Home / A fost azi în lume / A fost 3 noiembrie în lume – Proteste în Yemen împotriva planului de pace propus de ONU, iar peste 200 de migranți care încercau să traverseze Marea Mediterană și-au pierdut viața după ce au naufragiat în largul coastelor Libiei

A fost 3 noiembrie în lume – Proteste în Yemen împotriva planului de pace propus de ONU, iar peste 200 de migranți care încercau să traverseze Marea Mediterană și-au pierdut viața după ce au naufragiat în largul coastelor Libiei

Material realizat de Roxana Zafiu

După zece luni de impas politic, Spania are un nou guvern, relatează Le Monde. Primul ministru conservator, Mariano Rajoy, a anunțat membrii care vor forma noul său guvern, printre care cinci femei cum ar fi vicepreședintele guvernului, Soraya Saenz de Santamaria, responsabilă de relațiile cu regiunile autonome. Ministrul economiei și industriei rămâne Luis de Guindos, care va coordona bugetul cu Uniunea Europeană, ministru de afaceri externe va fi Alfonso Dastis Quecedo, iar Maria Dolores de Cospedal minstru al apărării. Guvernul Rajoy nu are o majoritate absolută în Congres ca urmare a abținerii deputaților socialiști. Politologul Pablo Simon susține că Rajoy va conduce guvernul cu cea mai scăzută susținere parlamentară din istoria Spaniei, cu doar 137 de deputați din 350. Într-un discurs adresat parlamentarilor, liderul Guvernului și-a exprimat dorința de a înceta a făcut un apel pentru încetarea ,,confruntărilor ideologice și pentru unificarea eforturilor”.

Amnesty International acuză poliția italiană de tratamente dure asupra refugiaţilor, confrom BBC. Un lider al organizației pentru drepturile omului a acuzat poliția italiană că a folosit tactici violente de ampretare a migranților. Amnesty International a declarat că are 24 de rapoarte de rele tratamente, inclusiv bătăi și șocuri electrice. Guvernul italian a respins concluziile raportului ca fiind “complet false”. Şeful poliției italiene, Franco Gabrielli, a negat că “metodele violente sunt folosite în identificarea sau repatrierea imigranților”. În conformitate cu normele UE, migranții trebuie să rămână în prima țară în care ajung, iar acestora trebuie să li se ia amprente digitale. Prin urmare, mulți migranți ilegali sunt reticenți să li se ia amprentele digitale, temându-se că nu vor putea părăsi Italia. “Presiunea Uniunii Europene asupra Italiei de a primi refugiați și migranți a condus la expulzări ilegale și a relelor tratamente, în unele cazuri se poate ajunge şi la tortură”, a declarat organizația. Matteo de Bellis, cercetător Amnesty pentru Italia, a declarat pentru BBC că migranții au fost supuși unor “abuzuri îngrozitoare”. Mai mult de 150.000 de migranți au fost salvați din Marea Mediterană în acest an și duşi în Italia, mai mult de 470.000 au ajuns în ţară cu barca în ultimii trei ani. Amnesty a criticat abordarea UE “hotspot” – conceput pentru a identifica și amprenta digital noi veniți la frontierele ţărilor UE, cum ar fi Italia, declarând că aceasta a dus la încălcarea drepturilor migranților.

Mii de yemeniți au protestat împotriva unei propuneri de pace prezentată de către reprezentantul ONU pentru a pune capăt conflictului cu rebelii Houthi relatează Al Jazeera. Demonstraţiile din orașul-port sudic Aden s-au desfăşurat înainte ca reprezentantul ONU, Ismail Ahmed Ould Cheikh, să sosească în capitala Sanaa pentru discuții de pace cu rebelii Houthi. Președintele Abd-Rabbu Mansour Hadi a respins planul de pace al trimisului, declarând că acesta va fi în favoarea rebelilor houthi, astfel va sista capitalul și “se deschide o ușă către mai multă suferință și război”. Hadi se bucură de sprijinul coaliției arabe care a lansat o campanie militară în martie 2015 după ce rebelii s-au ascuns în regiunea Aden. Dar, unele surse spun că propunerea prevede un acord privind numirea unui nou vice-președinte după ce rebelii se retrag din Sanaa și din alte orașe și să predea armele. Hadi consideră că noua propunere este un punct de plecare a Rezoluției 2216 a Consiliului de Securitate al ONU, care solicită ca rebelii să se retragă de pe teritoriul ei, capturat din 2014. Până acum, în urma conflictului din Yemen și-au pierdut viața cel puțin 10.000 de oameni, potrivit ONU.

Pakistanul acuză oficialii ambasadei indiene de spionaj, relatează Al Jazeera. Pakistanul a acuzat opt angajați ai ambasadei indiene de implicare în spionaj și “terorism”, iar relațiile dintre cele două țări continuă să se deterioreaze. Nafees Zakariya, purtătorul de cuvânt al ministerului de externe al Pakistanului, a declarat postului de presă din Islamabad “toţi aceşti opt oficiali au fost implicați în spionaj, subversiune și sprijinirea activităților teroriste”. Vikas Swarup, purtătorul de cuvânt al ministerului de externe din India a respins acuzațiile, numindu-le “fără bază și nefondate”. Tensiunile dintre vecini au crescut când în urma unui raid de luna trecută al unor insurgenți, au fost uciși 19 soldați de la o bază militară indiană în apropiere de regiunea Kashmir, zonă care a fost împărțită între India și Pakistan, după ce şi-a obţinut independența față de Marea Britanie în 1947. Ambele state susțin că acest teritoriu le aparţine, iar în trecut au purtat două războaie pentru acest teritoriu. India a acuzat luptătorii din Pakistan de atac și au spus că au reacționat prin efectuarea de atacuri peste graniţă.

Peste 200 de migranți și-au pierdut viața după ce s-au înecat în urma a două naufragii în largul coastelor Libiei, potrivit BBC. Purtătoarea de cuvânt a Agenției ONU pentru Refugiați, Carlotta Sami, a spus că supraviețuitorii au fost aduşi la mal pe insula italiană Lampedusa. Momentan, doisprezece cadavre au fost recuperate. Mai mult de 4.200 de migranți au murit încercând să traverseze Marea Mediterană în acest an. Aproape 330.000 de migranți au trecut marea pănă acum în acest an. Majoritatea victimelor ultimului incident din Marea Mediterană sunt migranți provenind din țări din vestul Africii, iar decesele acestora au fost de cele mai multe ori provocate de contrabandiștii care organizează transporturile clandestine în bărci supraîncărcate și de multe ori fragile, potrivit ONU.

Doi soldați americani și 30 de civili afgani au fost uciși în Kunduz, unul dintre principalele puncte afectate de insurecția talibană, informează CNN. “Forţele afgane şi trupele coaliţiei au efectuat o operaţiune comună într-o zonă cunoscută sub numele de Bohd Qhandahar împotriva insurgenţilor afgani”, a declarat Mahmood Danish, purtător de cuvânt al guvernului acestei provincii din nordul ţării. Cei ucişi se aflau în timpul unei misiuni de instruire, consiliere și asistare a partenerilor afgani contra talibanilor și eliminarea operațiunilor militare a organizației talibane în districtul Kunduz. Secretarul Apărării al SUA, Ash Carter, și-a manifestat regretul pentru pierderile de vieți atât din rândul trupelor americane, cât și a celor afgane.

Despre PoliticALL

Vezi și

Au fost 13 și 14 aprilie în lume – Oficialii Israelului au anunțat că liderii Iranului au lansat mai multe drone spre teritoriul statului și au închis spațiul său aerian, Fostul diplomat american, Victor Manuel Rocha, care a spionat pentru Cuba a fost condamnat la 15 ani de închisoare și Un oficial chinez s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong Un la Phenian.

Material realizat de Alexandra Filip. Oficialii Israelului au anunțat că liderii Iranului au lansat mai …