Home / GeopoliticALL / Asia-Pacific / China transmite SUA să nu intervină în disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud

China transmite SUA să nu intervină în disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud

amtracks-south-china-sea-06-2011

China a transmis Statelor Unite ale Americii să nu se implice în conflictele din zona Mării Chinei de Sud și să permită statelor din regiune să își rezolve singure probleme, după ce Washington-ul a anunțat că dorește să oprească tensiunile tot mai crescute, relatează Reuters.

Michael Fuchs, secretarul adjunct de stat american pentru Afaceri de Strategie și Militare, a declarat că nici o țară nu este singura responsabilă de tensiunea ridicată din regiune. Însă acesta a reiterat viziunea SUA potrivit căreia comportamentul ,,provocator și unilateral” al Chinei a ridicat semne de întrebare privind dorința acesteia de a se supune legii internaționale.

China revendică 90% din Marea Chinei de Sud, al cărei subsol se crede că ar conține zăcăminte de petrol și gaze naturale, pe lângă resursele de pescuit bogate. De asemenea, Brunei, Malaysia, Filipine, Vietnam și Taiwan revendică la rândul lor zone ale aceleiași mări, o zonă extrem de importantă din punct de vedere comercial, în condițiile în care prin Marea Chinei de Sud trec anual nave cu o încărcătură totală de circa 5 trilioane $.

Ministerul de externe al Chinei a reamintit că Beijingul deține suveranitatea incontestabilă asupra Insulelor Spratly, o zonă unde majoritatea revendicărilor celorlalte state se suprapun, afirmând totodacă că China a continuat să ordone retragerea imediată a personalului și echipamentului țărilor care ,,ocupau ilegal” insulele. China își va proteja cu orice preț suveranitatea și drepturile sale maritime și va susține permanent rezolvarea prin dialog a disputelor teritoriale cu celelalte state implicate, ”pe baza respectării dovezilor istorice și a dreptului internațional”, a mai adăugat instituția. China ,,speră ca țările din afara regiunii să își mențină neutralitatea, să facă distincția între ce e bine și ce e rău și să respecte eforturile depuse împreună pentru a menține pacea și stabilitatea regională”, se arată într-o declarație a ministerului de externe chinez, ca răspuns pentru Statele Unite ale Americii.

Tensiunile din regiune au degenerat în ultimele luni în proteste violente la adresa politicii expansioniste a Chinei. În luna mai, Vietnamul a fost scena unor proteste anti-China după ce compania petrolieră de stat CNOOC a instalat o platformă într-o zonă revendicată de acest stat, care i-a acuzat totodată pe chinezi că i-au hărțuit pe pescarii vietnamezi din zonă. Agenția de știri oficială a Chinei Xinhua a spus că autoritățile chineze au deportat 13 pescari vietnamezi și au eliberat unul din cei doi năvodari care au fost arestați pentru pescuit ilegal în apropiere de Sanya, în sudul insulei Hainan.

SUA dorește ca cele 10 țări care fac parte din Asociația Națiunilor din Sud-Estul Asiei(ASEAN) și China să poarte ,,o discuție reală și substanțială” pentru a accentua nevoia de autolimitare din Declarația de Conduită încheiată în 2002, cu scopul de a semna un cod de conduită maritim formal, conform lui Fuchs.

Un oficial american a declarat că problema a fost discutată din nou săptămâna trecută cu China la reuniunea anuală a Dialogului Strategic și Economic, un forum bilateral care își propune să gestioneze o relație din ce în ce mai complexă și, uneori, dificilă. De cealaltă parte, Ministerul Chinez de Externe a subliniat că atât China, cât și ASEAN-ul respectă Declarația de Conduită și ”fac eforturi constante” pentru realizarea Codului de Conduită.

Despre Marina Cristescu

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *