Home / PoliticALL (pagină 29)

PoliticALL

Au fost 4 și 5 martie în lume – Zeci de piloți rezerviști israelieni au anunțat că nu se vor prezenta la antrenament, Oficialii statului chinez au anunțat impunerea unui obiectiv de creștere economică de 5% iar Președintele Republicii Democrate Congo a făcut presiuni asupra președintelui francez

Material realizat de Radu Ioan Mocanu. Oficialii statului chinez au anunțat impunerea unui obiectiv de creștere economică de 5%, informează Reuters. Decizia, anunțată la începerea Congresului Național Popular, a fost luată pe fondul unei perioade de slăbiciune economică, produsul intern brut al Chinei crescând cu doar 3% în ultimul an. …

Citește mai departe »

A fost 3 martie în lume – Ales Bialiatski, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost condamnat la 10 ani de închisoare, Olaf Scholz s-a întâlnit la Casa Albă cu Joe Biden, Prim-ministrul Italiei s-a întrunit la Abu Dhabi cu Ministrul Industriei și Tehnologiei Avansate din Emiratele Arabe Unite

Material realizat de Beatrice Vieru Ales Bialiatski, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost condamnat de un tribunal din Belarus la 10 ani de închisoare, informează BBC. Activistul pro-democrație, Ales Bialiatski, și alți trei membri ai Centrului pentru Drepturile Omului Viasna (OMCT) au fost condamnați pentru contrabandă și finanțarea …

Citește mai departe »

A fost 2 martie în lume – Fostul prim-ministru al Italiei investigat pentru gestionarea crizei de COVID-19, Argentina a suferit o pană de curent masivă, iar autoritățile din Turcia s-au confruntat cu problema eliminării reziduurilor rezultate în urma cutremurelor

Material realizat de Emilia Popescul   Fostul prim-ministru al Italiei, Giuseppe Conte, a fost pus sub investigație privind gestionarea crizei de COVID-19, informează The Guardian. Fostul premier, împreună cu fostul ministru al sănătății, Roberto Speranza, consilierul său, Giulio Gallera și alți 16, au fost acuzați de „epidemie agravată culpabilă” și …

Citește mai departe »

A fost 1 martie în lume – Parlamentul finlandez a aprobat o legislație care permite țării să adere la NATO, reprezentanții Chinei au trimis zeci de avioane de război și mai multe nave de război maritime către Taiwan, iar inspectorii AIEA au găsit în Iran uraniu îmbogățit la un nivel apropiat de producerea unei bombe nucleare

Material realizat de Mădălina Robu  Particule de uraniu îmbogățit la o concentrație apropiată de cea folosită pentru bombele nucleare au fost identificate într-o facilitate nucleară din Iran, potrivit agenției ONU de reglementare nucleară, relatează CNN. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) cu sediul la Viena a confirmat că particule de …

Citește mai departe »

A fost 28 februarie în lume – O investigație a fost inițiată în Iran, în urma otrăvirii a sute de fete cu gaz toxic, ministrul german al agriculturii a cerut interzicerea reclamelor cu alimente nesănătoase accesibile copiilor, iar Parlamentul European a interzis folosirea aplicației TikTok pe telefoanele personalului

Material realizat de Anna Iosif și Romina Manolescu  Guvernul din Hong Kong a renunțat la obligativitatea purtării măștii pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19, relatează Reuters. Șeful Executivului din Hong Kong, John Lee, a declarat că măsura va intra în vigoare începând cu data de 1 martie, cu speranța de a …

Citește mai departe »

Au fost 25 și 26 februarie în lume – Ursula von der Leyen și Rishi Sunak au anunțat că se vor întâlni pentru a discuta Protocolul Irlandei de Nord, Doi israelieni au fost uciși în Cisiordania în urma unui atac nerevendicat iar Cel puțin 59 de persoane au decedat în urma unui naufragiu pe coasta Calabriei

Material realizat de Radu Ioan Mocanu. Cel puțin 59 de persoane au decedat în urma unui naufragiu pe coasta Calabriei din Italia, relatează Reuters. Ambarcațiunea ce transporta imigranți veniți din state precum Afganistan sau Iran s-a scufundat în urma condițiilor de vreme nefavorabile. Acest incident a redeschis dezbaterile dintre oficialii …

Citește mai departe »

A fost 24 februarie în lume – Grupul celor șapte (G7) a anunțat că se pregătește să anunțe sancțiuni mai ample împotriva Rusiei, la un an de la debutul invaziei din Ucraina, Guvernatorul băncii centrale a Libanului, Riad Salameh, a fost trimis în judecată, iar Guvernul de la Beijing a lansat un document de poziție privind încetarea războiul din Ucraina și începerea negocierilor de pace între oficialii de la Kiev și Moscova

Sursa foto: Ben Birchall/Pool via AP

Material realizat de Beatrice Vieru și Eduardo Hanes  Guvernatorul băncii centrale a Libanului, Riad Salameh, a fost trimis în judecată, iar capetele de acuzare privesc infracțiuni de spălare de bani, deturnare de fonduri și îmbogățire fără justă cauză, raportează BBC News. Procurorii libanezi l-au trimis în judecată pe Riad Salameh …

Citește mai departe »

A fost 23 februarie în lume – Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, l-a nominalizat pe omul de afaceri indian-american Ajay Banga drept alegerea SUA pentru conducerea Băncii Mondiale, Militanții palestinieni din Gaza au lansat rachete în sudul Israelului, iar un diplomat din Belarus a fost silit să părăsească țara

Sursa: getty images

Material realizat de Mădălina Robu  Reprezentanții Ministerului de Externe al Poloniei au confirmat că unui diplomat din Belarus i s-a cerut să părăsească țara pe fondul tensiunilor legate de încarcerarea unui proeminent jurnalist polonez, relatează ABC news. Atașatul apărării de la Ambasada Belarusului urmează să părăsească Varșovia curând, a declarat …

Citește mai departe »

A fost 22 februarie în lume – Oficiali din China și Japonia s-au întâlnit la Tokyo pentru a purta discuții despre securitate, poliția din Tunisia a arestat mai multe figuri proeminente ale opoziției, iar guvernul canadian a inițiat o serie de discuții despre cum să gestioneze solicitările de azil care vin dinspre SUA

Material realizat de Romina Manolescu și Emilia Popescul   Seattle a devenit primul oraș din Statele Unite ale Americii care a interzis în mod explicit discriminarea bazată pe caste, informează Al Jazeera. Consiliul municipal din capitala statului Washington a votat pentru a adăuga casta, un sistem social ierarhic care datează …

Citește mai departe »

A fost 21 februarie în lume – Președintele Vladimir Putin a declarat că Rusia își suspendă participarea la tratatul nuclear cu SUA, mai multe persoane au murit după replicile majore ale cutremurului din sudul Turciei, iar președintele Tsai Ing-wen a declarat că Taiwanul și Statele Unite ale Americii vor aprofunda cooperarea militară

Material realizat de Anna Iosif și Mădălina Robu Liderul rus, Vladimir Putin, a declarat că Rusia se va retrage dintr-un tratat nuclear și a blamat statele vestice pentru războiul din Ucraina, relatează Al Jazeera. Într-un discurs adresat membrilor parlamentului, armatei și care a fost difuzat pe ecrane în marile orașe, …

Citește mai departe »