Home / Valeria Bortă (pagină 3)

Valeria Bortă

A fost 14 iunie în lume – Donald Trump va fi investigat pentru obstrucționare a justiției, incendiu de la Grenfell Tower, Londra, a provocat moartea a cel puțin 12 persoane, iar prim-ministrul Spaniei Mariano Rajoy a rezistat unei moțiuni de cenzură

Investigația asupra președintelui SUA Donald Trump în ceea ce privește conexiunile dintre acesta și Rusia s-a extins, incluzând acuzații de obstrucționare a justiției, relatează The Guardian. Donald Trump a fost pus sub investigație pentru obstrucționare a legii din cauza că ar fi încercat să împiedice realizarea cu succes a investigației …

Citește mai departe »

A fost 16 mai în lume – Ucraina a pus interdicție asupra celei mai populare rețele de socializare ruse din țară, Donald Trump i-ar fi cerut fostului director FBI, James Comey, să renunțe la investigația asupra lui Michael Flynn, iar Austria trebuie să organizeze alegeri anticipate după ce actualul guvern s-a destrămat

Iran a schimbat traseul unei șosele spre coasta mării Mediterană pentru a evita armata SUA, ce își intensifică prezența în zona mării spre care urma să fie șoseaua inițial construită, informează The Guardian. Traseul a fost modificat de către autoritățile iraniene cu aproximativ 225 km spre sud pentru a evita …

Citește mai departe »

A fost 15 mai în lume – Președintele Chinei, Xi Jinping, s-a întâlnit cu liderii a 29 state pentru a discuta despre proiectul Belt and Road, Noul președinte al Franței, Emmanuel Macron, și-a selectat un prim-ministru conservator, iar Donald Trump ar fi oferit ministrului de externe al Rusiei informații secrete despre o operațiune ISIS

Președintele Chinei, Xi Jinping, s-a întâlnit luni cu liderii a 29 state pentru a discuta despre Belt and Road, proiectul Beijingului ce promite a fi noul drum al mătăsii, relatează Reuters. Proiectul Chinei, Belt and Road, are scopul de a crea o economie deschisă și de a asigura comerțul inclusiv. …

Citește mai departe »

A fost 12 mai în lume – ONU a făcut apel pentru a se aduce dovezi asupra crimelor înfăptuite împotriva femeilor transsexuale în El Salvador, un atac cibernetic cu un virus inventat de NSA a afectat calculatoarele în 99 țări, iar un solicitant de azil a fost închis pe viață în Austria pentru crimele de război ce le-a comis în Siria

ONU a făcut apel pentru a se aduce dovezi asupra crimelor înfăptuite împotriva femeilor transsexuale în El Salvador, informează Reuters. Un exces de violență împotriva femeilor transsexuale din El Salvador a determinat Națiunile Unite vineri să facă un apel pentru dovezi care să demonstreze crimele înfăptuite împotriva minorităților sexuale din …

Citește mai departe »

A fost 9 mai în lume – Donald Trump l-a concediat pe James Comey din poziția de directorul al FBI, Moon Jae-in a câștigat alegerile președințiale în Coreea de Sud, iar Xi Jinping, președintele Chinei, a promis să protejeze acordul climatic de la Paris

Președintele SUA, Donald Trump, l-a concediat pe James Comey din poziția de directorul al FBI, din cauza modului în care acesta a coordonat investigația asupra lui Hillary Clinton în ceea ce-i privești contul personal de email, relatează The Guardian. Casa Albă a anunțat marți că James Comey a fost concediat …

Citește mai departe »

A fost 3 aprilie în lume – Donald Trump a avertizat că SUA va acționa independent în ceea ce privește problema Coreii de Nord, dacă China nu o face, cel puțin nouă persoane au fost ucise și alte câteva zeci rănite într-un bombardament în metroul din St Petersburg, iar Erdogan a încurajat cetățenii turci din Europa să lupte împotriva „nepoților Nazismului”

Președintele SUA, Donald Trump, a avertizat că SUA va acționa independent în ceea ce privește problema Coreii de Nord, dacă China eșuează să aducă o contribuție substanțială în acest sens, relatează The Guardian. „Dacă China nu va rezolva problema Coreii de Nord, noi o vom face,” a declarat liderul de …

Citește mai departe »

A fost 28 martie în lume – Theresa May a semnat scrisoarea pentru Donald Tusk, președintele Consiliului UE, în care invocă Articolul 50, Administrația Trump a votat pentru anularea protecției informației confidențiale pe Internet, iar statuia „fetiței neînfricate” de pe Wall Street va rămâne expusă până în martie 2018

Theresa May, prim-ministrul Marii Britanii, a semnat scrisoarea pentru președintele Consiliului UE, Donald Tusk, invocând Articolul 50 și realizând astfel plecarea Marii Britanii din UE, relatează Reuters. Miercuri scrisoarea va fi transmisă lui Donald Tusk. Prin intermediul acestei scrisori, Theresa May confirmă faptul că Marea Britanie cu adevărat părăsește Uniunea …

Citește mai departe »

A fost 13 martie în lume – Parlamentul Marii Britanii a votat legea care permite prim-ministrului Teresa May să invoce Articolul 50 și să înceapă negocierile pentru Brexit, SUA va staționa în mod definitiv drone de atac în Coreea de Sud, iar Japonia urmează să-și trimită cea mai mare navă de război pe Marea Chinei de Sud

Parlamentul Marii Britanii a votat o lege care permite prim-ministrului Teresa May să invoce Articolul 50 și să înceapă negocierile pentru Brexit, relatează CNN. Camera Comunelor a refuzat luni să voteze legea în cauză, ce includea atunci câteva modificări propuse de Camera Lorzilor. Astfel, Camera Comunelor a întors legea la …

Citește mai departe »

A fost 6 ianuarie în lume – Rusia începe să-și retragă trupele din Siria, forțele irakiene avansează în lupta pentru Mosul, iar Iranul profită financiar de acordul OPEC

Rusia a început să-și retragă forțele din Siria, grupul său de aeronave de transport fiind primul care va părăsi teritoriul sirian, relatează BBC. Anunțul retragerii forțelor a fost făcut de șeful forțelor armate ruse, la o zi de la negocierea armistițiului dintre Rusia și Turcia pentru a înceta agresiunile din …

Citește mai departe »