Home / A fost azi în lume / 2017 / A fost 7 iulie în lume – Prima întâlnire dintre Trump și Putin cu ocazia unui summit G-20 marcat în continuare de manifestații anticapitaliste puternice, negocierile pentru reunificarea Ciprului au eșuat, iar Ghana a lansat primul său satelit în spațiu

A fost 7 iulie în lume – Prima întâlnire dintre Trump și Putin cu ocazia unui summit G-20 marcat în continuare de manifestații anticapitaliste puternice, negocierile pentru reunificarea Ciprului au eșuat, iar Ghana a lansat primul său satelit în spațiu

Președinții Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, respectiv al Rusiei, Vladimir Putin, s-au întâlnit în premieră de la preluarea funcției de către noul președinte american, cu ocazia reuniunii liderilor celor mai importante economii ale lumii, la summitul G20 de la Hamburg, din Germania, relatează Business Insider. ”Este o onoare să fiu alături de domnia voastră”, a declarat Trump în fața jurnaliștilor, în timp ce stătea alături de omologul său rus. ”Sunt încântat de întâlnire”, a replicat și Putin, înainte ca cei doi să își strângă mâinile, să pozeze pentru presă, pentru ca apoi să se retragă la discuții împreună cu secretarul de stat american, Rex Tillerson și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Discuțiile au durat peste două ore, urmând ca detaliile despre subiectele discutate să fie cunoscute publicului în zilele următoare. Între timp, cancelarul german Angela Merkel, care este și gazda de-facto a summit-ului, le-a cerut liderilor celorlalte state reprezentate să demareze discuțiile privind combaterea schimbărilor climatice, pe fondul reticențelor exprimate de liderul SUA, Donald Trump, la o reuniune G7 anterioară. ”Știm cu toții care sunt provocările globale și suntem conștienți că timpul ne presează”, a declarat Merkel în fața liderilor globali. ”Astfel că soluțiile nu pot fi adoptate decât dacă suntem pregătiți pentru compromisuri și pentru a merge înainte cu toții, fără ca – și insist în a spune asta – să fie nevoie să ne abatem prea mult, pentru că bineînțeles suntem capabili să ne dăm seama atunci când apar diferențe substanțiale”, a mai adăugat Merkel.

Statele Unite ale Americii, Rusia și statele din regiune au ajuns la un acord pentru o încetare a focului în sud-vestul Siriei, una dintre zonele marcate de luptele războiului civil din această țară în ultimii șase ani, au afirmat oficiali americani, citați de Reuters. Mai multe informații erau așteptate vineri seara, din partea secretarului de stat american, Rex Tillerson, în urma întâlnirii dintre președinții SUA și Rusiei, în marja summitului G20. Anunțul a survenit la puțin timp după ce tensiunile din zonele de combat dintre forțele rebele antiguvernamentale sprijinite de SUA s-au ciocnit cu unități ale forțelor guvernamentale siriene, sprijinite de miliții șiite finanțate de Iran. Potrivit agenției de presă iordaniene, Petra, armistițiul ar urma să intre în vigoare duminică.

Organizația Națiunilor Unite a anuțat semnarea de către 122 de state membre a unui tratat global de interzicere a armelor nucleare, la peste 70 de ani după ce omenirea s-a confruntat cu efectele devastatoare ale acestui tip de armament, informează The Guardian. Deși nu a fost semnat de niciun stat care posedă arsenal nuclear sau de alte state care găzduiesc arme nucleare sau sunt protejate de state cu astfel de arme, tratatul a fost sprijinit de o largă majoritate de state la nivel global. Singura țară care a participat la discuții și a votat împotriva tratatului a fost Olanda, stat care de altfel găzduiește armament nuclear american pe teritoriul său. Cel mai vocal critic al tratatului a fost, cum era de așteptat, Statele Unite ale Americii, care a subliniat că dezvoltarea programului nuclear și balistic al Coreei de Nord reprezintă un motiv consistent pentru a menține capacitățile nucleare.

Unesco a adoptat o rezoluție prin care orașul vechi din Hebron și ”Mormântul Patriarhilor” sunt incluse pe o listă a ”monumentelor aflate în pericol” ale Patrimoniului Mondial, din partea Palestinei, o decizie care a înfuriat autoritățile israeliene, potrivit BBC. Mormântul Patriahilor, cunoscut și sub numele de Moscheea Ibrahimi, este un loc venerat atât de evrei, musulmani, cât și de creștini, fiind considerat locul de veci al ”părinților biblici” Abraham, Isaac și Iacob. Acesta este al doilea cel mai important loc sfânt pentru iudei și al patrulea din Islam. Cererea a fost înaintată de diplomații palestinieni, care au cerut grăbirea procedurilor de înscriere a patrimoniului din Hebron pe lista locurilor aflate în pericol, în urma, acuzând Israelul că a recurs la un număr ”alarmant” de infracțiuni, printre care vandalism, distrugere de proprietate și alte atacuri care au afectat autenticitatea și integritatea acestuia. În replică, autoritățile israeliene au protestat și au anunțat că își vor sista contribuțiile financiare pentru ONU în mai multe programe internaționale.

