Home / CulturALL / Azi, dar candva / Azi, dar candva – 2 noiembrie

Azi, dar candva – 2 noiembrie

2 nov 1950 – A decedat George Bernard Shaw, dramaturg irlandez, Laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1925 gratie “operei sale marcata de idealism si umanitate, pentru satira sa stimulatoare plina de multe ori de o singulara frumusete poetica”. Este considerat cel mai mare dramaturg de limba engleza de la William Shakespeare.

2 nov 1911 – S-a nascut poetul grec Odysseas Elytis, Laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1979.

2 nov 1885 – S-a nascut astronomul american Harlow Shapley, cel care a descoperit marimea si forma spiralata a Caii Lactee. Studiile sale asupra distributiei roiurilor de stele in galaxie l-au dus la concluzia ca Soarele, despre care anterior se credea ca se afla in apropiere de centrul galaxiei, se afla de fapt la 50.000 de ani-lumina de centrul galactic (astazi, distanta este estimata la 28.000), realizand astfel prima estimare realista a marimii galaxiei noastre.

Iulia Hasdeu2 nov 1869 – S–a nascut poeta Iulia Hasdeu, fiica savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu. A avut o zestre intelectuala de exceptie, care i-a permis ca la varsta de doar 17 ani sa obtina bacalaureatul in Litere la Sorbona. Tot la Paris a frecventat cursuri de limbi clasice, filosofie si istorie concomitent cu lectii de pictura si muzica. Si-a intrerupt studiile din cauza declansarii tuberculozei si a murit inainte de a implini 19 ani. Scrierile sale, de factura romantica – poezii, proza, teatru, eseuri, cugetari – redactate in franceza, sunt publicate postum (“Oeuvres”, 2 volume, 1889-1890) de tatal ei.

2 nov 1795 – S-a nascut James K. Polk, al 11-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii, servind intre 4 martie 1845 si 3 martie 1849.

Maria Antoaneta2 nov 1755 – S-a nascut Maria Antonia Iosefa Iohanna de Habsburg-Lorena, (cunoscuta in istorie sub numele de Maria Antoaneta), nascuta arhiducesa de Austria, apoi regina a Frantei si a Navarei (Regatul Navarei, initial Regatul Pamplona, a fost un stat feudal din vestul Europei, de o parte si de cealalta a Pirineilor, in partea de Vest, pe coasta Oceanului Atlantic; in anul 1620, este incorporat in cadrul Regatului Frantei). La varsta de 15 ani se casatoreste cu Delfinul Frantei, viitorul Ludovic al XVI-lea, pe data de 16 mai 1770, la Palatul Versailles. Delfina era criticata constant de mama sa pentru inabilitatea de a „inspira pasiune” sotului ei, care rareori dormea cu ea si care era mai interesat de hobby-urile lui. Pentru a compensa lipsa de afectiune a soțului si criticile nesfarsite ale mamei, Maria Antoaneta a inceput sa cheltuiasca mult pe jocurile de noroc, imbracaminte si cosmetice. Si-a facut din ce in ce mai multi inamici chiar si la curtea de la Versailles din cauza dorintelor sale exclusiviste. Regina a fost o cititoare pasionata de romane istorice; a fost fascinata de filosofia lui Rousseau precum si de cultura incasilor din Peru. A vrut sa invete limba engleza, dar n-a vorbit niciodata fluent. Maria Antoaneta este cunoscuta mai degraba pentru excesele sale legendare (considerate exagerari de unii istorici moderni, la fel ca si celebra fraza: “N-au paine? Sa manance cozonac!”), dar si pentru moartea sa. A fost executata la ghilotina, in toiul Revolutiei Franceze, pentru un asa-zis incest cu fiul ei, precum si pentru inalta tradare (a incercat sa salveze regalitatea prin negocieri secrete cu factiuni monarhiste si cu fratele ei, imparatul Leopold al II- lea, neobtinand sprijin, insa zvonurile despre acest lucru i-au infuriat pe revolutionarii francezi, ducand la rasturnarea monarhiei, la 21 septembrie 1792). A petrecut un an in inchisoare, suferind de tuberculoza si posibil de cancer la uter, ceea ce ii cauza hemoragii frecvente. La ora 12:15 pm, cu doua saptamani jumatate inainte de a implini 38 de ani, a fost executata in Piata Revolutiei (in prezent, Place de la Concorde). Ultimele sale cuvinte au fost: “Iertati-ma domnule, n-am vrut”, adresate calaului Sanson al carui picior il calcase din greseala. Corpul ei a fost aruncat intr-un mormant nemarcat in cimitirul Madeleine. Atat corpul sau, cat si al regelui Ludovic al XVI-lea au fost exhumate la 18 ianuarie 1815 in timpul Restauratiei, cand contele de Provence a devenit regele Ludovic al XVIII-lea. Inmormantarea ramasitelor regale a avut loc trei zile mai tarziu, la 21 ianuarie 1815, la biserica St Denis.

2 nov 1699 – S-a nascut pictorul francez Jean-Baptiste-Siméon Chardin. A fost cel mai mare pictor de naturi moarte din secolul al XVIII-lea, foarte cunoscut pentru gravurile realizate dupa picturile sale. A fost recunoscut in 1728, cand a devenit membru al Academiei Regale de Pictura din Paris. Cunoscut ca pictor de naturi moarte si scene domestice remarcabile pentru realismul lor intim, atmosfera calma si luminozitate. Linistea meditativa a lucrarilor sale contrasteaza cu stralucirea superficiala a lucrarilor multora dintre contemporanii sai. Multi dintre pictorii secolului al XX-lea au fost inspirati de lucrarile sale. Printre picturile sale se numara: “Vas de arama”, 1734, “Femeie curatand gulii”, 1739, “Cutia muzicala”, 1752, “Cosul cu zmeura”, 1760, “Borcanul cu masline”, 1760, “Briosa”, 1763.

Despre Iulia Zârnovean

Vezi și

Azi, dar candva – 23 noiembrie

23 nov 1923 – A decedat Urmuz (pseudonimul literar al lui Dimitrie Demetrescu-Buzau), unul dintre …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *