Home / GeopoliticALL / Asia-Pacific / Brinkmanship: politica pe marginea prăpastiei
brinkmanship

Brinkmanship: politica pe marginea prăpastiei

brinkmanshipÎn cadrul relaţiilor tensionate dintre două sau mai multe state şi cel mai adesea în situaţii de criză, actorii adoptă că strategie practica cunoscută sub numele de brinkmanship pentru a obţine cât mai multe beneficii. Această practică este descrisă drept un tip de  ”politică pe marginea prăpastiei” şi are un statut relativ controversat datorită riscurilor implicate şi pericolul escaladării conflictului dar rămâne totuşi o realitate inevitabilă a geopoliticii.

Brinkmanshipul presupune creşterea ameninţărilor şi împingerea evenimentelor periculoase până la un pas de dezastru, astfel încât adversarul să fie determinat să facă anumite concesii pentru a fi obținute avantaje cât mai consistente. Parte inerentă a acestei practici este asumarea unor riscuri agresive, pericolul imens de escaladare precum şi creearea impresiei că un actor preferă măsuri extreme decât să cedeze. Dar tocmai datorită acestui aspect, de a crea o situaţie care nu mai poate fi controlată şi în care costurile depăşesc beneficiile, actorii implicaţi sunt nevoiţi să facă un compromis.

Deşi practica acestui tip de politică a existat de la începuturile omenirii, fiind foarte asemănătoare cu strategia de bluff în cadrul unui joc de poker, conceptul de brinkmanship folosit astăzi a originat în timpul Războiului Rece. În 1956, fostul Secretat de Stat al Statelor Unite, John Foster Dulles, în cadrul unui interviu pentru revista Life, a afirmat ,,if you are scared to go to the brink [of war], you are lost.’’ (”Dacă îți este teamă să mergi până la limită [a unui război], atunci ești pierdut” – n.r.). Drept răspuns, politicianul şi diplomatul Adlai Stevenson a caracterizat brinkmanship-ul lui Dulles ca fiind nesăbuit. Din acel moment, termenul a fost foarte folosit în perioada Războiului Rece, în care folosirea armelor nucleare a constituit ameninţarea principală.

Cel mai important eveniment descris ca brinkmanship datorită anvergurii pericolului şi amploare a mizei a fost criza rachetelor din Cuba din 1962. Iniţiată de liderul sovietic, Nikita Khrushchev, prin plasarea în Cuba a numeroase arme nucleare, acest eveniment a fost un răspuns la ameninţarea armelor nucleare americane din Italia şi Turcia în a căror raza intra şi Moscova. Acest brinkmanship a fost foarte aproape de escaladare într-un război nuclear, dar după 13 zile de negocieri bilaterale, SUA şi URSS au reuşit să ajungă la o rezolvare a disputei printr-un compromis – înlăturarea armelor nucleare ale ambilor actori din statele menţionate.

În perioada mai recentă, în toamna anului 2013, în cadrul disputei teritoriale Sino-Japoneze asupra Insulelor Diaoyu/Senkaku din Marea Chinei de Est, a luat naştere un nou brinkmanship în momentul în care China a creat o zonă de apărare şi identificare a aerului deasupra regiunii disputate. Ameninţările celor două state au escaladat treptat până în punctul în care simple accidente dintre avioane precum a fost aproape să se întâmple în 2014, puteau declanşa un conflict armat. Deşi situaţia nu a fost rezolvată definitiv nici până în prezent, tensiunile prevalente la un moment dat numai au aceaşi amploare datorită unui status quo al relaţiilor bilaterale la care ambii actori s-au adaptat.

Conflictul din Ucraina şi respectiv poziţiile adoptate de Uniunea Europeană/SUA şi Rusia sunt indicatori ai unui nou posibil brinkmanship care poate avea de asemenea consecinţe devastatoare în măsura în care conflictul nu este soluţionat. Rezolvarea unui brinkmanship este dependentă de existenţa unor actori raţionali, capabili de un calcul al riscurilor implicate, al costurilor şi beneficiilor, care pot face concesiile necesare soluţionării paşnice a disputei. În situaţii în care poziţiile şi cerinţele adoptate de actori sunt determinate de aspecte iraţionale precum naţionalismul şi alte forme de extremism politic, atunci riscurile cresc şi adevăratul pericol al adoptării unei practici precum brinkmanship-ul sunt evidenţiate. Această practică este cu atât mai iresponsabilă cu cât potenţialul conflict dintre actori poate implica întreaga lume. În asemenea situaţii, brinkmanshipul deşi poate fi considerat o soluţie practică pentru obţinerea mai multor beneficii, însă totodată nu este şi o practică morală, prin urmare aceasta ar trebui evitată când impactul acesteia nu este izolat doar la actorii implicaţi în respectiva dispută.

 

 

 

 

Despre Luchian Emil

Vezi și

Lucas papademos austerity greece

Fostul premier al Greciei, Lucas Papademos, rănit după explozia unui colet-capcană

Fostul premier al Greciei, Lucas Papademos, a fost rănit în urma unei explozii în interiorul …