Protestatarii anticapitaliști care s-au adunat pe străzile din Hamburg pentru a manifesta împotriva summitului G-20 au continuat să provoace pagube materiale însemnate și s-au ciocnit din nou violent cu forțele de ordine care au avut nevoie de întăriri, provocând totodată întârzieri sau anulări ale unor întâlniri ale oficialilor din cadrul summitului, relatează The Telegraph. Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Melania Trump, a fost nevoită să anuleze o plimbare pe un vapor, dedicată soțiilor liderilor mondiali participanți, după ce delegația americană a susținut că este prea periculos pentru ca aceasta să părăsească clădirea în care era găzduită. De asemenea, la un moment dat, premierul australian Malcolm Turnbull a afirmat că se află într-o ”izolare de securitate” împreună cu președintele Indoneziei, Joko Widodo. Protestatarii au atacat și forțele de ordine care păzeau hotelul unde președinții SUA și Rusiei, Donald Trump și Vladimir Putin, sunt găzduiți, iar reprezentanții Uniunii Europene – președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker și cel al Consiliului European, Donald Tusk, au întârziat din aceleași cauze timp de 45 de minute la o conferință de presă. Protestatarii au atacat forțele de ordine cu bare de metal și au tras cu artificii asupra unui elicopter de poliție, aceștia incendiind și câteva mașini de pe străzile orașului. Autoritățile germane au cerut întăriri din alte orașe, după ce inițial 15.000 de polițiști au fost dislocați pe străzile din Hamburg.

Cel puțin 26 de soldați egipteni, printre care și un colonel, au fost uciși în urma unui atac cu o mașină-capcană, urmat de schimburi de focuri, la un punct de control al armatei situat în nordul provinciei Sinai, informează Al Jazeera. De asemenea, 40 de atacatori au fost uciși în urma schimbului de focuri care a urmat exploziei, în apropierea aceluași punct de control. Potrivit unei surse citată de Al Jazeera, cel mai probabil este ca atacul să fi fost comis de gruparea Wilayat Sinai, care este afiliată Statului Islamic, însă deocamdată atentatul a rămas nerevendicat.

Negocierile privind reunificarea Ciprului, desfășurate cu medierea Organizației Națiunilor Unite, s-au încheiat brusc și par să pună capăt oricăror speranțe privind la o soluționare a împărțirii statului-insulă din Marea Mediterană între regiunile controlate de etnicii greci, respectiv cei turci, care s-au separat în urmă cu mai bine de patru decenii, relatează The Guardian. Discuțiile purtate în Alpii Elvețieni în ultimele 10 zile s-au încheiat abrupt, vineri, după ce acestea au degenerat în ”țipete și dramatism”, potrivit unor surse aflate la fața locului. Liderul turcilor ciprioți, Mustafa Akinci, a previzionat că viitoarele eforturi pentru reunificarea Ciprului vor fi ”extraordinar de dificile”. La fel ca și precedentele discuții, care au avut loc în Cipru, cele două tabere nu au reușit să ajungă la un consens cu privire la împărțirea rolurilor fiecărei părți privind securitatea națională.

Un raport al Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) al Statelor Unite ale Americii a relevat că mai multe uzine electrice din țară, printre care și o unitate nucleară din Kansas, au fost ținta unor atacuri ale hackerilor în lunile mai și iunie, relatează BBC. DHS a indicat că o putere străină, cel mai probabil Rusia, este implicată în aceste atacuri. Corpul operațional de la Wolf Creek din Kansas a refuzat să confirme informația, precizând însă că activitatea unității nu a fost amenințată în vreun moment. Documentul DHS a fost însoțit de al doilea cel mai ridicat grad de alertă.

Ghana a reușit să lanseze cu succes primul său satelit în spațiu, potrivit BBC. Unitatea GhanaSat-1 a fost dezvoltată de studenții Universității All Nations din Koforidua, fiind trimis pe orbită cu ajutorul unei rachete Space X, de la centrul de lansare din Florida, aflat în SUA. Satelitul a fost creat pentru a monitoriza linia de coastă a Ghanei în scopuri cartografice, cât și pentru a dezvolta ulterior capacitate în științle spațiale și tehnologie. Proiectul a fost sprijinit de Agenția de Explorare Aerospațială din Japonia. Coordonatorul proiectului, Richard Damoah, a declarat că reușita repezintă un nou început pentru țara sa: ”S-a deschis o poartă pentru a realiza și mai multe activități dedicate spațiului. Munca depusă ne va ajuta să pregătim viitoarea generație despre cum să folosească beneficiile sateliților în diverse activități din regiune. De exemplu, monitorizarea mineritului ilegal este unul dintre lucrurile pe care ne dorim să le atingem”.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

A fost 12 aprilie în lume – Ministra norvegiană a Sănătății și Serviciilor Sociale, Ingvild Kjerkol, a demisionat după ce teza sa de masterat a fost retrasă pentru plagiat, Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind presupusa interferență rusă în viitoarele alegeri europarlamentare și Parlamentul bulgar a confirmat un guvern interimar pentru a conduce țara până la alegerile din iunie.

Material realizat de Mihai Turcu. Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind …