Home / CulturALL / Azi, dar candva / Azi, dar candva – 30 aprilie

Azi, dar candva – 30 aprilie

30 apr 1945 – S-a sinucis Adolf Hitler, celebrul conducator (Fuhrer) al Germaniei intre 1933 si 1945. Cu rezultate amestecate ca elev, acesta visa sa devina artist. Dorea sa studieze pictura, pentru care avea ceva aptitudini, dar a picat de doua ori la examenul de admitere la Facultatea de Belle Arte. Cativa ani a dus o viata singuratica, castigandu-si cu greu traiul din pictarea de carti postale si a unor reclame, mutandu-se dintr-o pensiune in alta. In timpul Primului Razboi Mondial s-a aflat in permanenta pe front (s-a inrolat voluntar in armata germana), servind drept curier de stat major. A fost ranit in noiembrie 1916 si intoxicat cu gaz doi ani mai tarziu. La sfarsitul razboiului a fost spitalizat. Pentru curajul demonstrat a primit Crucea de Fier clasa a II-a in 1914 si Crucea de Fier clasa I in 1918. Aceasta perioada a reprezentat o eliberare fata de viata civila, lipsita de tel si plina de frustrari. Iesit din spital in mijlocul haosului social care a urmat infrangerii Germaniei, in 1919 Hitler s-a implicat in politica. La lovitura de stat din 1923, a fost judecat si condamnat la cinci ani de inchisoare dar a executat doar noua luni. A folosit acest timp pentru a dicta primul volum din “Lupta mea” (“Mein kampf”), o autobiografie politica devenita faimoasa (completa in 1924). In 1925 pune bazele militiilor SS. In 1933 devine cancelar, iar un an mai tarziu Fuhrer si obtine controlul total asupra Germaniei. Printre ideile sale se numara inegalitatea dintre rase, natiuni si indivizi. Pretinsa superioritate a rasei ariene a fost introdusa de acesta in mod treptat. De asemenea, un mare pericol il reprezentau evreii, antisemitismul devenind cea mai profunda convingere a lui Hitler. Ascensiunea sa a fost rapida. Odata ajuns la putere, a instaurat o dictatura absoluta: axiomele ideologice ale nazismului au fost superioritatea rasiala ariana (formata din indivizi inalti, albi si blonzi) si antisemitismul. Vina sa pentru declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial si a Holocaustului – schimbarea politicii germane de la expulzarea la exterminarea evreilor din intreaga Europa – este evidenta. Numarul victimelor politicii hitleriste este imens, in odioasele lagare de concentrare pierzandu-si viata milioane de oameni. In 1938, Hitler facuse din Germania cea mai puternica si de temut tara din Europa. In ceea ce priveste viata personala a Fuhrer-ului, se stie ca s-a indragostit de nepoata sa Geli Raubal (fiica surorii sale Angela Raubal). Se spune ca aceasta s-ar fi sinucis din cauza unui bilet de dragoste gasit in buzunarul iubitului sau, expeditoarea fiind celebra Eva Braun (cu care n-avea inca o relatie). Iubind-o cu adevarat, Hitler a ramas neconsolat cateva saptamani dupa moartea fetei. Ceva mai tarziu a inceput o relatie cu Eva Braun (cu 23 de ani mai tanara decat el), asistenta la atelierul foto al lui Heinrich Hoffman, fotograful sau personal. Desi tinea la ea si a instalat-o la resedinta sa din Berghof, Hitler s-a afisat rareori cu ea in public si nu voia sa se casatoreasca cu ea (spunea ca singura femeie cu care s-ar fi putut casatori ar fi fost Geli). Eva era o tanara simpla, care nu se implica in cariera Fuhrer-ului. Marea ei virtute in ochii lui era loialitatea de necontestat, iar in semn de recunoastere s-a casatorit cu ea inainte de moartea lor. Cu inamici ca Marea Britanie si Rusia, Germania avea mari probleme in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Incoltit, fara posibilitate de scapare si cu sanatatea subrezita, Hitler se sinucide in buncarul sau impreuna cu Eva Braun, iar cadavrele lor sunt incinerate. Perceptia populara asupra lui implica adesea speculatii si presupuneri asupra sanatatii sale mintale. A existat tendinta de a-l considera nebun. In pofida unor izbucniri ocazionale de furie, cruzimile si ordinele sale cele mai dure sugereaza o brutalitate rece, pe deplin constienta. Trebuie insa retinut ca dispunea de capacitati mintale care includeau o memorie uluitoare pentru detalii si o detectare instinctiva a slabiciunilor adversarilor. In urma actiunilor sale, Adolf Hitler si-a lasat amprenta pe paginile istoriei ca unul dintre cei mai cruzi dictatori.

