Peste o sută de mii de protestatari s-au adunat la sfârşitul săptămânii trecute în jurul parlamentului din Taiwan pentru a se opune stabilirii unui acord comercial cu China. Acest protest reprezintă unul dintr-o serie ce a început în urmă cu două săptămâni atunci când Partidul Naţionalist Chinez, Kuomintang (KMT), a …
Citește mai departe »Disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud
Marea Chinei de Sud reprezintă scena unor numeroase dispute teritoriale atât terestre cât şi maritime dintre şapte state din regiunea respectivă dintre care cea mai notabilă este China cu o pretenţii ambiţioase de revendicare a teritoriilor fiind implicată în majoritatea disputelor dar şi cu o amplă istorie a contestărilor teritoriale …
Citește mai departe »Abeconomia – un succes parţial, dar nesatisfăcător
La câteva săptămâni după câştigarea alegerilor din decembrie 2012, premierul japonez Shinzo Abe a anunţat un plan de implementare a unor noi măsuri economice prin care să stimuleze economia Japoniei, care se află de două decenii în recesiune datorită unei deflaţii majore şi consumului scăzut. Acest plan de redresare a …
Citește mai departe »Relaţia Beijing-Phenian, cheia intervenţiei în Coreea de Nord
Publicarea raportului comisionat de Organizaţia Naţiunilor Unite, în privinţa abuzurilor grave ale drepturilor omului din Coreea de Nord şi identificarea regimului lui Kim Jong-Un ca fiind responsabil pentru aceste atrocităţi, a condus la cerinţa de a interveni şi de a pune capăt acestui coşmar la care sunt supuşi nu numai …
Citește mai departe »A început procesul unui complice al genocidului din Rwanda
După 20 de ani de la genocidul din Rwanda, pe 4 februarie a început în Franţa primul proces de judecată dintr-o serie ce va dura şapte săptămâni, împotriva unui suspect al masacrului ce a rezultat în 800.000 de morţi, informează Reuters. Pascal Simbikangwa în vârstă de 54 de ani este un …
Citește mai departe »Premierul Mykola Azarov a demisionat, provocând dizolvarea Guvernului din Ucraina
Premierul Ucrainei, Mykola Azarov şi-a prezentat astăzi demisia, înainte de începerea unei şedinţe a Parlamentului asupra crizei politice ce a cutremurat statul, conform unui comunicat de presă al guvernului. Mykola Azarov a fost desemnat premier în 2010 de către actualul preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici. Acesta a susţinut decizia preşedintelui …
Citește mai departe »Thailanda impune starea de urgenţă pentru 60 de zile
Guvernul Thailandez a anunţat, marţi, impunerea unei stări de urgenţă valabilă 60 de zile, începând din 22 ianuarie, care cuprinde Bangkok-ul şi provinciile înconjurătoare. Această măsură a fost implementată ca un răspuns la protestele anti-guvernamentale care au zguduit capitala în ultimele săptămâni, relatează BBC. Thailanda a cunoscut o creştere a …
Citește mai departe »China şi Japonia: reizbucnirea unui conflict teritorial vechi de mai mult de un secol
Disputa teritorială transformată în conflict internaţional în privinţa insulelor Senkaku/Diaoyu este considerat a fi cea mai mare ameninţare asupra relaţiilor dintre China şi Japonia, după cel de-al doilea Război Mondial. Escaladarea tensiunilor în toamna lui 2013 şi perpetuarea acestora datorită unor accidente şi acţiuni ale ambelor tabere, a crescut semnificativ …
Citește mai departe »Thailanda, o ţară divizată de rivalităţile politice
Thailanda este o monarhie constituţională cu o istorie tumultoasă în sfera politică, fiind martoră a 18 lovituri de stat cu grade de succes variat, începând din anul 1932. Această tradiţie a instabilităţii politice poate fi remarcată şi în prezent, datorită protestelor împotriva actualei administraţii condusă de prima femeia în postul …
Citește mai departe »Japonia naţionalizează 280 de insule
Japonia a anunţat planuri de a-şi stabili controlul administrativ asupra a 280 de insule din cadrul zonei sale economice exclusive. Conform ministrului japonez a Politicii Oceanului şi Problemelor Teritoriale, Ichita Yamamoto, înregistrarea insulelor ca parte a proprietăţii statului prin integrarea lor în teritoriul suveran japonez are ca scop clarificarea statutului …
Citește mai departe »