iar primul-ministru Necmetin Erbakan demisionează.

Lovitura de stat a armatei din 15-16 iulie este prima care eșuează în Turcia și lasă în urmă cel puțin 265 de morți, dintre care 161 de forțe de ordine și civili și 104 de așa-ziși ”complotiști”. În urma acestor evenimente, președintele Recep Tayyip Erdogan pare a ieși cu o poziție întărită și o autoritate sporită, în detrimentul unei armate aparent slăbită de disensiuni și fragmentări, a cărei poziție în ochii poporului devine extrem de șubrezită. Totodată, în urma imaginilor furnizate de mass-media și martori de la fața locului, reiese că în noaptea de 15 iulie și în ziua următoare s-au confruntat practic două armate – una reprezentată de forțele armate, care a denunțat autoritarismul actualei puteri reprezentată de președinte și guvernul său loial, respectiv una formată din forțele de ordine internă aflate sub controlul Ankarei, cu sprijinul substanțial al civililor care au contribuit la legitimizarea regimului președintelui și au contestat în premieră motivația secularistă a acțiunilor armatei. Dar înainte de a vorbi despre consecințele și efectele evenimentelor din Turcia, merită discutate ipotezele și premizele primei lovituri de stat eșuată din această țară.

Contextul intern – Rolul lui Erdogan în provocarea disensiunilor

În Turcia, memoria recentă a populației e afectată de recentele atentate din Ankara, Istanbul și alte orașe din țară, atribuite atât teroriștilor Statului Islamic, cât și militanților Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK), care duc un război de lungă durată cu autoritățile pentru obținerea autonomiei. Doar în luna iunie, 11 persoane și-au pierdut viața în urma exploziei unui automobil-capcană in Istanbul, iar alte 42 au murit și 200 au fost rănite după un atentat la aeroportul internațional din același oraș.

Pe fondul unor tensiuni amplificate la apogeu pentru istoria recentă a Turciei, președintele Recep Tayyip Erdogan și-a asumat un rol tot mai activ, atât pe scena politică internă, cât și externă. Trecut în fotoliul prezidențial, o funcție cu un rol mai degrabă ceremonial într-o republică parlamentară, șeful de la Ankara a rămas la fel de activ în exercitarea puterii ca în perioada 2003-2014 când a fost premierul și liderul partidului AKP. Totodată, nu este un secret că ambițiile șefului statului merg până la organizarea unui referendum pentru transformarea Turciei într-o republică prezidențială, însă pentru aceasta are nevoie de o majoritate de două treimi în Parlament pentru convocarea unui referendum.

Liderul de la Ankara a provocat îngrijorare în rândul oponenților săi politici, dar și a armatei, ca urmare a viziunilor autoritariste tot mai crescute, manifestate prin îngrădirea libertății presei, arestarea unor jurnaliști critici la adresa sa și a guvernului acuzați nici mai mult nici mai puțin de ”acte de trădare și terorism”, precum și a unor viziuni pro-islamiste, de încurajare a portului vălului islamic sau de reducere a rolului femeilor în societate la acela de a fi ”mame” sau ”soții”.

Rădăcinile adânci ale unui conflict instituțional – afacerea ”Barosul”

Mai mulți lideri ai armatei turce au fost inculpați în 2010 și condamnați în 2012 pentru tentativa de a răsturna guvernul ales al țării
Mai mulți lideri ai armatei turce au fost inculpați în 2010 și condamnați în 2012 pentru tentativa de a răsturna guvernul ales al țării

Retorica lui Erdogan a polarizat Turcia și a inflamat tensiunile etnice și sectariene, notează The Guardian2. Armata, văzută drept un gardian al moștenirii seculariste promovate de Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul republicii moderne, a privit cu îngrijorare evenimentele de pe scena politică, însă a continuat să asculte ordinele. În același timp, Erdogan a fost suficient de abil pentru a slăbi autonomia forțelor armate și, pe parcursul guvernării sale, a reușit să-și apropie forțele de ordine reprezentate de poliție și alte structuri de menținere a ordinii. Nu întâmplător, în 2010, guvernul civil la șefia căruia se afla Erdogan a inculpat mai mulți lideri militari acuzați de tentativă de răsturnare a guvernului în cadrul dosarului ”Balyoz”(”Barosul”). Doi ani mai târziu, acuzații au fost găsiți vinovați, însă au făcut apel, iar în 2014 Curtea Constituțională a constatat că procesul a fost viciat, iar majoritatea probelor prezentate s-au dovedit a fi fabricate de către ”figuri aflate în umbra sistemului judiciar”, potrivit unei analize a site-ului middleeasteye.net.3 275 de persoane condamnate anterior au fost eliberate, iar în luna aprilie a acestui an, după rejudecare, toți aceștia au fost achitați.

Criza politică internă și multe tensiuni acumulate cu vecinii

turcia lovitura de stat pod tancuri
Civilii înconjoară tancurile armatei care au ocupat mai multe puncte strategice din Istanbul și Ankara. Pe alocuri, au existat ciocniri violente între forțele de ordine și civili, pe de o parte, și soldați, pe de alta, soldate cu aproape 200 de morți.

Între timp, Erdogan și-a permis testarea pentru încă o dată a poporului turc, după ce alegerile parlamentare din toamna lui 2015 s-au încheiat cu un rezultat slab pentru fostul său partid, AKP, care a pierdut majoritatea parlamentară. Forțat să învestească un guvern minoritar pentru a evita o asociere cu rivalii kurzi, Erdogan și-a asumat un rol determinant în evenimentele din regiune: a invocat nevoia de stabilitate în contextul războiului din Siria, a acuzat militanții kurzi că încalcă un armistițiu agreat anterior și a negociat de pe poziții avantajoase gestionarea crizei migranților în detrimentul unor beneficii pentru Turcia din partea UE. Și chiar dacă nu a avut succes pe niciun plan, Erdogan și-a atins ținta și, după convocarea alegerilor anticipate, AKP a recăpătat majoritatea parlamentară și a pus umărul și la înlăturarea mult prea cumpătatului Ahmet Davutoglu în detrimentul unei figuri considerate mult mai loiale și controlabile, noul premier Binali Yildirim.

Implicarea lui Erdogan în criza siriană, prin opoziția manifestată față de președintele Bashar al-Assad și sprijinirea grupărilor islamiste care luptă pentru înlăturarea sa, a creat o situație opusă dezideratului de a avea ”zero probleme” cu țările vecine. Iar reizbucnirea unui conflict cu militanții kurzi ai PKK după 2 ani de armistițiu a complicat și mai mult situația din estul și sudul țării. Pe de altă parte, după criza acută provocată de doborârea unui avion rusesc la granița cu Siria anul trecut în noiembrie, precum și a relațiilor inghețate în ultimii ani cu Israelul, Ankara și-a reconsiderat poziția și a demarat un proces diplomatic pentru normalizarea relațiilor cu cele două state. Un alt indiciu privitor la schimbarea viziunii politicii externe a Turciei l-a constituit anunțul privind dorința de normalizare a relațiilor cu Damascul, care a luat prin surprindere grupările rebele opuse lui Bashar al-Assad, care se bazau pe ajutorul turcilor. Cu toate acestea, The Guardian susține că mai degrabă aceste inițiative reprezintă mai puțin o schimbare de 180 de grade a politicii de la Ankara și mai degrabă transmit un semnal apropiaților lui Erdogan, îngrijorați de consecințele economice provocate de implicarea Turciei în atât de multe relații tensionate.

Lovitura de stat, o profeție?

Președintele Erdogan a cerut populației să iasă în stradă prin intermediul unei conversații telefonice folosind aplicația Face Time. Erdogan este totodată promotorul unor restricții dure cu privire la accesibilitatea rețelelor sociale în Turcia.
Președintele Erdogan a cerut populației să iasă în stradă prin intermediul unei conversații telefonice folosind aplicația Face Time. Erdogan este totodată promotorul unor restricții dure cu privire la accesibilitatea rețelelor sociale în Turcia.

Gestionarea relațiilor cu minoritatea kurdă poate reprezenta o premiză a declanșării unei lovituri de stat. Mai mulți analiști specializați în această problemă au avertizat că armata ar putea interveni în acest caz. Gonul Tol nota în Foreign Affairs4: ”Armata ar putea acționa dacă spirala luptei dintre PKK și stat scapă de sub control, dacă violențele de masă din centrele urbane din vest ar conduce la un colaps al securității și o recesiune economică majoră și dacă guvernul devine tot mai autoritar”. Directorul Centrului pentru Studiul Turciei din cadrul Institutului pentru Orientul Mijlociu din SUA continuă: ”Aceste circumstanțe ar putea declanșa proteste anti-guvernamentale masive. Dacă Erdogan răspunde cu o înnăbușire violentă din partea poliției urmată de haos și vărsare de sânge, aceasta ar putea provoca cererea poporului ca generalii să intervină. Chiar și în cazul unor astfel de scenarii periculoase și nedorite, generalii vor prefera probabil să intervină politic mai degrabă decât prin mijloace militare în presarea guvernului de a demisiona. Turcia a evoluat suficient pe plan politic și economic încât să mai fie condusă de o juntă militară”.

Culmea, chiar la începutul săptămânii, Erdogan a semnat un decret prin care acorda imunitate soldaților în fața acuzațiilor aduse în urma unor operațiuni de securitate internă, astfel încât cazurile împotriva comandanților ar trebui aprobate anterior de primul-ministru. Noua lege a fost văzută ca un semnal de îmbunătățire a relațiilor dintre guvern și armată, cu un rol determinant asupra operațiunilor desfășurate în zonele populate de kurzi.

Impasul Occidentului

Cu toate acestea, o lovitură de stat, fie ea și eșuată, nu fi ușor de condamnat cu vehemență de ceilalți actori internaționali, în special UE, partenerii NATO a Turciei, Rusia sau Israel, în ciuda îndemnurilor acestora ca suveranitatea poporului, prin votul exprimat și guvernul rezultat aflat la conducerea țării, să fie respectat. Liderii europeni și partenerii americani privesc cu îngrijorare politicile implementate de Erdogan, care nu a ezitat să sprijine închiderea publicațiilor critice și încarcerarea jurnaliștilor care i se opun, precum și prigonirea militanților pentru respectarea drepturilor omului. În aceste condiții, nu este de mirare că majoritatea partenerilor Turciei au abordat un ton reținut față de evenimentele de la Istanbul și Ankara, preferând să îndemne la ”calm” și la ”respectarea statului de drept”, fără a face mențiuni cu privire la susținerea unei persoane. Pe măsură ce filmul evenimentelor s-a derulat, iar eșecul loviturii de stat devenea clar, tonul declarațiilor s-a înăsprit față de susținătorii acesteia și liderii militari implicați în ceea ce a devenit o vărsare de sânge inutilă, în timp ce retorica de susținere a președintelui a căpătat un glas tot mai vehement.

Citește și:

De ce a eșuat lovitura de stat din Turcia (2) – Profilul celor doi lideri implicați în lupta pentru putere

De ce a eșuat lovitura de stat din Turcia (3) – Anacronismul armatei, contra-lovitura lui Erdogan și 3 posibile ipoteze de lucru ale declanșării evenimentelor

De ce a eșuat lovitura de stat din Turcia (4) – Consecințele slăbiciunilor unui ”leu vegetarian”
____________________________________________________________________________________________________________________

1 – Erdogan: Turkey coup bid ‘an act of treason’, Al Jazeera and agencies: http://www.aljazeera.com/news/2016/07/turkey-prime-minister-coup-attempt-foiled-160716001125028.html

2 – Attempted coup reflects growing tension in Turkey, Ian Black, https://www.theguardian.com/world/2016/jul/16/how-recep-tayyip-erdogan-inflamed-tensions-in-turkey

3 – ANALYSIS: Turkey’s former generals walk free on ‘coup’ verdict, Cagri Ozdemir, http://www.middleeasteye.net/news/analysis-turkeys-former-generals-walk-free-coup-verdict-989709940

4 – Turkey’s Next Military Coup, Gonul Tol: https://www.foreignaffairs.com/articles/2016-05-30/turkeys-next-military-coup

 

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

polonia veto lege justitie proteste varsovia lege si justitie

“The Polish Issue:” the citizens are arbitrating the fight between politics and justice, on the background of EU’s concerns

In the last days, the situation created by the changes in the Polish judicial system …