30 apr 1945 – S-a sinucis Eva Anna Paula Braun, cea care a fost timp de 14 ani amanta, iar in ultimele 36 de ore din viata, sotia lui Adolf Hitler. A fost vanzatoare intr-un magazin al fotografului lui Hitler, Heinrich Hoffmann. In momentul in care Eva l-a intalnit pe Fuhrer (cu 23 de ani mai in varsta decat ea), in octombrie 1929, aceasta nu avea nicio idee despre politica, dar isi pusese in gand sa-l cucereasca. Atunci, Hitler avea o legatura cu sofisticata Geli, fiica surorii sale vitrege, Angela Raubal. Relatia a fost profunda, singura pe care Fuhrer-ul n-a putut-o controla. La varsta de doar 23 de ani, Geli s-a sinucis, pe 18 septembrie 1931, cauzele ramanand neelucidate, desi se pare ca tanara gasise un biletel de amor semnat de Eva in buzunarul iubitului sau. In urma tragicului eveniment, Hitler a fost extrem de afectat, vrand chiar sa-si puna capat zilelor. Dupa o perioada, incepe s-o curteze pe Eva. In 1932, aceasta devine amanta lui Hitler, dar nu i se permite niciodata sa apara in public alaturi de el, neavand nicio influenta asupra vietii lui politice. Dupa o tentativa de sinucidere, Fuhrer-ul decide sa-i acorde mai multa atentie si timp, instaland-o la casa lui de la Berghof. In aceasta perioada, Eva este cunoscuta (dar nu si aprobata, pe motiv de nepotrivire absoluta) doar de cercul apropiatilor lui Hitler, nu si de publicul larg. Eva nu era la curent cu intentiile politice ale Fuhrer-ului, el interzicandu-i sa citeasca ziare sau sa asculte stirile la radioul german, avand oricum putine surse de informare in izolarea de la Berghof. In ciuda situatiei disperate, Hitler nu discuta niciodata cu ea despre razboiul in plina desfasurare. Oricum, Eva aflase cate ceva despre ce se intampla afara, dar firea ei egoista nu-i permitea sa se implice, pretextand ca nu avea cum sa schimbe lucrurile. Cand lucrurile s-au complicat, in aprilie 1945, Eva il urmeaza in buncar, in ciuda protestelor lui. In semn de recunostinta pentru loialitatea sa, dictatorul o ia de sotie pe 29 aprilie. In ziua urmatoare, Eva s-a otravit cu cianura, iar Hitler s-a impuscat in cap. Conform instructiunilor sale, corpurile lor au fost incinerate. In orice caz, se pare ca insusi Adolf Hitler afirmase ca marea lui dragoste a fost Geli Raubal, nu Eva Braun care era doar o prezenta placuta, o femeie draguta cu care se obisnuise si la care tinea, dar cu care, in circumstante normale, nu s-ar fi casatorit niciodata.

30 apr 1900 – SUA anexeaza Hawaii.

30 apr 1883 – A decedat Edouard Manet, pictor si gravor francez, adesea considerat a fi la originea artei moderne. O prezenta controversata pe scena artei moderne, acesta a anticipat impresionismul prin pensulatia degajata, prin culorile saturate, prin aplatizarea perspectivei, prin absenta tuturor subiectelor considerate importante in vremea sa si prin focalizarea pe scene pasagere ale vietii contemporane. Panzele sale infatiseaza scene din istoria moderna, instantanee ale vietii de noapte pariziene, imagini ale unor oraseni aflati in aer liber, portrete si naturi statice. Opera lui controversata inspira un grup de artisti de avangarda ce vor initia impresionismul. Lucrarile sale pun accentul pe momentele trecatoare ale vietii moderne. Stilul sau se caracterizeaza printr-un realism sincer si necrutator. Pentru a pune in discutie abordarea traditionala a picturii, el nu s-a rezumat la explorarea subiectului lucrarilor sale, ci a dezvaluit in mod provocator insasi mecanica actului pictural, tusele sale fiind lasate intentionat nefinisate, la vedere. A fost o figura revolutionara, creand o punte de legatura intre doua miscari: realismul si impresionismul. Desi a fost admirat de impresionisti, fiind un sustinator al acestei miscari, nu s-a considerat niciodata unul dintre ei. Rezistenta criticilor la opera sa s-a manifestat pana spre sfarsitul carierei sale. Abia in secolul XX valoarea sa a fost reconsiderata de istoricii si criticii de arta. Abordarea indrazneata si nesupusa regulilor i-a asigurat lui Manet un loc important in istoria artei moderne. Printre cele mai cunoscute tablouri ale sale se numara:

30 apr 1858 – S-a nascut Mina Minovici, medic legist roman, fondator al sistemului medico-legal modern.

30 apr 1772 – John Clais patenteaza cantarul.

Despre Iulia Zârnovean

Vezi și

Azi, dar candva – 23 noiembrie

23 nov 1923 – A decedat Urmuz (pseudonimul literar al lui Dimitrie Demetrescu-Buzau), unul dintre …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *