Home / Politica si... / Alegeri / Bashar al-Assad rămâne la conducerea Siriei după alegerile prezidențiale organizate în plin război civil

Bashar al-Assad rămâne la conducerea Siriei după alegerile prezidențiale organizate în plin război civil

syrian-flagDupă trei ani de război civil ce ruinează și astăzi țara și după patru decenii sub conducerea familiei Assad, sirienii au fost chemați la urne pe 3 iunie pentru a-și alege președintele. Organizat pe fondul ciocnirilor violente dintre forțele guvernamentale și grupările din opoziție și considerat de către comunitatea internațională nimic altceva decât o farsă, scrutinul s-a încheiat cu victoria incontestabilă a lui Bashar al-Assad, care  s-a aflat la conducerea țării în ultimii 14 ani.

Al-assad a obţinut 88,7% din voturile alegătorilor, potrivit Curţii Constituţionale de la Damasc, care a estimat prezenţa la urne la circa 73,47%, în timp ce Statele Unite au criticat organizarea scrutinului, pe care l-au caracterizat drept o “farsă”.

Pentru prima dată în ultimele decenii alegerile prezidențiale din Siria nu au luat forma unui referendum în care pe buletinul de vot este înscris numele unui singur candidat, cel al unui membru al familiei Assad. De data aceasta, autoritățile de la Damasc au anunțat că în cursa electorală se pot înscrie persoanele care au obținut sprijinul a cel puțin 35 de parlamentari, au doar cetățenie siriană și au locuit permanent în țară în ultimii zece ani. Aceste prevederi ale legii electorale sunt considerate însă restrictive de către specialiști, care susțin că fac imposibilă candidatura celor care nu beneficiază de sprijinul guvernului, arată Washington Post. Așadar, dintre cei 24 de doritori care și-au depus candidatura, Curtea Constituțională a validat doar trei nume, dintre care unul este, evident, cel al lui Bashar al-Assad. Ceilalți doi competitori ai actualului lider de la Damasc au fost Maher Abdul Hafez Hajjar, un fost activist al Partidului Comunist și deputat și Hassan Abdullah al-Nouri, fost parlamentar și fost director al Camerei de Industrie.

În ciuda avansului către o direcție democratică pe care încearcă să îl promoveze Guvernul de la Damasc prin acceptarea mai multor candidați, este un lucru știut că cei doi competitori ai actualului președinte aveau șanse minime de a ieși câștigători în această cursă electorală. De altfel, aceştia sunt personaje puțin cunoscute pe scena politică siriană, iar acțiunile lor din timpul campaniei electorale nu au avut nici pe departe aceeași amploare precum cele ale lui Bashar al-Assad. ”Noi nu știm nimic despre acești candidați. Prima oară când am auzit numele lui Hajjar a fost atunci când și-a anunțat candidatura”, spune Hisham Abu Taj, un comerciant cu aur din Damasc, citat de Washington Post. ”Dacă vom sprijini regimul de acum, nu o facem pentru că ne place regimul. Ambele părți au mâinile murdare de sânge. Acum ne ținem strâns de brațul cel mai puternic, iar atunci când va exista o alternativă, o vom sprijini”, afirmă un avocat sirian, care susține că vorbește în numele majorității tăcute din țara sa, arată Washington Post.

BASHAR-AL-ASSAD_2668751bÎn acest context, reprezentanții opoziției siriene care își doresc înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad, precum și aliații lor occidentali își exprimă dezaprobarea față de aceste alegeri pe care le consideră un fals, atâta vreme cât sunt organizate în mijlocul unui război civil, iar victoria lui al-Assad îi asigură actualului lider încă un mandat de șapte ani în fruntea țării este extrem de previzibilă. Acest fapt înseamnă pentru mulţi dispariția oricărei speranțe de a găsi o soluție negociată la conflictul sângeros care macină țara, dar care pentru partizanii regimului reprezintă primul pas în direcția rezolvării problemelor interne.

Scrutinul a început în afara granițelor Siriei

Dată fiind situația din țară, nu toți sirienii cu drept de vot s-au putut prezenta la urne în cadrul acestor alegeri prezidențiale. Cei care trăiesc în zone controlate de rebeli, precum și refugiații care nu au fost înregistrați în țările gazdă nu şi-au putut exercita dreptul la vot.

De altfel, procesul de votare a început deja de pe 28 mai pentru sirienii aflați în afara granițelor țării. În Liban și Ioardania, două dintre țările care au primit cei mai mulți refugiați, scrutinul a început încă de săptămâna trecută, desfășurându-se în cadrul ambasadelor siriene din Beirut și Amman. De asemenea, potrivit agenției de presă Sana, citată de BBC News, votul începuse miercuri și la ambasadele din Rusia, Malaezia și Sudan.

syrian-elections-20140529-4În Liban, țară în care se află aproximativ un milion de sirieni, majoritatea refugiați, alegerile s-au transformat într-o acțiune de sprijin masiv pentru Bashar al-Assad și aliatul său libanez, grupul șiit Hezbollah. Autocarele care îi transportau pe sirieni către secțiile de votare au blocat la un moment dat una dintre principalele autostrăzi din Beirut, refugiații declarând pentru Reuters că au fost mobilizați de către membri ai grupării Hezbollah și că dacă nu se vor prezenta la urne li se va interzice să se mai întoarcă în țară. ”Am venit la vot pentru președintele Bashar al-Assad, pentru că îl iubim și el este un om bun”, afirmă Abraham Dekermenjian, un sirian originar din orașul Alep, potrivit The Guardian. ”Am de gând să votez pentru excelența sa, președintele Bashar al-Assad pentru că nu este nimeni ca el și nu vom accept pe nimeni în afară de el”, declară fiul lui Abraham, conform aceleiași surse.

În schimb, în Iordania, unde Guvernul a sprijinit grupările rebele în eforturile lor de a-l destitui pe Assad, atomosfera a fost alta, arată corespondenții The Guardian. În capitala Amman, zeci de oameni s-au adunat în fața ambasadei siriene pentru a protesta, purtând pancarte cu mesaje ca: ”Cine votează nu are morală!”.

Reprezentanții UE: ”organizarea alegerilor este o parodie a democrației”

Unele țări europene ca Franța, Germania și Belgia au anunțat că nu vor permite desfășurarea acestui scrutin în capitalele lor, decizie despre care ministrul adjunct de Externe al Siriei a declarat că încalcă legislația internațională. ”Am fost surprins de deciziile nedemocratice luate de țări care se consideră democratice, decizii care nu sunt în conformitate cu dreptul internațional.”, a afirmat Faisal Mekdad, citat de Reuters.

În acest context, reprezentanții Uniunii Europene au declarat că ”a organiza alegeri în mijlocul unui conflict, doar în regiunile controlate de regim și cu milioane de sirieni strămutați din casele lor, este o parodie a democrației, nu prezintă niciun fel de credibilitate și subminează eforturile de a găsi o soluție politică.”, informează Reuters.  De asemenea, Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat că un astfel de scrutin este ”incompatibil” cu negocierile de pace de la Geneva, începute în luna februarie, dar a căror reluare a fost photo_verybig_153244hotărât de comun acord de către părțile implicate în conflict. Iar fostul mediator din partea ONU, Lakhdar Brahimi, a atras atenția ca decizia de a organiza alegeri în acest moment nu va face decât să polarizeze și mai mult țara și să prelungească războiul civil, informează Reuters.

Alegerile prezidențiale din Siria au avut loc în contextul în care, cu doar câteva zile înaintea scrutinului UE a anunțat că va prelungi până în iunie 2015 setul de sancțiuni impuse Damascului, care includ un embargo asupra petrolului, precum și înghețarea activelor unor persoane din anturajul lui Bashar al-Assad. De asemenea, la sfârșitul săptămânii trecute, un grup format din 12 ONG-uri atrăgea atenția asupra faptului că eforturile diplomatice și politice de a oferi ajutor umanitar sirienilor au ”eșuat într-un mod tragic”, lăsând milioane de oameni fără hrană, apă, medicamente și haine.

Potrivit datelor ONU, cei trei ani de război civil din Siria s-au soldat cu moartea a peste 150.000 de persoane. În plus, 9,3 milioane de civili au nevoie de ajutor în acest moment, iar 2,3 milioane au părăsit țara, fugind din calea conflictului.

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *