Home / A fost azi în lume / 2017 / A fost 30 iunie în lume – Parlamentul german a votat pentru a legaliza căsătoria dintre persoanele de același sex, India a implementat o reformă a sistemul de impozitare, iar forțele irakiene au cucerit definitiv Marea Moscheea al-Nuri din Mosul în lupta împotriva ISIS
CNN

A fost 30 iunie în lume – Parlamentul german a votat pentru a legaliza căsătoria dintre persoanele de același sex, India a implementat o reformă a sistemul de impozitare, iar forțele irakiene au cucerit definitiv Marea Moscheea al-Nuri din Mosul în lupta împotriva ISIS

  1. Parlamentul german a votat pentru a legaliza căsătoria dintre persoanele de același sex, relatează The Guardian. 393 parlamentari au votat pentru legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex, 226 contra, iar 4 s-au abținut. Cancelarul Germanei, Angela Merkel a votat împotriva proiectului de lege, în ciuda faptului că a pavat drumul spre adoptarea acesteia prin intermediul faptului că i-a încurajat pe parlamentari să voteze în concordanță cu propria conștiință. Din 2001, cuplurile de același sex puteau să creeze un parteneriat civil, dar nu se puteau căsători. Datorită noii legi, care va întra în vigoare până la finalul anului curent, acestea se pot căsători și adopta copii.
  2. Donald Trump, președintele SUA a declarat că SUA „are multe opțiuni” în ceea ce privește Coreea de Nord și că amenințarea survenită din partea statului nord-coreea trebuie „abordată rapid,” conform The Independent. La o întâlnire cu președintele Coreii de Sud, Moon Jae-in, Trump a declarat că SUA „are multe opțiuni” pentru a rezolva problema Coreii de Nord. Trump a declarat la începutul acestei săptămâni că pericolele survenite din partea acesteia trebuie „abordate cu rapiditate.” Liderul de la Washington la invitat pe noul lider al Coreii de Sud la Casa Albă pentru a discuta problema statului nord-coreean, dar și pentru a discuta despre comerțul dintre SUA și Coreea de Sud. Declarații liderului sud-coreean despre Coreea de Nord contravin politicii lui Trump de a impune cât mai multe sancțiuni statului izolat de la nord.
  3. Burma a anunțat că nu va permite nimănui din exterior să investigheze presupunerile de „genocid” asupra populației Rohingya, informează The Independent. Potrivit declarațiilor unui oficial, Burma nu va permite reprezentaților ONU să intre în țară pentru a investiga presupunerile de omor, violență și abuz împotriva populației Rohingya. Guvernul lui Aung San Suu Kyi a declarat anterior că refuză să coopereze cu ONU în urma adoptării în martie a unei rezoluții de către Consiliul pentru Drepturile Omului. Kyaw Zeya, secretarul permanent al Ministerului Afacerilor Externe a declarat: „Dacă ei intenționează să trimită pe cineva din cadrul misiunii de investigare, atunci nu există niciun motiv să le permitem să intre în țară.” Zeya a adăugat că nu li se vor oferi vize persoanelor ce lucrează pentru misiunea de investigare.
  4. SUA a implementat o nouă versiune a legii de interdicție de intrare pe teritoriul SUA pentru persoanele ce provin din țări preponderent musulmane, potrivit The Guardian. SUA a implementat o versiune modificată a legii președintelui Donald Trump ce pune interdicție asupra intrării pe teritoriul statului american persoanelor ce provin din țări preponderent musulmane. Acest lucru a fost realizat chiar dacă curțile federale au declarat nefondate presupusele amenințări provenite din partea celor șase țări preponderent musulmane pe care legea le vizează.
  5. Temperaturile anormal de înalte din Europa din luna iunie sunt în mod evident o consecință a încălzirii globale, conform declarațiilor oamenilor de știință, relatează The Guardian. În luna iunie, un val de căldură a lovit Europa cauzând incendii în pădurile din Portugalia și Spania. Oamenii de știință declară că temperaturile înalte cu care s-a confruntat întreaga parte de vest a Europei sunt o consecință a încălzirii globale provocate de activitatea omului. În Portugalia, în timpul incendiului forestier, au decedat 64 persoane, iar în Spania 1.500 persoane au fost forțate să evacueze zonele de reședință din cauza incendiilor forestiere.
  6. Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, a vizitat un grup de persoane indigene într-o tabără de protest, conform The Guardian. Prim-ministrul Canadei s-a întâlnit cu un grup de activiști indigeni ce au stabilit o tabără de protest în Parliament Hill exact înainte de celebrările pentru Ziua Națională a Canadei. Trudeau și soția acestuia au mers vineri în tabără. Activiștii au instalat tabăra de protest în contextul Zilei Naționale a Canadei pentru celebrarea a celei dea 150-a aniversare a statului într-un act de „reocupare” pentru a atrage atenția asupra contextului istoric al persoanelor indigene.
  7. India a implementat o reformă a sistemul de impozitare, informează Reuters. India a introdus cea mai mare reformă a sistemul de taxare în ultimii 70 ani, de la obținerea independenței de la Imperiul Britanic. Impozitul pentru Bunuri și Servicii înlocuiește câteva zeci de taxe federale și de stat și unește o economie în valoare de 2 trilioane $, dar și 1.3 miliarde persoane, în ceea ce reprezintă cea mai mare piață comună la nivel global.
  8. Președintele Italiei, Sergio Mattarella, a declarat vineri că alegerile naționale anticipate sunt puțin probabile, potrivit Reuters. Mattarella a declarat pentru Bloomberg Television în timpul unei vizite șa Toronto că parlamentul actual, ce are mandat de activitate până în luna februarie, își va continua activitate și alegerile anticipate sunt puțin probabile. Au existat mai multe speculații cum că acestea ar urma să fie organizate în toamna anului curent. Mattarella, care e singura figură politică ce poate dizolva parlamentul, a declarat în repetate rânduri că alegerile ar trebui organizate doar după ce parlamentul adoptă o nouă lege electorală, astfel armonizând sistemul de votare pentru Camera Deputaților și Senat. În prezent există un sistem bazat pe proporționalitate pentru ambele camera ale parlamentului, dar în Camera Deputaților există un prag electoral mult mai mic pentru votarea reprezentanților și un bonus de mandate pentru orice partid ce câștigă 40% din voturi.
  9. Marine Le Pen, candidatul partidului Frontul Național pentru președinția Franței a fost pusă sub investigare pentru un presupus scandat de finanțare ce vizează Parlamentului European, relatează BBC. Presupunerile survin din parte investigatorilor francezi ce au deschis cazul. Parlamentul suspectează că aproximativ 5 milioane € au fost oferiți asistenților lui Le Pen, ce lucrau în poziții de Membri ai Parlamentului European, dar care erau de fapt implicați în activitatea Frontului Național în Franța. Frontul Național a negat acuzațiile. Pentru prima dată, presupunerile au fost făcute publice pe 27 aprilie, înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale.
  10. Forțele irakiene au cucerit definitiv Marea Moscheea al-Nuri din Mosul în lupta împotriva ISIS, conform CNN. Armata Irakului a cucerit în totalitate Marea Moschee al-Nuri, unde Abu Bakr al-Baghdadi a declarat ISIS drept „califat” în 2014, și acum luptă în stradă cu militanții ISIS pentru a cuceri restul teritoriului din orașul vechi al Mosulului, ce încă se află sub controlul grupării extremiste. Moscheea a fost distrusă de ISIS în timp ce forțele irakiene se apropiau de ea. Cucerirea al-Nuri de către trupele irakiene reprezintă nimicirea de facto a ISIS în Irak. Gruparea mai deține forțe considerabile doar în Siria.

Despre Valeria Bortă

Vezi și

Au fost 9 și 10 martie în lume – Administrația Ucrainei respinge apelul Papei Francisc de a negocia pentru a pune capăt războiului cu Rusia, Forțele armate americane au efectuat o operațiune în Haiti pentru a evacua personalul neesențial al ambasadei, Guvernul Indiei a semnat un acord comercial în valoare de 100 de miliarde de dolari cu Asociația Europeană a Zonelor de Liber Schimb

Material realizat de Mara Cioroianu  La alegerile parlamentare din Portugalia, s-a raportat că Alianța Democratică …